Mama lui este măcinată zilnic de o vinovăție sfâșietoare, sufletul ei fiind un câmp de luptă unde se războiește cu adevărul dureros că i-a făcut o nedreptate de neiertat fiului ei cel mare – o durere care l-a împins să o alunge definitiv din viața lui.
Ana Popescu, demult pensionară, a fost odată profesoară, predând istorie într-un sat uitat de lume din Munții Apuseni. De șapte ani, fiul ei cel mare refuză să-i vorbească, inima lui fiind împietrită de o rană care supurează fără să se vindece.
Ana a crescut trei fii, iar cu cei doi mai mici legătura ei este ca un basm – caldă, profundă, de neclintit. Dar legăturile familiei s-au sfărâmat în clipa în care ea a decis să se retragă din învățământ. O prietenă i-a aruncat o idee nebunească: să plece în Noua Zeelandă pentru a lucra ca dădacă, acolo unde era mare nevoie de ajutor. Ana a prins oferta din zbor, mânată de o dorință nestăvilită. Prietena ei a ajutat-o cu actele – vize, permise – și imediat ce a pus piciorul pe pământ străin, și-a găsit un loc de muncă. După nouă luni s-a întors, dar banii câștigați în acel scurt răstimp au amețit-o. A hotărât să se întoarcă pentru mai mult.
Ani la rând a muncit peste mări, strângând o avere, bănuț cu bănuț. Când fiul ei cel mic a anunțat că pleacă la București să-și caute norocul, Ana a intervenit fulgerător – i-a cumpărat un apartament acolo, visând la o viitoare reunire a familiei sub același cer. A văzut asta ca pe un dar sacru, o trambulină spre visurile lui. Familia a explodat de bucurie, celebrând noul lui început în capitală – paharele s-au ciocnit, râsetele au umplut aerul.
După patru ani, fiul mijlociu a dat lovitura – o promovare și un transfer la o filială din București, cu o poziție care promitea strălucire. O șansă de aur, dar unde să locuiască? Ana, neclintită în grija ei de mamă, a acționat din nou – i-a luat un apartament în același bloc cu fratele lui mai mic. Atunci, cel mare, cu sufletul zdrobit de ani de zile, n-a mai rezistat. A năvălit la ea și a dezlănțuit un uragan de durere pură – cuvintele lui erau ca un trăsnet, spulberând totul în jur.
A urlat, cu vocea tremurând de furie, de ce frații lui au primit case impecabile, în timp ce el putrezește într-o rablă din Apuseni, înconjurată de gândaci, pe când ei se lăfăie în strălucirea Bucureștiului. Ana, lovită în plin de suferința lui, a jurat pe tot ce avea mai sfânt că într-un an, după următoarea ei escapadă în Noua Zeelandă, îi va dărui și lui o casă. Plănuia să se arunce iarăși în muncă, un an întreg, fără milă, ca să-și răscumpere greșeala.
Îl implora, cuvintele ei fiind grele de disperare, promițând că banii vor veni curând. „Mai rabdă puțin, și o să ai ce meriți,” îl ruga ea, jurând că-i va lua un loc în același bloc cu frații lui. Dar acele jurăminte erau ca un castel din nisip, sortit să se prăbușească. De data asta, Noua Zeelandă i-a trântit ușa în nas – viza i-a fost refuzată cu o duritate implacabilă. Fiecare încercare era zdrobită de un zid de respingere, fiecare strigăt de ajutor se pierdea în tăcere. S-a zbătut, a urlat, dar visurile i s-au făcut praf și pulbere. Ana a rămas singură, înecată în ruinele eșecului ei.
Cu toate astea, nu s-a dat bătută – a decis să încerce din nou anul următor, convinsă că nu există un motiv real să fie oprită. Dar economiile i s-au risipit, fiecare leu cheltuit. Ar fi putut trăi cu pensia, dar îi făcuse o promisiune fiului ei cel mare – o datorie de care nu se putea dezice. Așa că s-a târât înapoi în sala de clasă, cu mâinile tremurânde ținând creta, predând din nou în acel sat pustiu din Apuseni. Îi înfruntase pe funcționari cu furie, vocea ei tăioasă cerând să știe de ce o resping, dar asta doar i-a îngreunat situația.
Cât i-ar lua să strângă bani pentru un apartament în București cu salariul de profesoară? Nici patruzeci de ani n-ar ajunge! Totuși, Ana a continuat să lupte, agățându-se de o ultimă fărâmă de speranță că-și va ține cuvântul. Dar răbdarea fiului ei cel mare s-a frânt ca o creangă uscată. A venit înapoi, un vârtej de mânie, și a vărsat totul – despre ea, despre frații lui, despre nedreptatea cruntă care-l mistuia. Soția lui a turnat gaz pe foc, împrăștiind minciuni veninoase despre Ana prin sat, zugrăvind-o ca pe o trădătoare fără inimă. Îl ațâța fără încetare, șuierând că frații lui trăiesc în lux, pe când ei se zbat în mizerie. El îi sorbea veninul, furia lui devenea un infern, și a aruncat totul asupra mamei sale. Era primul născut – moștenirea lui fusese furată, dreptul lui călcat în picioare!
Cine are dreptate și cine e de vină rămâne o enigmă în ceața durerii. Familia zace în ruine, fiecare ținându-și strâns rănile, vocile lor un cor de acuzații și furie. Totul a pornit de la alegerile fatale ale Anei – o scânteie care a aprins un incendiu nestins de trădare și deznădejde.