Elena îl iubea pe fiul său, Andrei, mai mult decât orice pe lume; nu și-a imaginat vreodată viața fără el. Trecuseră 23 de ani de la accidentul devastator care îi luase viața lui Andrei. De atunci, an de an, în aceeași zi, Elena îi ducea la mormânt plăcinta preferată, pentru a-i onora memoria. Însă anul acesta, ceva urma să fie diferit.
Elena, acum în vârstă de 61 de ani, nu lipsise niciodată de la această tradiție. Pregătirea plăcintei cu mere și scorțișoară, desertul preferat al lui Andrei, devenise un ritual de suflet. Mirosul cald al merelor și al scorțișoarei îi reamintea de copilăria lui Andrei, când el venea alergând în bucătărie, cu ochii plini de bucurie. Era o tradiție pe care o împărtășiseră amândoi, iar după pierderea lui, coacerea plăcintei era modul Elenei de a-i păstra vie amintirea. Aceasta îi dădea un sentiment de apropiere de el, de parcă încă ar fi făcut ceva special pentru băiatul ei. Durerea acelei pierderi nu dispăruse niciodată, deși anii trecuseră.
Pe parcursul timpului, durerea Elenei se mai atenuase, dar nu se stinsese. În ziua specială, ca în fiecare an, a dus plăcinta proaspăt coaptă la cimitir. Simțea greutatea farfuriei în mâini și, la fel ca întotdeauna, avea sentimentul că pașii ei devin din ce în ce mai grei pe drumul către mormântul lui Andrei. Locul era bine îngrijit, plin de flori, un semn al iubirii care nu dispăruse. Piatra funerară devenise mai netedă din cauza miilor de ori în care își trecuse mâna peste ea, cufundată în amintiri.
Elena s-a aplecat și a așezat plăcinta pe mormânt cu grijă. În timp ce vorbea, vocea îi era blândă și încărcată de tristețe, de parcă Andrei ar putea să o audă. „Dragul meu, sper că ești în pace. Îmi este atât de dor de tine. Am făcut din nou plăcinta ta preferată. Îți amintești cum o coceam împreună? Îți plăcea să guști înainte de a fi gata.” A zâmbit, dar ochii i s-au umplut de lacrimi. „Mi-aș dori să mai putem face asta măcar o dată.”
Durerea o copleși din nou, dar Elena învățase să treacă prin lacrimi. Și-a șters ochii și a schițat un zâmbet mic. După câteva clipe de tăcere, și-a sărutat degetele și a atins partea superioară a pietrei funerare, luându-și rămas bun în liniște. Cu o inimă grea, dar oarecum liniștită, s-a întors și a plecat, știind că va reveni și anul următor, așa cum o făcuse mereu.
A doua zi, ca parte a ritualului său, Elena s-a întors la mormânt pentru a curăța resturile plăcintei. De obicei, găsea desertul neatins sau afectat de vreme – o amintire tăcută a absenței fiului ei. Însă de data aceasta, când a ajuns, farfuria era goală. O mică bucată de hârtie, împăturită cu grijă, stătea pe farfurie.
Mâinile Elenei tremurau în timp ce ridica biletul. Respirația i s-a oprit când a desfăcut hârtia și a citit cuvintele scrise cu litere tremurate: „Mulțumesc”.
Confuză și furioasă, Elena s-a întrebat cine ar putea lua plăcinta lui Andrei. Determinată să afle, s-a hotărât să pună lucrurile la punct. Nu putea permite ca cineva să intervină în ritualul său sacru. Așa că a copt o nouă plăcintă, respectând rețeta cu mere și scorțișoară care îi adusese alinare timp de decenii.
A doua zi dimineață, a așezat plăcinta pe mormânt, dar de data aceasta a rămas în apropiere, ascunsă după un stejar mare. Privea și aștepta, inima ei bătând cu anticipare. După un timp, o mișcare i-a atras atenția. O siluetă mică se apropia de mormânt. Cu privirea încordată, Elena a observat un băiețel de aproximativ 9-10 ani, îmbrăcat sărăcăcios, care pășea cu grijă spre mormânt. Băiatul s-a așezat lângă piatră și a scos o bucată de hârtie și un creion tocit. Cu mare atenție, a început să scrie, fruntea lui încruntată de concentrare.
Elena a înțeles că băiatul nu era un hoț, ci doar un copil flămând, recunoscător pentru o plăcintă caldă. Cuvintele de pe bilețelul lui erau sincere. Emoțiile au cuprins-o pe Elena, iar în loc de supărare a simțit o dorință profundă de a ajuta. S-a apropiat și, cu o voce blândă, i-a spus: „Îți place plăcinta?” Copilul a dat din cap, iar Elena a decis că această plăcintă va aduce de acum alinare altora, transformând durerea sa într-un gest de bunătate pentru copiii nevoiași.