Soțul și amanta lui s-au urcat din greșeală în taxiul meu. Le-am oferit o aniversare pe care n-o vor uita niciodată. Lucram în tura de noapte, obosită, dar recunoscătoare pentru fiecare cursă. Până când m-am uitat în oglinda retrovizoare… și am încremenit. În spatele meu stătea soțul meu, Jason. Nu era singur. O femeie cu ruj roșu aprins îi stătea alături, zâmbindu-i tandru. Nu am spus nimic. Dar în minte, deja începusem să-i planific sfârșitul.
Îl consideram un noroc că-l am pe Jason în viața mea. Când a apărut, viața mea era așezată. Aveam un job bun la o companie mare, un apartament cu două camere în Brooklyn și un băiețel adorabil, Jamie, de doar cinci ani.
Soțul meu și amanta lui s-au urcat din greșeală în taxiul meu
Jason a apărut ca o boare de aer proaspăt. Era frumos, avea un farmec natural și… era temporar fără adăpost.
— E în regulă, ne descurcăm, i-am spus unei prietene, când a venit să locuiască cu noi.
— Dar abia îl cunoști, mi-a șoptit ea.
— A acceptat copilul meu ca pe al lui. E deja mai mult decât am visat vreodată.
Și am crezut asta. I-am făcut rost de un job printr-o cunoștință. În scurt timp avea costume noi, o mașină, și la doar un an după, mi-a cerut mâna.
— Poți să renunți la serviciu, Abby. Concentrează-te pe Jamie. Eu o să am grijă de noi.
L-am crezut.
La început, părea că așa va fi. Însă, în scurt timp, Jamie a devenit „prea sensibil”, „prea dificil”, „nu e băiat adevărat”. Banii? Nu prea îi vedeam. Doar vorbe: „e pe card”, „nu s-a procesat”, „mai ai puțină răbdare”.
Tăceam. Dar la un moment dat, am început să lucrez noaptea ca taximetrist. Jason era „plecat în delegații”.
Într-o noapte, am ajuns acasă târziu. Martha, vecina noastră de la parter, era deja la ușă, în halatul ei roz.
— Cum a fost, draga mea? m-a întrebat mângâind părul lui Jamie, adormit în brațele ei, strângându-i cățelul ca pe o pernă.
— Mai bine decât nimic… Dar tu? Cum a fost?
— Cu el? Ca și cum ar fi fost al meu. Dă-mi un copil și am motiv să respir. N-am avut niciodată nepoți, așa că Jamie e comoara mea.
— Ești îngerul nostru păzitor, Martha. Nu știu ce m-aș face fără tine.
— Dar Jason… știe prin ce treci?
— Știe… am mințit. Doar că e ocupat cu munca.
Adevărul era altul. Un adevăr care avea să-mi răstoarne toată viața.
Era o cursă banală. Comandă de la un restaurant din centru. S-au urcat în spate un bărbat cu palton gri și o femeie cu ruj strălucitor. M-am uitat în oglindă. Mi s-a strâns inima.
Era Jason. Cu o altă femeie.
S-au așezat lipiți, ca un cuplu aflat în luna de miere. Mi-am tras gluga mai adânc pe frunte și am tăcut.
— În sfârșit, a spus ea. Credeam că iar vii cu scuza cu copilul bolnav.
— Nu în seara asta, Ashley. Mi-a fost dor de tine.
S-au sărutat. Mi s-a ridicat stomacul.
— Mama vrea să te cunoască, a zis ea.
— Să punem în scenă o logodnă, deci?
— Sunt conservatori. Nu le spunem de soția ta. Oricum divorțezi curând, nu?
Jason a zâmbit, satisfăcut.
— Ești preferata mea. Inteligentă și frumoasă. Te ador pentru asta.
— Mă gândeam la două case. Una în care să locuim și alta de închiriat. Ar fi perfect.
— Imediat ce primește moștenirea, sunt liber. Mama ei e bolnavă… e o chestiune de timp.
Am strâns volanul până mi-au albit încheieturile. Urma să stea cu ea… pe banii mei.
— Sâmbătă organizăm o petrecere în grădină. Vii, zâmbești, le spui două vorbe frumoase și ești acceptat.
— Sâmbătă? Perfect. Inventez ceva acasă.
