Soția mea și cu mine am visat mereu să ne extindem familia. Din păcate, ea nu putea avea copii, așa că eram doar noi trei—eu, ea și minunata mea fiică de cinci ani dintr-o căsătorie anterioară, pe care o adoram amândoi.
După luni de discuții și reflecții, am decis să facem pasul cel mare și să adoptăm. Ne doream să oferim unui alt copil șansa de a avea un cămin plin de iubire.
Întâlnirea neașteptată
În ziua vizitei noastre, am ajuns la orfelinat și am petrecut aproape o oră într-un interviu cu directoarea, doamna Garcia, o femeie amabilă, cu părul grizonat și ochii calzi. După ce ne-a explicat procesul de adopție, ne-a condus spre sala de joacă, unde copiii râdeau și se jucau.
Am petrecut timp vorbind și jucându-ne cu mulți dintre ei. Erau toți minunați și, dacă am fi putut, i-am fi luat pe toți acasă. Dar așteptam acea conexiune specială.
În timp ce ajutam un grup de copii să facă un puzzle, am simțit brusc o atingere ușoară pe spate. M-am întors și am văzut o fetiță cu ochi curioși.
„EȘTI NOUL MEU TĂTIC? SIMT PUR ȘI SIMPLU CĂ EȘTI.”
Am încremenit. Soția mea părea că e pe punctul de a leșina. Fetița care stătea în fața mea era copia exactă a fiicei mele, care era acasă cu bona.
A întins mâna ei micuță, iar atunci am văzut-o—o aluniță identică cu cea a fiicei mele.
Inima îmi bătea nebunește. Am înghițit în sec și, cu o voce tremurândă, am reușit să întreb:
„Cum te numești?”
Un adevăr incredibil
Fetița a zâmbit timid. „Mă numesc Angel,” a spus ea dulce.
Acest nume m-a lovit ca un fulger. Angel era numele pe care fosta mea soție, Lisa, și-l dorise dacă am fi avut încă o fiică.
M-am ridicat repede și am sunat-o. Inima îmi bubuia în timp ce așteptam să răspundă.
„David?” Lisa a răspuns cu un ton îngrijorat.
„Lisa, sunt la un orfelinat cu Emily. Aici este o fetiță care arată exact ca Sophia. Are aceeași aluniță. Lisa… vrei să-mi explici ce se întâmplă?”
Tăcerea de la celălalt capăt a fost grea. În cele din urmă, i-am auzit respirația tremurândă.
„David… eu… niciodată nu am crezut că vei afla.”
Lumea mi s-a clătinat în timp ce ea a mărturisit adevărul: când am divorțat, era însărcinată și a avut gemene. Fără bani și fără sprijin, a simțit că nu putea crește doi copii, așa că a decis să păstreze una și să o dea pe cealaltă spre adopție.
„Lisa, Angel este fiica mea și merită să fie cu familia ei.”
A oftat la celălalt capăt. „Știu. Ai grijă de ea, David. Merită tot ce e mai bun.”
O familie completă
Am închis și m-am întors spre Angel, care încă ținea piesa de puzzle. M-am așezat în genunchi lângă ea și i-am luat mâna micuță.
„Da, Angel. Eu sunt tăticul tău.”
Soția mea, cu lacrimi în ochi, a cuprins-o în brațe cu dragoste. „Te-am așteptat atât de mult.”
Angel a chicotit și ne-a îmbrățișat pe amândoi. „Știam. Întotdeauna am știut.”
Când am adus-o acasă, Sophia ne aștepta în prag, ținând ursulețul ei de pluș. Când a văzut-o pe Angel, a rămas cu gura căscată de uimire.
„Cine este ea, tati?”
M-am așezat lângă ele. „Sophia, ea este Angel… sora ta geamănă.”
Ochii Sophiei au strălucit, iar fără să ezite, a alergat să o îmbrățișeze. Din acel moment, au fost de nedespărțit.
Cinci ani mai târziu, casa noastră este plină de râsete și iubire. Fetele noastre își împărtășesc secretele și aventurile așa cum doar gemenele o pot face.
Și atunci am realizat ceva: dragostea nu doar că găsește o cale—ea creează miracole. Iar acesta a fost al nostru.