Fiica mea, Alexandra, nu a cunoscut niciodată lipsurile adevărate. A crescut într-o familie modestă, dar soarta i-a fost favorabilă. Soțul ei, Andrei, Dumnezeu să-l odihnească, a fost un om de afaceri de succes. Nu un milionar, dar destul de priceput încât să le ofere soției și fiicei lor, Maria, o viață fără griji. Le-a cumpărat o casă superbă la marginea orașului, într-o zonă liniștită, departe de zgomot și haos. Le-a oferit stabilitate, siguranță, confort. Vacanțe exotice, cine rafinate, haine de firmă – Alexandra nu a fost nevoită niciodată să se îngrijoreze pentru ziua de mâine. Banii erau mereu acolo, ca un râu care nu seacă niciodată.
Dar viața nu e un basm. Căsnicia lor nu a fost lipsită de probleme. Se iubeau, dar aveau conflicte, uneori violente. La un moment dat, chiar s-au separat timp de aproape un an. Eram sigur că se vor despărți definitiv, dar cumva au găsit puterea de a se împăca și de a merge mai departe.
Andrei a fost un om bun. Nu s-a îngrijit doar de soția și fiica sa, ci și de mine. După divorțul de mama Alexandrei, am avut o perioadă grea. Am muncit fără încetare pentru a-i asigura un trai decent, sacrificând orice pentru binele ei. Abia când s-a căsătorit cu Andrei și a avut parte de stabilitate, mi-am permis să mă gândesc și la mine.
Pentru că înainte de asta? Viața a fost o luptă zilnică.
Nu i-am putut oferi ce aveau celelalte fete – haine scumpe, telefoane de ultimă generație, vacanțe în străinătate. În timp ce prietenele ei se mândreau cu cele mai noi modele de telefoane, ea folosea unul vechi, pe care abia îl mai ținea bateria. Niciodată nu s-a plâns, dar vedeam durerea din ochii ei.
Vedeam totul. Și eram neputincios.
Apoi l-a adus pe Andrei acasă. Nu mi-a venit să cred. Un bărbat ambițios, muncitor, care își construia deja propriul drum spre succes. Iar noi? Noi trăiam dintr-un salariu la altul. Dar niciodată nu ne-a făcut să ne simțim inferiori.
Familia lui ne-a primit cu brațele deschise. Au organizat o nuntă frumoasă, s-au asigurat că nu mă simt ca un outsider. Mama lui, o femeie de o eleganță rară, m-a prezentat invitaților cu mândrie: „Acesta este tatăl Alexandrei – parte din familia noastră.” Nu voi uita niciodată acel moment.
Anii au trecut liniștiți. Apoi, tragedia a lovit.
Andrei fusese crescut de bunicul său, omul care îl învățase tot ce știa. Iar într-o zi, dintr-un accident stupid, acel om s-a stins.
Ceva s-a rupt în Andrei atunci. A devenit mai tăcut, mai distant. A continuat să muncească, să-și iubească familia, dar un întuneric îi umbrea mereu privirea.
Cu toate acestea, a fost prevăzător. S-a gândit la viitor. A investit inteligent, a pus bani deoparte, a construit ceva solid.
Dar soarta e crudă. Câțiva ani mai târziu, când Maria avea cincisprezece ani, Andrei s-a îmbolnăvit. Totul s-a întâmplat rapid. Prea rapid. Înainte să înțelegem ce se petrece, el nu mai era.
Și atunci, Alexandra a început să distrugă totul.
În loc să protejeze moștenirea soțului ei, în loc să se gândească la viitorul fiicei sale, a început să cheltuiește fără limită. Shopping fără sfârșit, vacanțe scumpe, petreceri extravagante. Trăia ca și cum banii ar fi fost inepuizabili, ca și cum Andrei îi lăsase o comoară fără fund.
Am încercat să o opresc. Am încercat să-i vorbesc, să o conving să se gândească la Maria, la anii ce vor urma, la studii, la siguranță.
Dar Alexandra a râs. A ridicat din umeri, ca și cum îngrijorările mele ar fi fost nefondate.
„Merit asta,” mi-a spus. „Toată viața m-am stresat. Acum e momentul să mă bucur.”
Și apoi a spus acele cuvinte care mă bântuie și astăzi.
M-a privit cu ochii goi, reci, și și-a vărsat tot amarul.
M-a acuzat pentru copilăria ei. Mi-a spus cât de umilitor a fost să crească în sărăcie, cum a invidiat mereu prietenele ei, cum s-a simțit mereu inferioară. Și apoi a spus ceva ce mi-a sfâșiat inima.
„Singurul lucru care contează este să te căsătorești cu bărbatul potrivit.”
Ea chiar credea asta. Credea că dacă Maria va găsi un soț bogat, viața ei va fi ușoară. Dacă nu? Atunci era problema ei.
M-am uitat la fiica mea, la femeia pe care am crescut-o, pentru care am muncit din greu, și nu am mai recunoscut-o.
Știu că nu o mai pot schimba. Știu că orice aș spune nu mai contează pentru ea. Dar voi face tot ce îmi stă în putință să o ajut pe Maria. O voi proteja, o voi susține, voi face tot ce îmi permite destinul.
Iar Alexandra? Ea se îndreaptă spre ruină.
A vândut afacerea lui Andrei – singurul lucru care i-ar fi asigurat viitorul – și a investit toți banii într-un… centru de wellness.
Știu deja cum se va termina asta.
Pentru o vreme, totul va merge bine. Vor fi bani, va fi afacere.
Dar apoi, într-o zi, totul va dispărea.
Și atunci, nu va mai avea nimic.
Iar eu? Eu nu o pot salva.
Pentru prima dată în viața mea, nu știu cum să-mi salvez propria fiică.