Inima mea a fost frântă de fiica mea. Credeam că, la 25 de ani, va înțelege ceea ce înseamnă recunoștința adevărată, că va ști să aprecieze gesturile celor care au avut grijă de ea, dar realitatea m-a lovit cu o durere imensă. La nunta ei, a ales să nu-l invite pe tatăl ei vitreg, pe Victor — omul care a fost alături de ea de la vârsta de nouă ani, oferindu-i iubire și sprijin necondiționat. În schimb, l-a invitat pe tatăl ei biologic, care nu a fost prezent în viața ei decât atunci când băutura și o stare de imposibil control erau singurele sale „cadouri”. Nu pot să merg la această sărbătoare a trădării.
Divorțul cu Oleg a fost, de fapt, o eliberare. Ultimii patru ani de căsnicie au fost o perioadă de răbdare și compromisuri, mai ales datorită insistențelor soacrei mele care, cu lacrimi în ochi, mă implora să-l mai tolerez pe fiul ei. Dar răbdarea are limite, iar paharul meu s-a umplut în momentul în care Ioana avea șapte ani. Oleg punea familia pe ultimul loc, iar timpul petrecut cu fiica lui era influențat mai degrabă de băutura care îl făcea să devină un bărbat imposibil. Dispărea cu zilele și revenea doar pentru a-și exprima frustrările fizic, lăsându-mi amintiri dureroase.
Când am aflat despre amanta lui, am știut că nu mai am nimic de așteptat de la acest om. Gândul că o altă femeie l-ar accepta mi-a deschis ochii și m-a determinat să cer divorțul. Oleg nici măcar nu a încercat să salveze familia, iar plecarea lui a fost ca un spectacol: își făcea bagajele, spargea o oglindă în hol, și pleca mândru, ca un erou care nu înțelege ce pierdea. Soacra mea, care până atunci îmi reproșa tot, s-a transformat într-un vulcan de ură. Îi spunea Ioanei că eu l-am alungat pe „tatăl ei iubitor”, deși el nici măcar nu merita acest titlu.
Ioana a tânjit mereu după tatăl ei, în ciuda tuturor dovezilor că el nu avea niciun fel de valoare. Eu eram cea care încerca să o educ, să o învăț ce înseamnă responsabilitatea. Întotdeauna eram „răceala” în ochii ei, iar el era „cavalerul” care, atunci când venea acasă, aducea bomboane și promisiuni goale. Fiecare atac al lui asupra mea era o nouă bătălie pe care o purtam pentru ea. Deși am încercat să-i explic adevărul, mintea Ioanei era deja otrăvită de învățăturile soacrei mele. Întotdeauna tânjea după „tăticul” care nu merita nici măcar un bănuț de aramă. Eu am continuat să lupt pentru ea, în ciuda tuturor, până când, în final, soacra mea a murit. În acea perioadă, Ioana părea să fi redus din idealizarea tatălui său, dar încă nu mă considera importantă.
Apoi, în viața mea a apărut Victor. L-am întâlnit într-o zi răcoroasă, într-un mic oraș de lângă Brașov. Era diferit. Era calm, înțelegător și avea o aură care m-a cucerit din prima. M-am îndrăgostit, iar el a făcut același lucru. Însă, cu inima plină de teamă, l-am avertizat că va fi greu. Ioana nu-l va accepta ușor, dar Victor a ales să nu dea înapoi. Promisese că va face față provocărilor, iar acelea nu au întârziat să apară. Ioana făcea crize de nervi, îl provoca la fiecare pas, dar Victor nu a cedat. În ciuda dificultăților, în cei șaisprezece ani de când îl cunoaște, doar de două ori i-a ridicat vocea, și doar atunci când era absolut necesar. A însoțit-o la competiții, a fost alături de ea atunci când avea nevoie de sprijin, iar studiile ei universitare le-a plătit tot el, nu tatăl ei biologic, despre care se vorbea ca despre un erou.
În liceu, relația lor s-a calmat. Ioana nu-l mai ataca, dar nu-și exprima recunoștința. Aș fi vrut să înțeleagă ce fel de bărbat rar avea alături, că nu toți tații vitregi sunt dispuși să lupte pentru un copil care nu este al lor. Știam că încă mai avea întâlniri cu Oleg, dar nu interveneam. Fiecare aniversare a Ioanei mă doborâse. Aștepta un apel pe care nu îl primea niciodată, dar, an după an, continua să aștepte ca o oarbă.
După liceu, Ioana a plecat în alt oraș pentru facultate și, la întoarcere, s-a mutat cu prietenul ei. Apoi, ne-a anunțat despre nuntă. Credeam că Victor va fi acolo, alături de noi, dar nu a fost așa. L-a lăsat afară, iar pe Oleg l-a invitat cu brațele deschise. Am rămas șocată.
„La nuntă va fi tatăl meu. Cum îți imaginezi prezența lui Victor împreună cu el? Vrei să faci un circ?”, mi-a spus Ioana, aruncându-mi în față acele cuvinte care m-au răscolit. M-am uitat la ea cu ochii plini de lacrimi și indignare.
„L-ai invitat pe cel care ți-a ignorat viața și l-ai exclus pe cel care te-a crescut? Ești nerecunoscătoare! Nu voi veni la nunta ta. Roagă-l pe «tăticul» tău să te ajute!”, i-am spus cu o voce rece, iar când a încercat să îmi răspundă, am trântit ușa.
Acasă, Victor mă implora să mă răzgândesc. „Este singura noastră fiică, ziua ei, nu putem să o lăsăm singură.” Dar nu puteam să fac asta. Mi-a arătat că, pentru ea, Victor nu mai conta. Mă retrag. Destul cu durerea și cu dezamăgirile.