Într-o dimineață senină de primăvară, Alex și Maria și-au unit speranțele și emoțiile într-o decizie importantă: să își mărească familia prin adopție. Gândul le încolțise de mult timp în suflete, iar acum, după îndelungi discuții, erau pregătiți să ofere dragostea lor unui copil care avea nevoie de o casă. Deși Maria nu putea avea copii, dragostea lor pentru fiica lui Alex dintr-o căsnicie anterioară era imensă, iar dorința de a împărtăși această iubire cu încă un copil devenise tot mai puternică.
Când au ajuns la orfelinat, sunetele vesele ale copiilor și mirosul de mâncare proaspăt pregătită i-au întâmpinat călduros. Directorul i-a condus într-o sală unde micuții se jucau, fiecare dintre ei având un farmec aparte. Alex și Maria și-ar fi dorit să îi adopte pe toți, dar știau că așteptau acel sentiment special, acel semn care să le spună că au găsit copilul menit să le fie alături.
În timp ce Alex ajuta câțiva copii la un puzzle, a simțit o atingere ușoară pe spate. Când s-a întors, o fetiță cu ochi mari l-a privit serios și l-a întrebat: „Ești tatăl meu cel nou? Simt că ești tu.” Alex a rămas fără cuvinte. Fetița semăna izbitor cu fiica lui de acasă, iar când i-a întins mâna, a observat un semn de naștere identic cu al acesteia. Cu voce tremurândă, a întrebat: „Cum te cheamă?”
„Mă cheamă Ana”, i-a răspuns ea, zâmbind timid. Atunci, Alex și Maria au știut că nu era o simplă întâmplare. După discuții cu directorul, au aflat că Ana fusese abandonată la naștere și nimeni nu venise vreodată să o caute. Emoționați și copleșiți de această descoperire, au decis fără ezitare să o adopte.
Drumul spre finalizarea adopției a fost plin de obstacole birocratice, dar într-un final, Ana a ajuns acasă. Întâlnirea cu Emma, fiica lui Alex, a fost magică—cele două s-au împrietenit instantaneu, ca și cum s-ar fi cunoscut dintotdeauna. În fiecare zi, casa lor era plină de râsete, iar Alex și Maria priveau cu emoție cum fetele se jucau împreună, înțelegând că familia nu e definită de sânge, ci de iubirea pe care o oferi.
Timpul a trecut, iar legătura dintre Ana și Emma s-a întărit tot mai mult. Se jucau, învățau și își împărtășeau secretele copilăriei. Maria, care visase mereu la o familie mare, își găsea liniștea în energia lor neobosită, iar pentru Alex, să le vadă crescând împreună era împlinirea unui vis.
Pentru a marca prima aniversare a adopției, au organizat o mică petrecere cu prietenii apropiați și familia. Maria a pregătit tortul preferat al Anei, iar casa s-a umplut de baloane și panglici colorate.
În momentul în care Ana a suflat în lumânările de pe tort, a privit spre Alex și Maria și le-a spus cu emoție: „Vă mulțumesc că m-ați ales pe mine. Acum știu ce înseamnă să am o familie.”
Cu ochii plini de lacrimi, Alex și Maria și-au dat seama că totul se întâmplase exact așa cum trebuia. În acea seară, privind stelele, știau că familia lor era acum completă. Ana nu era doar o coincidență în viețile lor—era sufletul care le lipsea pentru ca fericirea lor să fie întreagă.