Elena si-a dedicat intreaga viata copiilor sai, Victor si Cristina. I-a crescut cu dragoste, facand sacrificii nenumarate pentru a le oferi un viitor mai bun. A renuntat la visele ei, la timpul liber, la orice dorinta personala, punand intotdeauna nevoile copiilor pe primul loc. A lucrat din greu, a economisit fiecare banut, doar ca ei sa nu simta lipsuri. Dar atunci cand a avut nevoie de ajutor, doar unul dintre ei a fost dispus sa ii fie alaturi.
Intr-o dimineata rece de iarna, Elena a suferit un accident vascular cerebral. A supravietuit, insa viata ei s-a schimbat radical. Nu mai putea merge singura, avea nevoie de ajutor pentru cele mai simple lucruri: sa manance, sa se imbrace, sa se deplaseze dintr-o camera in alta. Durerea ei nu era doar fizica, ci si emotionala. Pentru prima data, se simtea neputincioasa, dependenta de altii.
Cand Cristina a aflat, a fost prima care a refuzat sa o ia la ea acasa, invocand lipsa de spatiu si responsabilitatile fata de propriii copii.
– Nu am cum, mama! Apartamentul meu este mic, am serviciu, copiii imi ocupa tot timpul. Abia ma descurc!
Victor insa nu a stat pe ganduri. A dus-o pe mama sa acasa, unde sotia lui, Adriana, a acceptat sa o ingrijeasca fara nicio ezitare. Desi stia ca nu va fi usor, Adriana a facut tot ce i-a stat in putere pentru a-i oferi Elenei confort si ingrijire.
Zilele s-au transformat in luni. Elena si-a mai revenit datorita eforturilor neobosite ale Adrianei. Desi nu mai era complet autonoma, putea macar sa se miste prin casa, sa isi foloseasca mainile, sa manance singura. In tot acest timp, Cristina nu venise nici macar o data sa o viziteze. O suna din cand in cand, dar mereu gasea o scuza sa nu treaca pe la ea.
Intr-o seara, cand Victor a ajuns acasa mai devreme, a surprins o conversatie care i-a zdruncinat lumea. Mama sa vorbea la telefon cu Cristina si ii promitea ca va vinde apartamentul pentru a-i da banii necesari achitarii ratelor. Mai mult, restul banilor urma sa fie pastrat pentru Ana, fiica Cristinei, pentru a avea un viitor sigur.
Victor s-a simtit tradat. Dupa tot ce facuse pentru ea, dupa toata grija Adrianei, Elena tot pe Cristina o alegea. Era ca si cum toate sacrificiile lui nu contau. Fara sa mai stea pe ganduri, a impachetat lucrurile mamei sale si a decis sa o duca la Cristina, cea pe care o considera mai importanta.
– Ce faci?! – a intrebat Elena, speriata.
– Te duc la Cristina – a raspuns el rece. – Daca ea e cea mai importanta pentru tine, atunci sa aiba grija de tine.
– Victor, nu… Nu poti sa ma alungi!
– Nu te alung, mama – a spus el, privindu-o in ochi. – Iti ofer exact ceea ce iti doresti. Ai ales-o pe Cristina. Acum traieste cu alegerea ta.
A doua zi dimineata, Cristina a venit furioasa, acuzandu-l ca si-a alungat mama din casa.
– Esti un monstru! – a tipat ea. – Cum poti sa iti dai afara propria mama?!
Victor nu s-a clintit.
– Unde ai fost tu cand avea nevoie de ajutor? – a intrebat calm.
– Eu… pur si simplu nu am putut atunci! – a baguit Cristina.
– Dar acum poti sa iei banii, nu-i asa?
Ochii Cristinei s-au plecat spre podea.
– Toata viata ai vrut doar mostenirea, Cristina. Nu ai vrut-o pe mama noastra. Doar banii ei.
Victor a luat valiza, a asezat-o langa usa si a deschis-o.
– Eu mi-am facut datoria. Acum e randul tau.
Elena statea acolo, cu ochii umezi, pentru prima data parand nesigura.
Dar pentru Victor era prea tarziu.
A plecat din casa fara sa se uite inapoi, cu sufletul greu, dar cu constiinta impacata. El si Adriana facusera tot ce era omeneste posibil. Daca mama lui a ales altfel, nu mai era problema lor.
A facut Victor ceea ce trebuia? Copiii ar trebui sa isi imparta responsabilitatile fata de parinti? Sau, in final, iubirea nu este decat o tranzactie?