Pe bulevard în ziua aceea era foarte aglomerat, un circ ambulant venise în oraș, oamenii veneau să vadă spectacolul chiar și din satele vecine, plus că mai departe erau amplasate corturi comerciale. Soarele ardea de parcă afară era mai, dar acesta nici măcar nu începuse, aprilie se dovedise a fi canicular.
Prin mulțime mergea un băiețel scund de vreo șase ani într-o jachetă ușoară cu glugă. Nu purta căciulă, deși vântul era încă destul de rece. Lângă el mergea bona sa, o femeie de vreo treizeci de ani cu unghii roșii enorme.
Avea părul scurt, era șatenă, drăguță, dar puțin cocoșată. Degetele subțiri țineau strâns telefonul, pe care soseau constant mesaje. Ea răspundea fără să se oprească din mers, strigând periodic la copil să nu rămână în urmă.
Maxim era trist, nu-și mai văzuse mama de foarte mult timp, nimeni nu-i răspundea la întrebări, tatăl vitreg îi spunea doar că a plecat și nu mai știe nimic altceva. Dar băiețelul voia foarte mult să o găsească, doar există poliție, de ce nimeni nu-i spune ce se întâmplă cu ea, dacă o caută sau, poate, a murit, iar asta se ascunde de el?
Pentru vârsta lui, Maximuș era foarte isteț. Recent, încercase să întrebe vecinii dacă nu văzuseră unde dispăruse mama. Tatăl vitreg s-a înfuriat atât de tare pe el pentru asta, era nebun de furie, țipa să nu se mai întâmple așa ceva, și bona a fost pedepsită pentru asta. Ea s-a înfuriat pe Maximuș și nu se mai juca deloc cu el, ci doar avea grijă să nu se îndepărteze de ea.
Pe bulevard, printre circarii sosiți, stătea o femeie în haine de romi. Era frumoasă, cu ochi mari și blânzi, un năsuc drăguț, iar o coadă neagră îi ieșea de sub batic. Pe obraz avea un semn din naștere exact ca mama lui.
Maxim și-a amintit de ea privind la această femeia de etnie romă și a vrut să se apropie de ea. Bona în acel moment stătea lângă cutia cu vată de zahăr. Se apropiase de ea, fără să-l întrebe măcar dacă Maxim o dorește. El a scos încetișor din buzunar un marker roșu și a scris pe mână ACEST cuvânt. Văzuse cum făcuse asta o fetiță într-un film pe care îl urmărea bona.
Maxim s-a apropiat de femeia de etnie romă și i-a întins mâna. Citind CE era scris acolo, femeia a ÎNCREMENIT…
CONTINUAREA 👇
Pe palma băiețelului era scris un singur cuvânt: „MAMA”. Femeia a înghețat, simțind cum o străbate un fior rece. Ochii ei s-au mărit, iar buzele au început să-i tremure ușor. Maxim o privea cu curiozitate, așteptând o reacție.
„De unde știi…?” șopti femeia, aplecându-se spre el. Își trecu degetele pe lângă scrisul roșu de pe mâna copilului, fără să-l atingă, ca și cum s-ar fi temut că literele ar putea dispărea.
„Tu semeni cu mama mea,” răspunse Maxim simplu. „Ai același semn pe obraz.”
Femeia aruncă o privire rapidă în jur, căutând-o pe bona băiatului. O văzu la câțiva metri distanță, complet absorbită de telefonul ei, așteptând la rândul pentru vata de zahăr.
„Cum te cheamă, băiețel?” întrebă ea cu voce scăzută.
„Maxim. Maximuș mă alinta mama.”
Femeia își duse mâna la gură, încercând să-și stăpânească tremurul. Lacrimile îi umplură ochii.
„Și… și pe tatăl tău cum îl cheamă?”
„Nu am tată. Este doar Serghei, tatăl vitreg. Dar nu-mi place de el. Strigă mereu și nu vrea să-mi spună unde e mama mea. Tu ești ghicitoare. Poți să-mi spui tu?”
Femeia îngenunche în fața lui, ajungând la nivelul ochilor săi. Îl privi intens, ca și cum ar fi vrut să memoreze fiecare trăsătură a feței lui.
„Nu sunt ghicitoare, Maximuș,” șopti ea. „Sunt…”
„Maxim! Ce faci acolo?” Vocea ascuțită a bonei îl făcu pe băiat să tresară. Femeia în ținută de țigancă se ridică repede, trăgându-și baticul mai mult peste față.
Bona se apropie cu pași grăbiți, cu o expresie furioasă pe față.
„Nu ți-am spus să nu vorbești cu străinii? Vino aici imediat!” Ea îl apucă pe Maxim de mână, trăgându-l cu forță.
„Dar ea știe despre mama!” protestă băiatul, încercând să se elibereze.
„Nu mai vorbi prostii!” se răsti bona. „Știi bine ce s-a întâmplat ultima dată când ai întrebat despre mama ta.”
Femeia în haine țigănești făcu un pas înainte.
„Așteptați, vă rog,” spuse ea, încercând să-și păstreze vocea calmă. „Băiatul doar mi-a cerut să-i ghicesc. Este un copil curios.”
Bona o măsură din priviri cu dispreț.
„Nu avem nevoie de ghicitul tău. Hai, Maxim, plecăm acasă!”
