Când soacra lui Anca, Mariana, a anunțat că vine să stea la ei pentru o săptămână, Anca a fost de-a dreptul entuziasmată. De dimineață, s-a ocupat să transforme camera de oaspeți într-un spațiu primitor. A scuturat pernele, a așezat prosoape moi și curate, a aprins o lumânare parfumată cu lavandă și a umplut baia cu produse speciale, doar pentru a-i face sejurul cât mai confortabil. Ca să fie totul perfect, s-a străduit să prepare niște brioșe cu merișoare și ciocolată, exact cum știa că le preferă Mariana.
Pentru Anca, era un gest firesc. Soacra ei, oricât de dificilă putea fi uneori, era mama soțului ei și meritase un efort pentru a fi tratată cu respect. Doar o săptămână, ce putea merge rău?
Nu știa că Mariana avea alte planuri.
Când Anca s-a întors acasă după serviciu, se aștepta să simtă aroma gătirii în aer, poate chiar celebra tocăniță a Marianei. Dar casa era prea liniștită. În loc de mirosuri primitoare, a găsit altceva. Un haos.
În dormitorul său, Mariana despacheta cu un aer de auto-suficiență, ca și cum era la ea acasă, aruncând hainele Ancăi pe podea fără nicio reținere. Rochiile ei preferate erau mototolite, pantofii împinși neglijent într-un colț, iar dulapul era deja ocupat de hainele impecabil aranjate ale soacrei.
Pentru câteva secunde, Anca a rămas blocată. Apoi, Mariana a ridicat ochii spre ea cu un zâmbet larg, ca și cum nu tocmai ocupase dormitorul gazdei fără permisiune.
— Oh, bine că ai ajuns, Anca! a ciripit ea vesel. Fii o scumpă și mută-ți lucrurile în camera de oaspeți, vrei? Nici nu mai e loc aici cu toate bagajele mele.
Anca a rămas privind-o, incapabilă să înțeleagă ce se petrece. Apoi, în cameră a intrat Radu, soțul ei, cărând al doilea bagaj al Marianei, ca un băiat de hotel.
— Hei, draga mea, a spus el degajat. Poți să eliberezi camera? Mama are nevoie de odihnă. A avut un drum lung. Tu te poți muta în camera de oaspeți pentru săptămâna asta. Eu voi dormi în birou, știi că patul din camera de oaspeți îmi face rău la spate.
Pentru o clipă, Anca a crezut că e o glumă. Dar Radu vorbea serios.
— Împardon? a clipit ea, incapabilă să creadă.
Radu a oftat, de parcă ea exagera.
— Hai, Anca, nu e mare lucru.
A privit din nou spre Mariana. Se instalase confortabil în pat, derulând pe telefon, ca o regină ce tocmai preluase tronul.
— Sincer, draga mea, a spus Mariana, fără să ridice ochii. Este cel mai mic lucru pe care poți să-l faci. Familia are grijă de familie, nu-i așa?
Anca a simțit cum furia i se ridică în gât. Familia. Interesant cum acest concept se aplica doar când ea trebuia să facă sacrificii.
— Deci, să înțeleg, a spus Anca cu o voce controlată. Soluția voastră pentru a avea un oaspete în casă a fost să mă mutați pe mine din propriul dormitor?
Radu a făcut o grimasă.
— Ei bine…
— Tocmai mi-am găsit hainele aruncate pe jos, a continuat ea. Asta vi se pare normal?
Radu a evitat s-o privească în ochi.
— Anca, hai să nu facem un caz din asta.
Atunci, Anca a înțeles. Nu era vorba doar despre dormitor. Era vorba despre respect, despre faptul că nici măcar nu fuseseră destul de decenți să discute cu ea despre asta.
Așa că a luat o decizie. Fără să ridice tonul, fără să se certe, a mers în camera de oaspeți, și-a făcut o valiză cu strictul necesar și a lăsat un bilețel:
“Din moment ce voi doi aveți totul sub control acasă, vă las să vă descurcați. Bucurați-vă de săptămâna voastră împreună. Mă voi întoarce când casa va simți din nou a mea. Mult succes!”
Apoi, cu telefonul pe silenț, a plecat. Unde? La un hotel de lux, cu spa, room service și un pat king-size. Iar pentru că echilibrul e cheia vieții, a plătit totul cu cardul lui Radu.