Nu mi-am imaginat niciodată că la 62 de ani aș putea să mă îndrăgostesc din nou la fel de profund ca în tinerețe. Prietenele mele râdeau, dar eu radiezam de fericire. Numele lui era Alexandru și era puțin mai în vârstă decât mine.
Ne-am cunoscut la un concert de muzică clasică – am început să vorbim întâmplător în timpul pauzei și am descoperit că avem interese comune. În acea seară, afară ploua ușor, aerul mirosea a prospețime și asfalt încins de soare, iar dintr-o dată m-am simțit din nou tânără și deschisă către lume.
Alexandru era politicos, atent și avea un simț al umorului minunat – râdeam la aceleași povești din trecut. Lângă el, aveam senzația că redescopăr bucuria vieții. Însă acea lună iunie, care îmi adusese atâta fericire, curând avea să fie umbrită de o realitate neliniștitoare pe care încă nu o cunoșteam.
Am început să ne vedem din ce în ce mai des – mergeam la cinema împreună, discutam despre cărți și despre anii de singurătate la care mă obișnuisem. Într-o zi, m-a invitat la casa lui de la lac – un loc absolut superb. Aerul era plin de parfumul pinilor, iar razele apusului se reflectau pe suprafața apei într-o strălucire aurie.
Într-o seară, când am rămas peste noapte, Alexandru a plecat în oraș „pentru a rezolva niște treburi”. Cât timp a fost plecat, telefonul lui a sunat. Pe ecran apărea numele Maria. Nu am vrut să fiu nepoliticoasă și nu am răspuns, dar ceva în mine s-a neliniștit – cine era această femeie? Când s-a întors, mi-a spus că Maria era sora lui și că avea probleme de sănătate. Tonul lui era sincer, așa că m-am liniștit.
Dar în zilele următoare, a început să dispară tot mai des, iar Maria îl suna în mod regulat. Nu puteam scăpa de sentimentul că îmi ascunde ceva. Eram atât de apropiați, dar părea că există un secret între noi.
Într-o noapte, m-am trezit și am realizat că nu era lângă mine. Prin pereții subțiri ai casei, i-am auzit vocea coborâtă, vorbind la telefon:
— Maria, mai așteaptă… Nu, ea încă nu știe… Da, înțeleg… Dar mai am nevoie de puțin timp…
Mâinile au început să-mi tremure: Ea încă nu știe – era clar că era vorba despre mine. M-am întors în pat, prefăcându-mă că dorm, când el s-a întors în cameră. Dar în mintea mea, se învârteau sute de întrebări. Ce secret ascunde? De ce mai are nevoie de timp?
Dimineața, i-am spus că vreau să fac o plimbare, pretextând că merg la piață să cumpăr fructe proaspete. În realitate, am găsit un loc liniștit în grădină și i-am sunat pe prietena mea:
— Elena, nu știu ce să fac. Simt că între Alexandru și sora lui se petrece ceva serios. Poate au datorii sau… nu vreau să mă gândesc la cel mai rău scenariu. Tocmai începusem să am încredere în el.
Elena a oftat la capătul firului:
— Trebuie să vorbești cu el, altfel te vei consuma singură cu bănuieli.
În acea seară, nu am mai putut să mă abțin. Când Alexandru s-a întors de la încă o plecare, l-am întrebat, cu vocea tremurândă:
— Alexandru, din întâmplare, ți-am auzit conversația cu Maria. Ai spus că eu încă nu știu nimic. Te rog, explică-mi despre ce este vorba.
Fața i s-a albit și a privit în jos:
— Îmi pare rău… Plănuiam să-ți spun. Da, Maria este sora mea, dar are probleme financiare grave – are datorii uriașe și riscă să își piardă casa. M-a rugat să o ajut, iar eu… am cheltuit aproape toate economiile mele. Mi-a fost teamă că, dacă afli despre situația mea, vei decide că nu sunt stabil financiar și că nu sunt potrivit pentru o relație serioasă. Am vrut doar să rezolv totul înainte să îți spun, să negociez cu banca…
— Dar de ce ai spus că încă nu știu nimic?
— Pentru că îmi era teamă că, dacă vei afla, vei pleca… Tocmai am început ceva frumos împreună. Nu voiam să te împovărez cu problemele mele.
Am simțit o durere în suflet, dar în același timp, și o ușurare. Nu era o altă femeie, nu era o viață dublă, nu era o înșelătorie pentru câștig personal – doar teama de a mă pierde și dorința de a-și ajuta sora.
Lacrimile mi-au umplut ochii. Am respirat adânc, amintindu-mi de toți anii de singurătate care mă apăsaseră, și deodată am realizat – nu voiam să mai pierd pe cineva drag din cauza unei neînțelegeri.
Am luat mâna lui Alexandru:
— Am 62 de ani și vreau să fiu fericită. Dacă avem probleme, le vom rezolva împreună.
Alexandru a oftat adânc și m-a îmbrățișat strâns. În lumina lunii, am văzut lacrimi de ușurare în ochii lui. În jurul nostru, greierii încă cântau, iar aerul cald al nopții purta aroma de rășină de pin, umplând liniștea cu o șoaptă blândă a naturii.
A doua zi dimineață, am sunat-o pe Maria, iar eu însămi i-am oferit ajutor cu negocierile la bancă – întotdeauna mi-au plăcut lucrurile organizatorice și mai aveam câteva contacte utile.
În timp ce vorbeam, am simțit că îmi găsesc familia la care visasem de mult – nu doar un bărbat pe care îl iubeam, ci și rude apropiate pe care eram pregătită să le susțin.
Privind în urmă la toate îndoielile și temerile noastre, am realizat cât de important este să nu fugi de probleme, ci să le înfrunți împreună, ținându-te de mână cu persoana dragă. Da, 62 de ani poate că nu este cea mai romantică vârstă pentru o nouă iubire, dar se pare că și acum viața îți poate oferi un dar minunat – dacă ești dispus să îl primești cu inima deschisă.