Elena îl privea în tăcere din pragul ușii în timp ce soțul ei se agita în fața oglinzii, netezindu-și hainele și ajustându-și cravata cu o precizie exersată.
— Ei bine, frumusețea mea, cum arăt? întrebă el, zâmbindu-și încrezător în oglindă.
Elena încuviință ușor din cap. — Totul e perfect, chiar arăți bine.
Andrei se întoarse puțin, admirându-și încă o dată ținuta. — Evident, arăt mereu impecabil. Știi asta la fel de bine ca mine.
— Desigur, repetă ea cu un zâmbet abia schițat. Apropo, rămâi la cină?
— Cum să nu! Mor de foame.
Elena se îndreptă spre bucătărie pentru a scoate din frigider chifteluțe calde și o salată proaspătă. Obișnuia să-l privească cu drag cum devora tot din farfurie. Chiar și stângăcia lui — supa vărsată sau firimiturile împrăștiate — îi păreau odinioară adorabile. Dar acum, acele momente nu-i mai smulgeau niciun zâmbet.
— De ce nu mănânci? întrebă el, observându-i detașarea.
— Nu-mi e foame, chiar.
— Poate că e mai bine așa. Ar trebui să te gândești la siluetă. Un lider trebuie să aibă o familie perfectă. Și o asemenea soție… — făcu o grimasă — nu mai este o podoabă.
Elena își coborî privirea, încercând să-și ascundă tremurul mâinilor.
— Apropo, continuă Andrei, înghițind o chifteluță cu o gură mare de apă, voi merge singur la petrecerea de Revelion.
— Dar mi-ai promis că anul acesta mă vei lua cu tine!
— Voi spune că ești bolnavă. Îmi pare rău, dar mi-e mult mai ușor să apar acolo fără o neîndemânatică precum tine.
Stăpânindu-și emoțiile, Elena ieși din cameră fără un cuvânt. Gândurile îi zburau haotic prin minte. Cum putea el să se numească „șef”, când echipa lui era formată din doar trei oameni? Și aceia doar pentru că îi erau prieteni. Iar despre aspectul său — ar trebui să se uite mai atent în oglindă! Cu anii, nu doar că se îngrășase, dar chipul i se schimonosise până la nerecunoaștere.
Și totuși, ea nu zicea nimic. Se obișnuise de mult ca Andrei să aibă ultimul cuvânt. Nu pentru că era de acord cu el, ci pentru că el, pur și simplu, nu vedea pe nimeni în afară de sine. Există oameni așa în viață — narcisici incorigibili. Andrei era exemplul perfect. Credea cu toată convingerea în unicitatea și superioritatea lui.
Apropiindu-se de fereastră, Elena privi copiii jucându-se în curte. O tristețe adâncă i se cuibări în suflet. Visase cândva la o familie numeroasă, dar Andrei găsise mereu motive să amâne — ba un avans în carieră, ba probleme financiare…
El se aștepta ca ea să-l susțină necondiționat, să-i creeze un cămin cald, pentru ca el să se poată concentra pe „vânătoarea de mamuți”. Elena renunțase la un post bun de manager, sacrificându-și cariera pentru viitorul lor. Dar acum își dădea seama: singurul care primise tot ce voia era Andrei. Carieră, confort acasă — toate lui. Iar ea? Rămasă cu treburile casnice repetitive, fără recunoștință, fără mulțumiri.
Acum lucra de acasă, editând texte. Era monoton, plictisitor, dar măcar aducea un venit. Învățase să suporte rutina liniștită, lipsită de conflicte.
Treptat, începuse să înțeleagă: evitarea conflictelor cu Andrei o adusese în punctul în care el nu o mai vedea ca pe o persoană, ci ca pe un accesoriu comod în viața lui. Nicidecum ca pe o femeie iubită.
Recent, găsise un roman despre destinul unei femei. Citindu-l peste noapte, se surprinsese regăsindu-se în personaj. Trăia aceleași evenimente. Atât de adânc fusese prinsă în poveste, încât nici nu mai observa greșelile din text. Dimineața următoare, privind spre soțul ei, a înțeles: imaginea idealizată a lui Andrei se spărsese. În fața ei stătea adevăratul Andrei — mulțumit de sine, egoist, folosindu-se de ea.
Nu-i aprecia sacrificiile pentru familie și nici nu plănuia să-i ofere ceea ce ea își dorea de la o căsnicie. Mai mult, începuse să o reproșeze pentru „munca ei anormală”, deși el fusese cel care o convinsese să renunțe la carieră pentru a avea grijă de casă. Asta a fost picătura care a umplut paharul.
