Într-o seară de toamnă, când vântul își făcea auzite șuierături prin crengile copacilor, cu un aer de melancolie care pătrundea adânc în suflet, Cătălina stătea singură în bucătărie, cu o cană de ceai fierbinte între mâini. Vântul lovea feroneria ferestrei, iar frunzele galbene cădeau una câte una pe trotuar. În mintea ei se tot învârteau cuvintele pe care soacra ei, Olga, le spusese la masa de aniversare a fiicei sale, Ana. „Tortul ăsta arată neapetisant și nici gustul nu cred că e mai bun”, își amintea Cătălina cu durere, ca o rană deschisă.
Ana, care tocmai împlinise doisprezece ani, se mândrea cu tortul pe care îl coase singură, cu trandafiri de cremă roz pal pe margini. Însă cuvintele Olgăi pătrunseseră adânc în inima micuței, care își ascundea lacrimile cu greu. În ochii ei, visul de a face un tort perfect, ca un cadou pentru cei dragi, se destrămase.
Încă de când Olga devenise soacra ei, Cătălina simțise o răceală între ele. Olga, femeia elegantă și impozantă, mereu atentă la detalii, iar Cătălina, simplă și caldă, își trăia viața cu inima deschisă. Dar niciodată duritatea Olgăi nu o atinsese atât de adânc cum o făcuseră acele cuvinte despre tortul Anei. Acum, în fața feronerie rece a feroneriei din bucătărie, Cătălina își spunea că nu avea de gând să lase acest atac să treacă neobservat. Trebuia să afle ce se ascundea în spatele acestui comportament, de ce Olga simțise nevoia să rănească o fetiță atât de nevinovată.
A doua zi, vântul pătrundea în fiecare colț al casei, iar cerul plumburiu făcea ca întreaga atmosferă să fie apăsătoare. Ana plecase la școală tăcută, fără pofta de viață care o caracteriza de obicei. Cătălina, simțind durerea fiicei sale, a luat telefonul și a sunat la serviciu. „Paul,” i-a spus cu voce tremurândă soțului, „trebuie să vorbim despre ieri.” „Despre mama?” a înțeles el rapid. „Știu că e dură, dar…” „Dură?”, a întrerupt-o Cătălina, cu vocea plină de amărăciune. „Ana a plâns toată noaptea! Cum a putut să-i spună așa?” Paul a oftat și i-a promis că va vorbi cu mama lui, dar Cătălina simțea că era mai mult de făcut.
Gândurile o tulburau în continuare, așa că a decis să apeleze la prietena ei, Nina. „Poate că nu tortul e problema,” a sugerat Nina. „Poate Olga are altceva pe suflet, poate că supărarea ei nu are legătură cu Ana, ci cu tine sau cu Paul.” Cătălina își freca tâmplele, simțindu-se copleșită de neînțelegerile din jur. „O privire a fost suficientă,” i-a spus ea. „Privirea Olgăi era rece, înghețată. M-am simțit ca și cum am dezamăgit-o. Poate că nu îmi dă voie să fiu eu însămi.”
După ce Paul s-a întors acasă și a povestit despre discuția cu mama sa, Cătălina a înțeles că Olga rămăsese nepăsătoare. „Faceți din țânțar armăsar,” îi spusese ea, ridicând din umeri. Ana stătea în camera ei, dar Cătălina știa că gândurile fiicei ei erau departe, ascunse într-un loc doar al ei.
Însă Cătălina nu putea să lase totul în voia întâmplării. A decis să acționeze pentru a-i arăta Olgăi cât de dureroase pot fi cuvintele când sunt aruncate fără responsabilitate. A invitat-o la o cină, spunându-i că Ana va pregăti desertul. „Bine,” a răspuns Olga, fără entuziasm. Cătălina nu se lăsa descurajată — știa că fiica ei avea încredere în propriile forțe și că urma să o impresioneze cu un tort extraordinar.
În ziua cinei, casa mirosea a prăjituri și portocale. Ana, cu o seriozitate aparte, lucrase din toată inima la tortul său. Când a venit momentul, Olga a gustat din tortul Anei, iar fața ei s-a schimbat: de la desconsiderare la uimire. A fost un moment tăcut, dar plin de semnificație. Cătălina s-a ridicat și a scos din dulap un alt tort, de la patiserie, unul pe care Olga îl considera „perfect”. „Olga, acesta este pentru tine,” a spus Cătălina cu un zâmbet subtil. „Am vrut să-ți amintim gustul tău preferat.” Când Olga a gustat din tortul Anei și a comparat cu al ei, un val de realizare i-a traversat fața. „M-am înșelat,” a recunoscut, ezitând. „Îmi cer scuze, Ana. Nu trebuia să vorbesc așa.” Tensiunea care apăsa atmosfera s-a risipit, lăsând loc unei înțelegeri timide, dar reale.
„Este în regulă, bunico,” a spus Ana, zâmbind timid, dar cu inima deschisă. „Am vrut doar ca ție să-ți placă.” Olga, cu un gest de vulnerabilitate neașteptată, i-a atins ușor umărul. „Mi-a plăcut foarte mult,” a spus ea, aproape imperceptibil.
Cătălina simțea în acel moment că, printr-un simplu gest, o barieră dură s-a spart. A înțeles că, uneori, iubirea și răbdarea pot transforma cuvintele dure într-o lecție de viață. În acea seară, întreaga familie a savurat tortul Anei, iar în aer se simțea nu doar aroma dulce a desertului, ci și dulceața unei reconciliere care avea să dureze.