— Ești sigur că nu ai nevoie de nimic de la magazin? — întrebă Ana.
— Nu-nu, du-te odată, — o expedie Bogdan.
Părea că se grăbește să o trimită de acasă. Ana oftă încet. În ultimul timp, soțul ei devenise vizibil mai irascibil. Dar ea a decis să nu acorde atenție, pentru a nu provoca o ceartă.
Ana întotdeauna încerca să evite conflictele și făcea compromisuri.
Mama ei îi spunea adesea că va deveni o soție ideală. Și chiar așa a fost. Înăbușindu-și dezamăgirea, Ana plecă la magazin.
Astăzi plănuia să pregătească somon la cuptor cu lămâie și rozmarin, iar la desert — un tort după rețeta soacrei. Voia să-i facă o bucurie lui Bogdan. Când stătea la casă cu cumpărăturile, și-a dat seama brusc că și-a uitat portofelul acasă.
Oftând din greu, și-a trecut mâna prin păr și a format rapid numărul soțului, sperând că el va putea veni. Dar nu a răspuns. Rugând-o pe casieră să-i păstreze coșul, Ana se grăbi spre casă.
Apropiindu-se de ușa apartamentului, era gata să intre, dar deodată auzi ceva ce o făcu să încremenească pe loc.
Bogdan vorbea la telefon cu cineva. Cuvintele care ajungeau la ea au zguduit-o până în adâncul sufletului.
— Da, m-am gândit la tot, — spunea el. — Apartamentul l-am transferat aproape complet, a mai rămas doar să transfer banii.
Ana încremenise în ușă, ca paralizată. Inima îi bătea nebunește. S-a prins de tocul ușii, refuzând să creadă ce auzea. Ce apartament? Despre ce bani era vorba? Ce plănuia?
— Desigur, există un risc, — continuă Bogdan. — Dar ce să fac? Ea nu bănuiește nimic. Și ce poate ea face? E din fire tăcută, va îndura totul.
Ana se simți încremenită de durere și furie. Se agăță și mai strâns de tocul ușii. Cum putea să vorbească astfel despre ea? Doar toți acești ani trăise pentru el, dăduse totul fără rezerve. Nu-i venea să creadă că se întâmplă cu adevărat.
— Apropo, despre călătorie, — adăugă Bogdan. — Putem zbura la Paris, cum ai dorit. Imediat ce se rezolvă totul. Îmi imaginez cum vom plimba pe Champs-Élysées. Cumpără-ți ceva frumos.
Ana stătea acolo, uluită, ascultând cum soțul ei făcea planuri cu o altă femeie, neputând nici să intre, nici să plece. Când conversația s-a încheiat, ea în sfârșit și-a revenit, simțind cum lumea din jurul ei începea să se prăbușească încet.
S-a retras cu grijă de la ușă, încercând să nu facă niciun zgomot, și s-a ascuns după colț. Inima încă îi bătea nebunește. Ce să facă? Să intre și să facă un scandal? Sau să tacă și să încerce să înțeleagă situația? Dar cum să taci după așa ceva?
Ușa s-a deschis și Bogdan a ieșit pe coridor. Ana îl urmărea din ascunzătoarea ei. El a trecut pe lângă ea, fără măcar să o observe. Când a dispărut în sufragerie, Ana a ieșit încet de după colț. Avea nevoie de timp pentru a se gândi la toate.
A ieșit în stradă și a mers unde o duceau picioarele. Uitase deja de cumpărături. Ajungând la un părculeț, s-a așezat pe o bancă și și-a acoperit fața cu mâinile. Ce plănuia Bogdan? De ce făcuse asta? Și ce să facă ea acum?
Ana a scos telefonul, pregătindu-se să sune pe cineva. Dar s-a oprit. Cui putea să-i spună? Prietenelor? Ele ar fi compătimit-o, dar cu ce ar fi putut ajuta concret? Părinților? Nu voia să-i supere, și cum să le explice? Doar trăiseră împreună atâția ani…
Oare el decisese s-o părăsească? Ana a decis să-și sune prietena, Irina. Aceasta și-a dat seama imediat că s-a întâmplat ceva.
— Ana, plângi? — întrebă Irina.
— Nu mai…
Ana i-a povestit totul.
— Poate vii la mine? — propuse Irina.
