De ce e bine să îți înfășori picioarele cu foi de varză, timp de o oră

Durerile de încheieturi afectează din ce în ce mai multe persoane, de toate vârstele. Cauzate de anumite inflamații, aceste dureri sunt uneori extrem de greu de suportat.

Foarte multe persoane ajung să ia cu regularitate medicamente împotriva acestor dureri, însă se poate ajunge uneori chiar și la dependențe de calmante. În plus, aceste medicamente pot afecta stomacul în timp, iar efectele secundare nu sunt deloc de ignorat

Din cele mai vechi timpuri, varza este un remediu natural pentru a elibera corpul de durere. Multe persoane care folosesc varza pentru sarmale sau pentru salată nu știu cât de benefică este și pentru a trata anumite probleme de sănătate.

Această legumă este bogată în potasiu, vitamina C și K și are proprietăți antiinflamatoare și anticancerigene.

Salatele, sucul proaspăt şi frunzele acestei legume sunt eficiente, printre altele, în caz de ulcer gastric, entorse şi reumatism.

În primul rând, varza crudă conţine substanţe care stimulează regenerarea ţesuturilor. Plăgile şi leziunile de la nivelul pielii se vor vindeca mult mai repede dacă aplici un suc format din frunze de varză pe o compresă și o aplici peste zona afectată. Se lasă să acţioneze o oră, după care leziunea este lăsată în aer liber pentru încă o oră, repetându-se procedeul de 2-3 ori pe zi.

Iată cum poți folosi frunzele crude pentru a scăpa de dureri

Pentru durerile de încheieturi, se poate face un suc de varză care se aplică pe zona dureroasă. Se pune un tifon peste și se lasă să acționeze cel puțin o oră. Seara, se poate lăsa și peste noapte ca să acționeze.

De asemenea, în timpul verii, se poate folosi și o compresă cu frunza de varză fără să fie transformată în suc. Se pune peste zona dureroasă, se acoperă cu o compresă și se lasă să acționeze cel puțin o oră. Folosește o frunză proaspătă pentru fiecare utilizare, iar în zilele următoare, vei simți o diminuare semnificativă a durerilor.