Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Alina a mărit fotografia de pe telefon și mi-a arătat documentul. Era o înțelegere scrisă între ea și Doru, prin care acesta se angaja să-i predea locuința după nuntă, în schimbul unei sume de bani pe care ea o plătise deja pentru renovare și amenajare.
Am citit numele de la final și am simțit cum îmi îngheață mâinile.
— Doru, tu ai semnat că îi predai casa mea?
— Nu este chiar așa. Este doar o înțelegere între noi.
— Atunci explică-i și ei că nu ești proprietarul acestei case!
Alina a privit spre mine.
— Mi-a spus că a cumpărat-o împreună cu tine, dar că după divorț ați stabilit să rămână el cu locuința. Mi-a arătat și câteva fotografii cu lucrările pe care le-a făcut aici.
Am scos dintr-un sertar copia actului de proprietate. I-am arătat data cumpărării și numele meu.
— Am cumpărat casa înainte să mă căsătoresc cu el. Este proprietatea mea. Doru a locuit aici cât timp am fost căsătoriți, dar nu a avut niciodată dreptul să o vândă sau să o ofere altcuiva.
Alina a luat documentul și l-a citit cu atenție.
— Doru, mi-ai spus că totul este rezolvat!
— Nu trebuia să afle așa. Voiam să discutăm după nuntă.
— După nuntă? Când urma să aflu că nu avem unde să locuim?
Vlad, băiatul meu cel mare, stătea lângă ușa sufrageriei și asculta. A făcut un pas înainte.
— Tata, de ce i-ai spus că îi dai casa noastră? Ai zis că aici putem sta cu mama și că nu ne mutăm niciodată.
Doru s-a întors brusc spre el.
— Vlad, nu te băga în discuția adulților!
— Dar este și casa mea! Aici am crescut. De ce trebuie să plecăm ca să locuiască doamna aceasta aici?
Alina a închis ochii. Pentru prima dată părea că înțelege cât de mult îl afectase pe băiatul meu întreaga situație.
— Doru, câți bani ți-am dat pentru renovare?
— Douăzeci și cinci de mii.
— Și unde sunt?
El a început să se bâlbâie. A spus că folosise o parte pentru materiale, că plătise câțiva meseriași și că restul urma să-l investească în lucrările din casă.
— Dar nu există nicio lucrare aici, am spus. Nici măcar nu ai început să renovezi ceva.
Alina a deschis un alt document din telefon. Era dovada transferului celor 25.000 de lei, făcut cu aproape două luni înainte.
— Mi-ai spus că ai cumpărat materialele și că sunt depozitate undeva. Mi-ai trimis chiar fotografii cu gresie, uși și obiecte sanitare.
— Le-am cumpărat. Nu le-am montat încă.
— Unde sunt?
Doru nu a răspuns.
Am înțeles atunci că Alina nu era singura persoană pe care o mințise. Încercase să-i vândă o poveste despre o casă care nu-i aparținea și folosise banii ei pentru alte cheltuieli.
— Vreau să-mi spui adevărul, i-a cerut Alina. Unde ai cheltuit banii mei?
După câteva minute de tăcere, Doru a recunoscut că folosise cea mai mare parte pentru a achita datorii personale. Avea restanțe la două împrumuturi și câteva datorii către cunoscuți. Își imaginase că, după căsătorie, vor locui în casa mea, iar Alina nu va mai pune întrebări despre banii dispăruți.
Alina și-a scos inelul de logodnă și l-a așezat pe măsuța din hol.
— Nu mă căsătoresc cu un om care îmi promite lucruri furate de la altcineva și îmi ia banii pentru o locuință care nu-i aparține.
Doru a încercat să o oprească, dar ea și-a luat geanta și a plecat.
Înainte să iasă, s-a întors spre mine.
— Îmi pare rău că am intrat în casa dumneavoastră crezând că îmi aparține. Nu am știut că lucrurile stau așa.
— Nici eu nu am știut ce ți-a promis. Dar îți mulțumesc că ai spus adevărul.
După plecarea ei, Doru a rămas în mijlocul sufrageriei.
— Ai distrus totul, Simona!
L-am privit fără să ridic vocea.
— Eu? Tu ai venit aici cu o femeie căreia i-ai promis casa copiilor tăi. Tu ai luat banii ei și ai mințit-o. Eu doar am spus adevărul.
— Nu aveam unde să mă duc. Voiam să-mi refac viața.
— Ai tot dreptul să-ți refaci viața. Nu ai dreptul să folosești casa mea și liniștea copiilor ca să faci asta.
I-am cerut să plece. Nu mai aveam nimic de discutat în fața copiilor.
În următoarele zile, Alina m-a contactat și mi-a cerut să confirm în scris că locuința nu fusese niciodată proprietatea lui Doru. I-am trimis copia actului de proprietate, fără să mă implic în disputa lor financiară.
Am aflat ulterior că îl acționase în instanță pentru recuperarea celor 25.000 de lei. Nu a fost o procedură rapidă, iar Doru nu a putut restitui suma imediat. Alina a trebuit să-și susțină cererea cu dovezile transferurilor și cu înțelegerea semnată de el.
Eu am discutat cu un avocat și am păstrat toate documentele care arătau că Doru nu avea niciun drept asupra locuinței. Am vrut să mă asigur că nu va încerca să facă alte promisiuni în numele meu.
Copiii au fost cei mai afectați. Vlad nu mai voia să răspundă la telefon când îl suna tatăl său, iar Mara mă întreba dacă urma să vină altcineva să le ia camerele.
Le-am explicat că nu se vor muta nicăieri și că nimeni nu poate hotărî în locul nostru ce se întâmplă cu locuința în care trăim.
Nu le-am cerut să-și urască tatăl. Le-am spus că adulții fac uneori greșeli grave și că fiecare trebuie să răspundă pentru propriile alegeri.
După câteva luni, Doru a început să plătească mai regulat contribuția pentru copii. Nu a fost o schimbare spectaculoasă și nici nu și-a recunoscut toate greșelile, dar a înțeles că nu mai putea să mă intimideze sau să mă pună în fața faptului împlinit.
Într-o după-amiază, Luca s-a apropiat de mine în timp ce aranjam câteva fotografii pe raft.
— Mami, mai vine tata cu doamna aceea să ne mute?
— Nu, iubirea mea. Casa aceasta este a noastră și aici rămânem.
— Atunci pot să-mi pun din nou jucăriile în camera mea?
Am zâmbit.
— Poți să le pui unde vrei. Este camera ta.
În seara aceea, când i-am culcat pe toți patru, am rămas câteva minute în pragul camerelor lor. M-am gândit cât de aproape fusesem să asist la o schimbare pe care copiii nu o înțelegeau și pe care nu o ceruseră.
Nu m-am bucurat că Alina fusese înșelată și nici nu am considerat că despărțirea lor era o victorie pentru mine. Știam doar că fiecare om merită să cunoască adevărul înainte să-și lege viitorul de altcineva.
Casa a rămas locul în care copiii mei crescuseră, iar eu am continuat să o îngrijesc așa cum făcusem întotdeauna.
Am înțeles că un bărbat poate pleca dintr-o căsnicie și poate începe o altă viață. Dar nu poate lua cu el, ca pe un cadou pentru viitoarea soție, siguranța copiilor pe care i-a adus pe lume.