Andrei începuse să-i provoace repulsie. Felul cum mânca i se părea greoi, palmele lui transpirate o enervau, iar zâmbetul lui lipsit de farmec nu-i mai aducea nicio bucurie. Cândva îl văzuse ca pe un ideal; acum, defectele lui deveneau tot mai vizibile.
Când această revelație a lovit-o, Elena s-a întrebat: cum de s-a înșelat atât de tare? Își risipise energia pe cineva care nu o merita. Toate economiile lor se duseseră pe mașina lui, pe costume, pe accesorii. El trebuia să impresioneze colegii, în timp ce ea nu avea nici măcar o rochie potrivită pentru un eveniment corporatist. Viața i se scurgea printre degete.
În secret, începuse să-și caute un loc de muncă. De o săptămână. Astăzi se pregătea pentru un interviu. La început, ideea o bucura. Apoi, a apărut teama: noul loc de muncă avea legătură cu compania lui Andrei. Știa că drumurile lor se vor intersecta la un moment dat. Dar era hotărâtă: dacă o acceptau, nu se va opri.
În birou, mai ales înainte de sărbători, domnea o atmosferă specială. Andrei a remarcat imediat noua angajată — nu doar ca profesionist, ci și ca obiect al fanteziilor sale. Nu avea planuri serioase. Situația actuală cu Elena îl mulțumea pe deplin. Însă sufletul și trupul lui tânjeau după ceva nou, emoții intense, aventuri.
Elena avea deja aventuri de scurtă durată, pe care le lua foarte puțin în serios. Andrei petrecea întotdeauna timp acasă, iar reacția Elenei la aventurile lui era previzibilă: ori nu știa, ori prefera să tacă. Oricum, Andrei era sigur că, dacă ar afla, ea le-ar accepta cu răbdarea ei obișnuită. Credea că ea ar trebui să aprecieze „prezența” lui în viața ei plictisitoare.
Când un coleg l-a întrebat: „Mihai, mergi la petrecerea corporatistă cu soția ta?” Andrei a aruncat o privire asupra noii angajate care stătea lângă fereastră și a răspuns: „Cu soția mea? La astfel de evenimente? Eu mă duc acolo să mă relaxez, fără interferențe inutile.” „Dar toată lumea merge de obicei cu partenerii lor. Dar tu?” „Este o absurditate completă. Dacă începe să se plângă și să implore, îi voi explica eu care este locul ei.”
Între timp, Elena nu știa nimic despre noile interese ale soțului ei. A trecut cu succes interviul și a obținut jobul. Deși avea multe vești, a decis că nu are rost să-i spună lui Andrei — ar fi fost prea multă onoare pentru el.
În sfârșit, a sosit mult așteptata seară a petrecerii corporatiste. Andrei petrecuse mult timp probând haine în fața oglinzii, în timp ce Elena îl privea cu indiferență rece.
„Al, cred că această cămașă nu se potrivește prea bine.” „Nimic nu ți se potrivește cu adevărat la tenul tău. Poate ar trebui să fumezi mai puțin?”
Andrei nu se aștepta la un astfel de răspuns. Se aștepta la complimente, la laudele ei obișnuite, dar în schimb a primit un comentariu tăios. Ea a părăsit încăperea fără să mai adauge nimic.
„Nu înțelegi nimic! N-ai gust deloc!” s-a aprins el. „Și e bine că nu te iau cu mine. Imaginează-ți cum ai arăta acolo. Așa că stai acasă și fă borș. Știi, după o petrecere bună, întotdeauna e plăcut să mănânci.”
Elena stătea tăcută, urmărindu-i spatele. Dacă Andrei ar fi fost atent, ar fi observat disprețul adânc din ochii ei.
Această seară avea o semnificație specială: conducerea urma să anunțe numele noului șef de departament. Andrei era aproape sigur că va fi el.
Oaspeții se adunaseră în sală, formând grupuri mici. Toți discutau despre posibilul candidat, făcând presupuneri. Andrei a găsit-o rapid pe noua angajată printre oaspeți. Ea stătea singură, puțin confuză, privind în jur.
„Bună seara, pot să vă țin companie?” a întrebat el, oferindu-i un pahar cu șampanie.
„Oh, măcar o față cunoscută. Unde sunt ceilalți?” a întrebat ea, acceptând paharul.
Andrei a ridicat din umeri: „De ce îți trebuie toată lumea? Până la urmă, sunt eu! Permite-mi să te invit la dans?”