„Nu!” strigă băiatul, eliberându-se din strânsoarea bonei și alergând înapoi la femeia în haine țigănești. „Ea are același semn ca mama! Pe obraz!”
Bona păli brusc, fixând-o pe femeie cu o privire speriată. Își scoase telefonul și formă rapid un număr.
„Serghei, avem o problemă,” spuse ea repede. „E aici… Cred că e ea. Da, sunt sigură. În parc, lângă circul ambulant.”
Femeia în haine țigănești înțelese imediat. Fără să mai stea pe gânduri, îl luă pe Maxim de mână.
„Vino cu mine, Maximuș. Repede!”
Și înainte ca bona să poată reacționa, dispărură amândoi printre corturile și tarabele din parc.
Alergau printre oameni, femeia ținându-l strâns de mână pe Maxim. Băiatul, deși confuz, simțea instinctiv că trebuie să o urmeze.
„Cine ești tu?” întrebă el între gâfâieli.
„Sunt Ana, Maximuș. Mama ta.”
Băiatul se opri brusc, trăgând-o înapoi.
„Mama mea? Dar… dar tata vitreg a spus că ai plecat! Că ne-ai părăsit!”
Ana se aplecă la nivelul lui, privirea ei plină de durere și iubire.
„Nu te-aș fi părăsit niciodată de bunăvoie, iubitul meu. Niciodată. Serghei… el m-a forțat să plec. M-a amenințat că-ți va face rău dacă nu dispar din viața ta. Am încercat să obțin custodia ta prin instanță, dar el a falsificat documente care arătau că sunt bolnavă psihic. Nimeni nu m-a crezut.”
Maxim o privea cu ochii mari, încercând să proceseze informația.
„Apoi am aflat că te aduce azi aici, la circ. M-am deghizat pentru a te vedea, doar pentru a te vedea…” Vocea ei se frânse. „Nu credeam că voi putea vorbi cu tine.”
„Ana!” Un strigăt răsună prin mulțime. Era un bărbat înalt, cu păr cârlionțat, care își făcea loc prin aglomerație, împreună cu alți doi bărbați. „Pe aici!”
„E Victor, prietenul meu,” explică Ana rapid. „Ne va ajuta. Vino!”
Alergară spre bărbatul cu păr cârlionțat, care îi conduse repede spre o dubă parcată la marginea parcului.
„Bona a sunat-o pe Serghei,” spuse Ana, urcând în vehicul împreună cu Maxim. „Va fi aici în curând.”
„Avem toate documentele,” o asigură Victor, pornind motorul. „Rezultatele testelor care dovedesc că ești perfect sănătoasă mintal, mărturiile vecinilor despre comportamentul violent al lui Serghei, chiar și o înregistrare în care recunoaște că te-a amenințat. Mergem direct la poliție.”
Maxim stătea lipit de mama lui, încă nedumerit dar simțind un val de căldură și siguranță pe care nu-l mai trăise de mult timp.
„Deci tu nu m-ai părăsit?” întrebă el încet.
Ana îl strânse în brațe, sărutându-i fruntea.
„Niciodată, dragul meu. Te-am căutat în fiecare zi. Îți amintești cartea noastră preferată? Cea cu elefantul care își caută puiul?”
Ochii lui Maxim se luminară. „Cea în care mama elefant traversează toată jungla ca să-și găsească puiul?”
„Da,” șopti Ana, ștergându-și lacrimile. „Asta am făcut și eu. Și acum te-am găsit, în sfârșit.”
Duba se îndepărta rapid de parc, în timp ce Maxim se cuibărea în brațele mamei sale, simțind pentru prima dată în ultimul an că lumea lui începea să capete din nou sens.
În spatele lor, pe aleile parcului, Serghei și oamenii lui cercetau frenetic zona, dar era prea târziu. Maximuș nu mai era un băiețel pierdut care își căuta mama. El scrisese acel cuvânt magic pe palma sa – „MAMA” – și universul îi răspunsese în cel mai minunat mod posibil.
Drumul spre secția de poliție a fost tensionat, dar Ana îl ținea strâns pe Maxim, povestindu-i tot ce făcuse pentru a-l găsi, cum fusese forțată să dispară dar refuzase să renunțe. Victor, care era avocat, le explică ce urma să se întâmple.
Când ajunseră la secție, ofițerul de serviciu păru inițial sceptic, dar documentele și dovezile erau copleșitoare. Iar când Maxim povesti cu sinceritatea unui copil despre viața cu tatăl său vitreg – despre strigăte, despre pedepse, despre întrebările fără răspuns – expresia polițistului se transformă în una de hotărâre.
„Vom avea grijă ca dreptatea să fie făcută,” le promise el.
Trei luni mai târziu, Ana și Maxim stăteau pe veranda casei bunicii, privind apusul. Procesul de custodie fusese câștigat, iar Serghei era acum cercetat pentru abuz emoțional și falsificare de documente.
„Știi,” spuse Ana, mângâindu-i părul lui Maxim, „uneori micile miracole încep cu un simplu cuvânt scris pe o palmă.”
Băiatul zâmbi, ridică mâna în lumina apusului și desenă imaginar cu degetul cuvântul care schimbase totul: „MAMA”.
Pe obraz, semnul din naștere identic cu al mamei sale părea să strălucească în lumina caldă a soarelui, ca un simbol al legăturii lor indestructibile, o legătură pe care nici un abuz, nici o minciună și nici o separare nu o putuseră distruge cu adevărat.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.