M-am căsătorit cu dragostea mea din copilărie, crezând că viața noastră împreună urma să fie începutul unui „happy ever after”. Totul a luat însă o întorsătură neașteptată când mi-a înmânat un caiet plin de secretele mamei sale.
Reîntâlnirea cu Andrei a fost o surpriză totală. Mă aflam la cafeneaua din orașul natal când l-am zărit în fața localului unde obișnuiam să mergem după școală. Înalt și cunoscut, cu o șuviță de păr căruntă, părea pierdut în amintiri.
„Andrei?” am întrebat cu un amestec de bucurie și neîncredere.
S-a întors și, după un moment de mirare, chipul i s-a luminat. „E chiar tu?” a spus, vocea lui familiară aducând la suprafață amintiri uitate. „Ce surpriză să te văd pe aici!”
„Și eu mă mir!” am râs. „Ce coincidență!”
Am decis să bem o cafea împreună, ca în vremurile trecute. Cafeneaua rămăsese neschimbată — aceleași blaturi din lemn uzat și mirosul prăjiturilor proaspăt coapte ne-au readus în timp.
Am povestit ore în șir, rememorând amintiri de demult. Am râs de excursii ratate și bilețele scrise în timpul orelor. Timpul părea să se topească.
Cafeaua s-a transformat într-un prânz, apoi în plimbări lungi. În scurt timp, am început să ne sunăm zilnic. Totul se simțea natural și firesc.
Câteva luni mai târziu, Andrei m-a cerut de soție, simplu, doar noi doi, lângă un lac.
„Nu mai vreau să pierd timp,” mi-a spus, cu emoție în glas. „Te iubesc. Te-am iubit mereu. Vrei să fii soția mea?”
Am răspuns fără ezitare: „Da.” Două luni mai târziu, ne-am căsătorit.
După nuntă, ne-am întors în casa familiei sale, unde copilărisem. Nimic nu se schimbase — același tapet, același stejar bătrân în curte.
În acea seară, l-am găsit pe Andrei stând pe marginea patului, ținând un caiet vechi în mâini. Fața lui părea schimbată.
„Andrei?” am întrebat îngrijorată. „Ce s-a întâmplat?”
Privirea lui rămăsese fixată pe caiet. „E ceva ce trebuie să știi,” a spus încet.
Tonul vocii sale mi-a provocat fiori. „Ce anume?”
Mi-a dat caietul. Era scris de mama lui. „Familia mea are… o tradiție. Un blestem, mai exact,” a continuat. „Femeile care se căsătoresc cu bărbații din familia noastră au parte de ghinion și suferință. Așa susține ea.”
Am încercat să par amuzată, dar îngrijorarea din ochii lui m-a făcut să mă opresc. „Nu crezi, nu-i așa?”
Părea nesigur. „Am încercat să resping ideea. Dar au fost întâmplări… lucruri neobișnuite.”
I-am strâns mâna și i-am spus că multe căsnicii sunt dificile, indiferent de superstiții.
În zilele următoare, o serie de întâmplări nefericite ne-au dat peste cap. O pană de cauciuc a întârziat luna noastră de miere, iar afacerea mea a început să piardă clienți inexplicabil. Casa noastră a fost spartă, amplificând sentimentul de nesiguranță.
Într-o seară, Andrei m-a întrebat dacă blestemul ar putea fi real. L-am asigurat că era doar o coincidență, dar eu însămi aveam îndoieli.
Punctul culminant a venit de Crăciun, când mama lui Andrei a propus să găzduim sărbătoarea. După o conversație telefonică aparent banală, am surprins-o complotând cu soțul ei. Totul — ghinionul nostru, recenziile proaste — era regizat de ea.
Am confruntat-o împreună cu Andrei. După negări, a admis totul. Așa-zisul „blestem” era doar o unealtă pentru a-și manipula fiii.
Cu inima frântă, Andrei și-a înfruntat părinții, realizând adevărata față a trecutului. Împreună am decis să lăsăm în urmă totul, să ne construim o viață fără umbrele trecutului.
Deși durerea era încă acolo, eram liberi. Și asta conta cel mai mult.