Femeia a dat din cap și, încruntată, s-a îndepărtat. Dar Andrei doar a zâmbit — refuzul doar l-a încurajat. Instinctul lui de vânător s-a aprins cu o nouă forță. Era sigur că vor petrece timp împreună în acea seară. Și când va deveni șef, ea va aprecia cu siguranță compania lui.
Petrecerea se desfășura în toată splendoarea ei. Andrei, poziționat nu departe de masa principală, își ținea ochii pe acel loc, imaginându-se acolo, ca viitorul șef. A privit rapid colegii împreună cu partenerii lor: unii arătau impecabil, alții parcă tocmai ieșiseră dintr-o bucătărie de acasă.
Muzica s-a oprit, iar toți au căzut într-o tăcere adâncă, așteptând anunțul noului șef de departament. Acest eveniment îi emoționa pe toți — poziția nu era doar prestigioasă, dar și foarte bine plătită.
„Dragi colegi! Momentul pentru care ne-am adunat toți a sosit. Știu că ați așteptat acest moment cu sufletul la gură. Fără alte amânări: înaintea voastră se află un profesionist minunat, o persoană cu cunoștințe adânci și o vastă experiență. Ideile sale au adus deja îmbunătățiri semnificative companiei noastre. Suntem extrem de încântați că o astfel de persoană talentată a ales să ni se alăture. Vă rog să o salutați pe noua voastră conducere — Elena Sergheevna Veselova! Iar astăzi să fie o sărbătoare! Afacerea poate aștepta. Un [An Nou] fericit!”
Andrei nici măcar nu a realizat cum s-a ridicat în picioare împreună cu ceilalți. Oaspeții clincănind paharele, iar el stătea în continuare înghețat, cu privirea uimită, privind-o pe soția lui. În rochia de seară, ea arăta complet diferit — atât de frumoasă și încrezătoare încât abia o recunoștea.
„Mihai, este o înșelătorie! Ai spus că vei veni singur, și acum asta?” a auzit o obiecție nemulțumită din partea unui coleg.
Andrei i-a aruncat o privire furioasă și s-a grăbit să dispară. În hol, a așteptat-o pe Elena.
„Cum îndrăznești să vii aici? Ți-am spus clar să stai acasă!”
„Mihai, nu mai ai dreptul să îmi interzici nimic. M-am săturat să fiu ‘soția ta ascultătoare’ și tu nu ai fost niciodată un adevărat soț. Jocul ăsta s-a terminat.”
„Crezi că asta mă sperie? Cine ești tu să îmi spui mie ceva?”
Înainte, grosolănia lui Andrei o rănea pe Elena, dar acum privirea ei rămânea rece și indiferentă.
„Mihai, nu face un spectacol din asta. Oamenii s-ar putea să audă. În caz că ai uitat, acum sunt șefa ta. Și cine ești tu să-mi vorbești în tonul ăsta? Apropo, am depus cererea de divorț. Ți-ai dorit întotdeauna libertatea pentru distracțiile tale? Acum ai această oportunitate. Mult succes.”
Elena a făcut un gest scurt cu mâna, atrăgând atenția cuiva. Chiar noua angajată pe care Andrei intenționa să o petreacă în acea seară s-a apropiat de ea. Împreună, au mers spre bar. El a privit cum toată lumea se bucura de petrecere și, deodată, a realizat: lumea lui începea să se destrame în fața ochilor. Ce să facă? Trebuia să ia măsuri urgent.
Andrei s-a grăbit să o ajungă din urmă pe Elena. „Dacă chiar ai nevoie de un loc de muncă, pentru numele lui Dumnezeu. Dar nu uita de îndatoririle tale gospodărești. Să fie mereu pregătit și curat. Și, desigur, nu ar trebui să ocupi astfel de poziții înalte. Nu ai abilitățile necesare. Poate vei găsi ceva mai simplu, de exemplu, un job cu jumătate de normă?”
Ea a tăcut și Andrei a simțit imediat un val de încredere. Acum știa ce trebuie să facă. Ea se va întoarce acasă, din nou devenind soția supusă și tăcută care fusese. Dar Elena, uitându-se la el cu un ton glaciar, i-a spus: „Problemele personale le putem discuta mai târziu. Pentru moment, Mihai, menține subordonarea.”
După aceste cuvinte, Andrei a rămas pe loc, apoi s-a întors încet și a plecat spre ieșire. Nu mai avea ce să facă acolo. Mai târziu, stând la fereastră, a așteptat întoarcerea ei. Când a văzut că șeful ei a adus-o acasă, inima i s-a prăbușit — acum era cu adevărat gata.