Ana a fost de acord. Au stat de vorbă, au discutat situația cu Bogdan. Ana s-a simțit puțin mai bine. S-a întors acasă cu autobuzul. Nu reușea deloc să se calmeze. Deschizând aplicația băncii, a verificat contul comun. Banii într-adevăr se împuținaseră.
— Ei bine, — șopti ea. — Vrei să joci tare? Hai să jucăm.
Întorcându-se acasă, s-a confruntat cu soțul nemulțumit.
— Unde ai fost? — se răsti el. — Eu stau aici flămând, iar tu lipsești jumătate de zi.
Ana își strânse dinții. Punând geanta pe masă, începu să aranjeze alimentele.
— Am trecut mai întâi pe la Irina.
— Perfect! Soțul e flămând, iar ea hoinărește pe la prietene.
Ana tăcu. Luând somonul, începu să-l curețe. Bogdan pufni și se întoarse la televizor. Ana gătea cina și se gândea la situație. Nu putea lăsa lucrurile așa. Dar cum să acționeze? Principalul — să nu se dea de gol. Trebuia să afle mai multe despre planurile lui. Și apoi să decidă.
Seara, soțul, ca de obicei, se holba la televizor. Ana se prefăcea că citește o carte, dar nu se putea concentra.
A doua zi, Ana a decis să acționeze. Și-a luat liber, pretextând că nu se simte bine. Și și-a început operațiunea. A căutat prin toate hârtiile soțului, a verificat computerul. A găsit corespondența cu un avocat, unde se discutau detaliile divorțului și împărțirea bunurilor. Ce nemernic!
De cât timp plănuia el asta…
CONTINUARE:
Anei îi venea să țipe, să arunce ceva, să-l confrunte imediat. Dar a reușit să se stăpânească. Trebuia să fie inteligentă. Trebuia să fie calculată. Exact ca el.
Răsfoind dosarele, a găsit numele femeii – Maria. O avocată de la firma unde lucra Bogdan. „Clasic”, a gândit Ana cu amărăciune. Documentele arătau că Bogdan deja transferase o parte din activele lor comune în conturi separate. Și, după cum se părea, plănuia să mute restul în curând.
Când și-a terminat investigația, Ana s-a așezat la masa din bucătărie cu o cafea în mână. Privea pe fereastră, dar nu vedea nimic. Gândul ei era la cei opt ani de căsnicie care tocmai se năruiau. Toate vacanțele, proiectele comune, visurile… nimic din toate astea nu mai însemna ceva pentru Bogdan.
— Bine, domnule avocat, șopti ea. Să vedem cine va câștiga această bătălie.
Primul lucru pe care l-a făcut a fost să-și contacteze propria avocată, o fostă colegă de facultate, Sorina. După ce i-a explicat situația, Sorina a sfătuit-o să acționeze rapid.
— Dacă a început deja să transfere active, trebuie să-l oprim. Cât mai mulți bani ai în contul tău personal?
Ana i-a spus suma.
— Bine, mai ai nevoie de dovezi. Îți recomand să înregistrezi orice conversație relevantă. Nu e ilegal atât timp cât participi și tu la acea discuție. Și ai nevoie de copii ale tuturor documentelor.
În următoarele zile, Ana a jucat teatru. A continuat să gătească, să zâmbească, să se comporte normal, în timp ce în secret copia documente, înregistra conversații și se pregătea.
Într-o seară, în timp ce spăla vasele, a adus vorba despre bani.
— Bogdan, am observat că au dispărut niște bani din contul nostru. Știi ceva despre asta?
Bogdan s-a tensionat vizibil, dar apoi a forțat un zâmbet.
— Ah, da, am făcut niște investiții. Nu-ți face griji, draga mea. Ne vor aduce profit.
— Ce fel de investiții? întrebă Ana, activând discret aplicația de înregistrare de pe telefonul din buzunar.
— Nimic spectaculos, doar niște acțiuni. Chestii plictisitoare de avocați. Nu-ți bate capul cu asta.
— Dar cred că ar trebui să discutăm împreună astfel de decizii, nu crezi? Sunt destul de mulți bani.
Bogdan începuse să se enerveze. Ana văzu cum fațada lui se crăpa.
— Nu am nevoie de permisiunea ta pentru fiecare leu pe care îl cheltuiesc! Am lucrat din greu pentru acei bani!
— Și eu am contribuit, Bogdan. Suntem parteneri, nu?
El a râs scurt, disprețuitor.
