„Nu merg nicăieri cu voi! Lăsați-mă! Ajutați-mă, vă rog cineva!” – am auzit un țipăt puternic de copil în timp ce mă întorceam acasă prin niște curți obișnuite de oraș, cufundat în gândurile mele. În acel moment, toată atenția mea s-a concentrat brusc, iar instinctul meu părintesc (am doi copii) a reacționat ca un mecanism perfect reglat, așa că în câteva clipe am ajuns în locul de unde se auzeau țipetele.
În fața mea s-a ivit o scenă îngrozitoare: o fetiță de vreo șase ani, toată în lacrimi, încerca să scape din mâinile unui bărbat de aproximativ treizeci de ani și striga neîncetat după ajutor. Știam ce orori se întâmplă în lume în zilele noastre, așa că am sărit imediat în ajutor.
– Hei, tu! Lasă fata imediat! Sun pe poliție chiar acum!
– Omule, ce ai? E fiica mea, de ce te bagi în familia altora?
N-am stat să-l ascult, ci m-am întors spre fetiță și am întrebat: „Este acesta tatăl tău?”
– Nu! Nu e nimeni pentru mine, nu-l cunosc!
„Nu merg nicăieri cu voi! Lăsați-mă! Ajutați-mă, vă rog cineva!” – am auzit un țipăt puternic de copil în timp ce mă întorceam acasă prin niște curți obișnuite ale orașului, cufundat în propriile mele gânduri. În acel moment, toată atenția mea s-a concentrat brusc, iar instinctul meu părintesc (am doi copii) a funcționat ca un mecanism bine pus la punct, așa că într-o clipă m-am aflat deja în locul din care veneau țipetele.
În fața mea s-a înfățișat o scenă înfiorătoare: o fetiță mică, de vreo șase ani, toată în lacrimi, încerca să scape din mâinile unui bărbat adult de vreo treizeci de ani și striga continuu după ajutor. Știam ce grozăvii se petrec în lume în ziua de azi, așa că am sărit imediat în ajutor.
– Hei, tu! Lasă fata imediat! Sun pe poliție chiar acum!
– Omule, ce ai? E fiica mea, de ce te bagi în familia altora?
Nu l-am ascultat, ci m-am întors spre fetiță și am întrebat: „Este acesta tatăl tău?”
– Nu! Nu e nimeni pentru mine, nu-l cunosc!
Atunci m-am înfuriat serios și mi-am amintit toate scenele de luptă din filmele pe care îmi plăcea să le urmăresc seara. Nici nu mi-am dat seama cum, dar l-am pus la pământ, l-am imobilizat și i-am prins mâinile la spate, în timp ce fetița stătea alături, privind uimită tot ce se întâmpla, dar acum fără lacrimi.
– Omule, calmează-te. Îți pot explica totul.
– N-ai ce-mi explica mie, explici la poliție! Cu oameni ca tine nu am ce discuta! – i-am răspuns, apoi m-am întors spre fetiță: – Nu-ți face griji, vine poliția și te vei întoarce la mama ta! – am liniștit-o în timp ce îmi căutam telefonul în buzunar.
El și-a dat seama că nu are nicio șansă cu mine, așa că s-a întors spre fetiță și i-a zis: „Lubi, spune-i domnului să mă lase, te rog!”
Ea s-a uitat la mine și a șoptit timid: „Dați-vă, vă rog, jos de pe unchiul Petru!”
– Unchiul Petru?! – am întrebat uimit și l-am eliberat.
Acest Petru mi-a explicat totul. S-a dovedit că era tatăl ei vitreg și urma să o ducă la dansuri, dar ea nu voia, a făcut o criză de nervi, iar el nu mai avea timp să o convingă, pentru că trebuia să ajungă urgent la o întâlnire de afaceri, așa că o trăgea cu forța.
Mică fiind, Luba a confirmat toată povestea și doar a spus că oricum nu vrea să meargă la dansuri. Într-o clipă, m-am simțit foarte jenat față de Petru pentru „sentimentele mele cavalerești”, dar și el a înțeles totul, pentru că din exterior părea cu totul altceva și, probabil, ar fi procedat la fel.
Desigur, acum s-ar putea să primesc multă critică pentru faptul că m-am băgat unde nu-mi fierbea oala și că ar fi trebuit să trec mai departe, dar, din punctul meu de vedere, mai bine să „te bagi”, decât să citești mai târziu știri groaznice.
Trebuie să fim oameni, și uneori merită „să te bagi în treburile altora”. Mai bine să fii „prea curios”, decât nepăsător!
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.