Nina nu știa unde să meargă. Chiar nu avea idee…
„Aș putea petrece noaptea în gară. Și apoi?”
Deodată, o idee salvatoare i-a trecut prin minte:
„Căsuța din sat! Cum de am putut uita? Deși… să o numesc casă e o exagerare. E mai degrabă o dărăpănătură. Dar tot e mai bine decât să dorm în gară,” și-a spus Nina.
Urcându-se în trenul de navetiști, Nina s-a rezemat de fereastra rece și și-a închis ochii. O avalanșă de amintiri dureroase a năpădit-o…
O viață marcată de pierdere și înșelăciune
În urmă cu doi ani, Nina și-a pierdut părinții și a rămas complet singură, fără niciun sprijin.
Fără bani pentru a-și continua studiile, a fost nevoită să renunțe la facultate și să muncească la piață pentru a supraviețui.
După toate greutățile, viața părea că îi surâde din nou. Îl cunoscuse pe Tomasz, un bărbat bun și respectabil. După doar două luni, cei doi și-au unit destinele într-o nuntă modestă.
„Viața mea se schimbă în bine!”, credea Nina cu naivitate.
Dar destinul îi pregătise o nouă încercare.
Tomasz i-a propus să vândă apartamentul părinților ei, situat în centrul orașului, pentru a investi în propria lui afacere.
O descriere frumoasă a viitorului făcută de soțul ei a fost suficientă pentru ca Nina să nu ezite.
Era sigură că Tomasz avea dreptate și că în curând nu vor mai avea probleme financiare.
„De îndată ce ne punem pe picioare, ne vom gândi la un copil. Îmi doresc atât de mult să fiu mamă!”, visa ea.
Dar afacerea lui Tomasz a eșuat rapid. Certurile despre bani au devenit tot mai frecvente. Într-o zi, el a venit acasă cu o altă femeie și a dat-o pe Nina afară.
La început, a vrut să meargă la poliție, dar ce putea să reclame? Ea singură își vânduse apartamentul și îi dăduse lui banii…
Întoarcerea la casa abandonată
Când a coborât din tren, Nina a pășit pe peronul pustiu.
Era început de primăvară, sezonul muncilor agricole încă nu începuse.
În trei ani, proprietatea fusese acoperită de buruieni și ajunsese într-o stare deplorabilă.
„Nu contează, voi repara totul. Va fi din nou ca înainte”, s-a încurajat ea, deși știa că nimic nu va mai fi la fel.
A găsit cheia sub pridvor, dar ușa de lemn era umflată și nu se mai deschidea. Oricât s-a străduit, nu a reușit să o împingă.
Epuizată, s-a așezat pe treptele casei și a început să plângă.
Atunci, a observat fum ridicându-se de pe proprietatea vecină și a auzit zgomote.
Bucuroasă că cineva era prin apropiere, a alergat într-acolo.
— Ruth, ești acasă?
În loc de Ruth, a văzut un bătrân neîngrijit în curte.
Fierbea apă într-o cană murdară, lângă un foc mic.
— Cine ești? Unde e Ruth? a întrebat Nina, dând un pas înapoi.
— Nu-ți fie frică de mine. Și te rog, nu chema poliția. Nu fac nimic rău. Nu intru în casă, doar locuiesc aici, în curte…
Nina a fost surprinsă.
Bătrânul vorbea cu o voce plăcută, educată, ca un om cult.
— Ești fără adăpost? a întrebat ea curioasă.
— Da. Ai dreptate. Locuiești prin apropiere? Nu-ți face griji, nu te voi deranja.
— Cum te numești?
— Miguel.
— Și numele de familie?
— Fernández.
Nina l-a privit atent pe Miguel Fernández.
Hainele lui erau ponosite, dar destul de curate.
„Nu știu la cine să apelez pentru ajutor…” a suspinat ea.
— Ce s-a întâmplat? a întrebat el cu compasiune.
— Ușa casei mele e blocată. Nu o pot deschide.
— Dacă nu te deranjează, pot încerca să te ajut, s-a oferit bărbatul.
— Ți-aș fi extrem de recunoscătoare!
În timp ce Miguel se lupta cu ușa, Nina s-a așezat pe o bancă și s-a gândit:
„Cine sunt eu să-l disprețuiesc sau să-l judec? Și eu sunt acum fără adăpost. Suntem în aceeași situație…”
— Gata, Nininha, am reușit! Miguel a zâmbit și a împins ușa larg.
— O să rămâi aici peste noapte?
— Unde altundeva?
— Ai vreo sursă de căldură?
— Ar trebui să am un încălzitor…
Miguel a plecat să caute lemne și s-a întors după o oră.
Curând, casa s-a umplut de căldură.
— Focul va ține până dimineață, a explicat el.
— Unde vei dormi?
— În curtea vecină. Nu vreau să mă întorc în oraș, nu vreau să-mi mai răscolesc sufletul…
— Stai, Miguel Fernández! Să luăm cina împreună și apoi poți pleca, a spus Nina hotărâtă.
Miguel nu a protestat. A mâncat în tăcere și i-a povestit lui Nina despre viața lui.
Fusese profesor universitar și își dedicase tinerețea științei. Însă bătrânețea l-a prins singur și vulnerabil.
Singura lui rudă, nepoata Tatjana, i-a câștigat încrederea și l-a convins să-și vândă apartamentul pentru a cumpăra o casă la periferie.
L-a înșelat, i-a luat toți banii și a dispărut.
„De atunci, trăiesc pe străzi. Încă nu pot crede că nu mai am un cămin.”
Nina i-a împărtășit și ea povestea ei tristă.
— Nu dispera, Nina. Ești tânără, ai toată viața înainte. Pentru fiecare problemă există o soluție, a spus Miguel.
— Pot să te ajut să te întorci la universitate. Am prieteni acolo. Cred că poți obține o bursă, a adăugat el.
— Serios?! Ar fi minunat!
— Atunci mâine scriu o scrisoare directorului. Va avea grijă de tine.
O nouă viață
Au trecut doi ani…
Nina a absolvit cu succes. În vacanțe, revenea mereu acasă.
Pentru că da, casa ei devenise acest loc mic, dar plin de căldură, unde Miguel o aștepta mereu.
— Bun venit acasă, Nininha! a exclamat bătrânul, strălucind de bucurie.
— Miguel, am luat note excelente! Hai să sărbătorim!
Nina și Miguel au băut ceai, schimbând vești.
Nu mai erau doi oameni singuri.
Miguel avea din nou o familie.
Și Nina avea din nou un cămin.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.