Când am intrat în bucătărie, Elena stătea cu capul plecat, cu ochi roșii și obrajii umezi. Leona, cu brațele încrucișate, îi vorbea pe un ton tăios, de parcă fetița mea ar fi făcut cine știe ce nefăcut.
M-am apropiat încet, dar hotărât.
— Leona, ce se întâmplă aici?
Ea s-a întors spre mine cu un aer plictisit, de parcă doar o deranjam.
— Ce să se întâmple? Copilul tău face iar o scenă. Mereu se plânge, mereu vrea atenție.
M-am uitat la Elena. Tremura. M-am aplecat la nivelul ei și am luat-o de mână.
— Elena, ai vrut doar o bucată de tort, nu-i așa?
Ea a dat din cap, încercând să-și oprească sughițurile de plâns.
Atunci s-a rupt ceva în mine.
Nu pentru că era vorba despre tort.
Ci pentru felul în care un copil de cinci ani fusese umilit în fața tuturor.
M-am ridicat în picioare și m-am uitat direct în ochii Leonei.
— Să nu îndrăznești să mai ridici vreodată tonul la copilul meu. Nu ai niciun drept să o tratezi în felul ăsta.
Leona a zâmbit ironic.
— Vai, ce sensibilă ești. E doar un copil. Trebuie să învețe să nu fie răsfățată.
Atunci am simțit o căldură în piept, un clocot pe care nu l-am mai experimentat niciodată. Dar am decis să nu țip. Nu de față cu Elena.
În schimb, am inspirat adânc și am spus:
— Asta nu e disciplină. Asta e răutate gratuită. Și nu o voi tolera.
Am luat-o pe Elena în brațe și am ieșit din bucătărie. Dar nu m-am oprit acolo. Am mers direct în sufragerie, unde toată lumea stătea relaxată, fără să știe nimic.
Soțul meu s-a ridicat imediat.
— Ce s-a întâmplat?
Înainte să pot răspunde, Elena a izbucnit iar în plâns și s-a lipit de el. Atunci i-am povestit tot, cu toată lumea de față. Am simțit ochii invitaților cum se măresc, iar zâmbetele de petrecere se sting unul câte unul.
Leona a venit după noi, cu pași apăsați.
— Serios? Trebuia să spui asta în fața tuturor?
— Da, Leona. Pentru că ce ai făcut nu e normal.
Câteva dintre rude au dat din cap aprobator. Alții s-au retras, stânjeniți. Dar eu nu mai puteam rămâne acolo. Nu cu copilul meu în starea aceea.
— Plecăm, i-am spus soțului.
Și am plecat.
În mașină, Elena stătea pe bancheta din spate, încă ștergându-și lacrimile. M-am întors spre ea.
— Mami, ai făcut ceva rău? a întrebat ea cu vocea tremurândă.
Inima mi s-a strâns.
— Nu, iubita mea. Tu ai dreptul să te joci. Ai dreptul să mănânci tort. Ai dreptul să fii tratată cu bunătate. Nu ai făcut nimic greșit. NIMIC.
A început să plângă din nou, dar de data asta a fost un plâns scurt, eliberator. Soțul meu a condus în liniște, cu maxilarul încleștat. Știam că și el fierbea pe dinăuntru.
Când am ajuns acasă, am făcut ceva ce poate părea banal, dar pentru Elena a contat enorm.
Am scos un tort din congelator. Nu era cine știe ce, doar unul simplu de la magazin. L-am pus pe masă, am aprins o lumânare și am spus:
— Pentru că fiecare copil merită o bucată de tort.
Elena a zâmbit pentru prima oară în acea zi. A suflat în lumânare, iar noi am aplaudat-o ca și cum ar fi fost ziua ei.
După ce am culcat-o, eu și soțul meu am stat la masă, în liniște. Apoi el a spus:
— Data viitoare nu o să mai calce niciunul dintre noi în casa Leonei.
Și pentru prima oară, am simțit un val de liniște. Nu furie. Nu vinovăție. Doar liniște.
Pentru că, uneori, cea mai mare dovadă de dragoste este să pui limite clare.
Nu pentru tine.
Ci pentru copilul care se uită la tine și învață ce înseamnă să fii în siguranță.
Iar în seara aceea, în casa noastră, am știut un lucru sigur:
Elena nu va mai fi niciodată tratată ca un copil de mâna a doua.
Nu cât timp sunt eu mama ei.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.