Maria asculta fără să mai clipească.
— Acum mai bine de treizeci de ani, la combinat, s-a rupt un cablu de la o macara, a început fostul șef de secție. Gheorghe era exact sub încărcătură.
Toți ascultau în tăcere.
— N-ar fi avut nicio șansă. Dar Sandu l-a împins în ultima clipă.
Maria simțea că i se strânge pieptul.
— Și apoi?
— Gheorghe a scăpat. Sandu nu. Încărcătura i-a zdrobit piciorul și a rămas cu handicap pentru tot restul vieții.
Femeia nu mai putea rosti nimic.
— Ani întregi, Gheorghe a încercat să-l găsească. Mereu spunea că trăiește datorită lui. Spunea că dacă îl va întâlni vreodată, primul loc la orice masă va fi al lui Sandu.
Maria a simțit că i se înmoaie genunchii.
— Cum arată Sandu?
Bărbatul i-a descris chipul.
Geaca veche.
Părul alb.
Bastonul.
Șapca ținută în mână.
Maria s-a ridicat atât de repede încât scaunul s-a răsturnat.
— Dumnezeule…
A ieșit în fugă din cămin.
L-a căutat pe uliță.
La magazin.
În apropierea bisericii.
În cele din urmă l-a zărit pe o bancă.
Stătea singur și privea în gol.
Când a văzut-o apropiindu-se, s-a ridicat cu greu.
— Îmi cer scuze dacă am deranjat…
Dar Maria a izbucnit în lacrimi.
— Dumneavoastră sunteți Sandu?
Bătrânul a încuviințat ușor.
— Da…
— Dumneavoastră i-ați salvat viața lui Gheorghe?
Sandu a zâmbit modest.
— A fost demult…
Maria și-a dus mâinile la față.
— Iar eu v-am refuzat la pomana lui…
— Nu aveați de unde să știți, a spus el blând.
— Ba trebuia să știu.
Femeia i-a prins mâna între palmele ei.
— Dacă Gheorghe ar fi fost aici, v-ar fi așezat primul la masă.
Sandu a încercat să refuze.
Dar Maria nu l-a lăsat.
L-a condus înapoi la cămin.
În momentul în care au intrat, conversațiile s-au oprit.
Toți s-au întors spre ei.
Maria l-a dus până în capul mesei și l-a așezat chiar lângă fotografia lui Gheorghe.
Cu voce tremurată, a spus:
— Astăzi, locul acesta îi aparține omului datorită căruia soțul meu a mai trăit încă treizeci de ani.
Nimeni nu mai mânca.
Nimeni nu mai vorbea.
Toți priveau bătrânul modest care venise doar să aprindă o lumânare.
Sandu și-a ridicat ochii spre fotografie.
Pentru câteva clipe a rămas tăcut.
Apoi a șoptit cu un zâmbet trist:
— Măi Ghiță… iar mi-ai făcut loc la masă.
În sală s-au auzit suspine.
Iar pentru prima dată în acea zi, Maria a simțit că îi îndeplinește cu adevărat ultima dorință a soțului ei.