Sâmbăta era aniversarea noastră. Nouă ani de când ne-am cunoscut. Iar el… nici măcar nu-și amintea.
I-am dus la o casă cu verandă. Nu era a noastră. Locul unde-și „încheia delegațiile”. A coborât fără să mă recunoască. Mi-a lăsat banii în mână și s-a pierdut cu Ashley în întuneric.
Am rămas acolo, în tăcere. Apoi am șoptit:
— Îmi pare rău, Jason. Ai pierdut.
Marți, înainte de aniversare, am gătit cina preferată și am aprins o lumânare. Jason a intrat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
— Știi ce e sâmbătă? l-am întrebat.
— Aniversarea… ziua în care ne-am cunoscut, nu?
— Exact. Ți-am dăruit ceasul ăla. Încă îl porți.
— Da… sigur…
— M-am gândit să ieșim. Am rezervat masa la restaurantul de lângă lac. Ora opt.
A tăcut. Apoi:
— Sâmbătă… e complicat. Am o deplasare importantă. Dar noi… nu avem nevoie de date speciale, nu?
Am zâmbit. Dar în minte, piesele puzzle-ului deja se potriveau.
Sâmbătă nu l-am lăsat pe Jamie la Martha.
— Mergem la o petrecere, puiule, i-am spus, îmbrăcându-l cu cămașa lui cu dinozauri.
— Va fi tort?
— Mai bine. Înghețată!
Am îmbrăcat rochia albastră purtată în prima noastră întâlnire. Mi-am prins părul, am pus puțin rimel și ruj. Când m-am privit în oglindă, n-am mai văzut femeia obosită din ultimele luni. Ci pe mine. Cea care fusesem odată.
Am ajuns la casa lui Ashley. Petrecerea era în toi. Am sunat la ușă.
Ea mi-a deschis. Zâmbea… până m-a recunoscut. Privirea i s-a dus la Jamie. S-a oprit.
— Pot să vă ajut?
— Am fost invitată. De părinții tăi. Suntem… aproape rude, să spunem așa.
A clipit. S-a dat într-o parte.
— Mamă? Tată? A venit invitația voastră!
Au apărut doi oameni eleganți, ușor nedumeriți.
— Bună ziua. Scuze că vin neanunțată, dar am considerat că e timpul să-l cunosc pe bărbatul care iese cu fiica dumneavoastră. Sau… cum îl știu eu… soțul meu.
Jason a apărut cu un pahar în mână. Când m-a văzut, fața i s-a albit instant. A încremenit.
— Bună, dragul meu. La mulți ani. Ți-am adus un cadou.
Jamie a ieșit de după mine.
— Salut, tati! Mami a zis că e înghețată!
Ashley s-a clătinat.
— Ce a spus copilul acela?!
— Jamie, dragul meu, du-te și ia toată înghețata pe care o vrei.
I-am scos verigheta și i-am pus-o în palmă. Nu i-am dat o palmă, dar sunetul a fost la fel de dur.
— Am fost lângă tine când nu aveai nimic. Ți-am dat casă, dragoste, un copil. Tu ce mi-ai dat?
Ashley, șocată:
— Ai un copil?! Mi-ai spus că nu are copii!
Jason tăcea. Nu scotea niciun sunet.
— Ce e asta, Jason? a întrebat tatăl ei, înfuriat.
— Sunt încă soția lui, am spus. Dar nu pentru mult timp.
Am privit spre părinții ei.
— Vă gândeați să-i dați o casă? Vă sugerez să fiți atenți. Jason iubește cadourile. Dar, mai ales, actele de proprietate.
— Să mergem, Jamie. Aici s-au strâns deja destule minciuni.
Când am ieșit, am auzit cum cineva sparge un pahar înăuntru. Am zâmbit. Nu m-am uitat înapoi.
Trei luni mai târziu, la tribunal, părinții lui Ashley au venit. Au mărturisit tot. Rușinea i-a făcut să aleagă demnitatea.
Am câștigat.
Jason a plecat cu mâinile goale.
Am adus-o pe mama să locuiască cu noi. Am vândut apartamentul ei și am cumpărat o casă mică, la malul mării.
Un loc liniștit, senin.
Jason îmi promisese o viață de vis. Dar știi ce am învățat?
Adevărata avere nu e o casă cu etaj sau un inel cu diamant.
Ci liniștea.
Iar eu o aveam din plin.