— Parteneri? Tu și cu mine? Hai să fim serioși. Cine aduce mai mulți bani în casă? Cine are cariera de succes?
— Deci despre asta e vorba? Despre cine câștigă mai mult?
— Este despre realitate, Ana. În lumea reală, cel care plătește mai mult decide. Simplu.
Ana a închis robinetul și s-a întors către el.
— Știi ceva, Bogdan? Cred că ai dreptate. Cel care plătește decide.
El a părut surprins de acordul ei brusc.
— Mă bucur că înțelegi, în sfârșit.
— Oh, înțeleg perfect, a spus Ana cu un zâmbet strâmb. Mai perfect decât crezi.
A doua zi, când Bogdan a plecat la birou, Ana s-a mișcat rapid. Împreună cu Sorina, a depus actele necesare pentru înghețarea conturilor comune. Avocata ei a depus de asemenea o cerere preliminară de divorț, menționând tentativa lui Bogdan de a ascunde active.
A fost o surpriză totală pentru el când, în mijlocul unei ședințe importante, a primit notificarea că toate conturile sale bancare erau blocate temporar. A încercat să o sune pe Ana, dar ea nu i-a răspuns.
Când în sfârșit a ajuns acasă, a găsit-o pe Ana stând calmă la masa din bucătărie.
— Ce naiba ai făcut? a țipat el din ușă.
— Exact ce ai plănuit să faci tu, dragul meu. Doar că am fost mai rapidă.
— Despre ce vorbești?
— Despre divorțul nostru, Maria, Paris, și despre cum plănuiești să nu-mi lași nimic, a spus Ana, ridicându-și privirea spre el pentru prima dată. Am auzit tot, Bogdan. Și am văzut documentele.
Fața lui a devenit albă precum varul.
— Nu înțelegi…
— Ba da, înțeleg perfect. Înțeleg că bărbatul cu care am împărțit opt ani din viața mea plănuia să mă înșele în toate sensurile posibile. Dar ghici ce? Nu sunt atât de „tăcută” pe cât credeai.
A împins spre el un teanc de documente.
— Actele de divorț. Avocata mea e foarte bună. A reușit să dovedească intenția ta de a ascunde active, ceea ce, te asigur, nu va fi privit favorabil de către instanță.
Bogdan s-a prăbușit pe un scaun.
— Cum ai…?
— Cum am aflat? Ironic, nu? Mi-am uitat portofelul și m-am întors. Cel mai norocos ghinion din viața mea. Apropo, înregistrarea conversației noastre de ieri, în care admiți deschis că banii sunt doar ai tăi, a fost deja trimisă avocatei mele. Mulțumesc pentru clarificare.
În următoarele săptămâni, viața Anei a devenit un vârtej de întâlniri cu avocații, audieri preliminare și negocieri. Bogdan a încercat să nege totul, dar probele erau prea puternice. Tribunalul a dispus o împărțire echitabilă a bunurilor, iar tentativa lui de a ascunde active a fost sancționată sever.
Șase luni mai târziu, Ana stătea în noul ei apartament, mult mai mic dar infinit mai liniștit. Prietena ei Irina trecu pe la ea cu o sticlă de vin pentru a sărbători finalizarea divorțului.
— Cum te simți? întrebă Irina, în timp ce turnau vinul în pahare.
Ana privi pe fereastră la orașul care se întindea sub ei.
— Ciudat. Uneori mă trezesc și caut în pat pe cineva care nu mai e acolo. Alteori, simt o libertate pe care n-am mai simțit-o de ani de zile.
— Regreți ceva?
Ana se gândi la întrebare.
— Regret că a trebuit să mă schimb atât de mult pentru a-l face fericit. Regret că am crezut că tăcerea și compromisul sunt soluții. Dar nu regret că am aflat adevărul. Și cu siguranță nu regret că am luptat.
Irina ridică paharul.
— Pentru adevăr. Și pentru viitorul tău.
— Pentru viitorul meu, aprobă Ana cu un zâmbet.
În timp ce ciocneau paharele, telefonul Anei vibră. Era un mesaj de la Sorina: „Bogdan a încercat să conteste din nou decizia instanței. A fost respins. S-a terminat definitiv.”
Ana puse telefonul deoparte fără să răspundă. Într-adevăr, se terminase. Ceva se încheiase, dar altceva, ceva nou și necunoscut, abia începea. Și pentru prima dată în mult timp, Ana era curioasă, nu speriată, de ce va urma.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.