Când Sofia a anunțat că urmează să se mărite cu Vlad, un bărbat aflat într-un scaun cu rotile, în familia ei s-a declanșat un adevărat cutremur. Părinții au rămas cu ochii mari, incapabili să rostească vreo vorbă, iar în următoarele zile, telefoanele au început să zbârnâie de mesaje, apeluri și invitații la discuții „de lămurire”.
Rudele s-au adunat pe la casa părintească a Sofiei, fiecare cu câte un sfat, fiecare convins că știe ce e mai bine pentru ea. Mătușa Mariana a oftat greoi, unchiul Costel a dat din cap cu dezaprobare, iar verișoara Ramona, abia logodită cu un tânăr avocat, a considerat că trebuie să intervină.
— Fata asta face o prostie! Cum adică să se mărite cu unul într-un cărucior? E frumoasă, deșteaptă, cu serviciu bun… își distruge viitorul!
Prietenii ei de pe Facebook au început să dispară discret din lista de contacte, iar la serviciu, colegii îi aruncau priviri amestecate de milă și curiozitate. O colegă chiar a tras-o deoparte la pauza de cafea.
— Sofia… ai gândit bine? O să fii infirmiera lui toată viața. Tu meriți mai mult.
Toate vorbele astea însă n-au clintit-o deloc. Pentru Sofia, Vlad nu era „bărbatul în scaun cu rotile”. Era Vlad — omul care o făcea să râdă, care o asculta când plângea, care știa să-i liniștească fricile și să-i admire pasiunile. Un fost sportiv de performanță, multiplu campion național la atletism, antrenor respectat, un bărbat de caracter. Până într-o noapte blestemată, când un accident rutier i-a schimbat viața. Medicii au fost categorici: leziuni severe la coloana vertebrală. Șanse minime să mai meargă vreodată.
Când l-a cunoscut, Vlad deja își purta cu demnitate destinul. Nu se plângea, nu cerea milă. Și tocmai de asta Sofia l-a iubit. Lângă el era ea însăși, fără măști, fără teama de a nu fi destul.
După aproape doi ani de relație, Vlad a cerut-o de soție. Și ea, fără să clipească, a spus „da”. Știa ce urmează. Știa că familia ei nu va accepta ușor. Și totuși, n-a renunțat.
Mama ei a izbucnit în plâns când a auzit vestea.
— O să-ți nenorocești viața, mamă! O să tragi tu singură de toate… El ce poate să-ți ofere?
Tatăl ei, om sever, a fost și mai categoric.
— Dacă faci pasul ăsta, să nu mai calci în casa mea! Nu vreau să aud de așa ceva.
Și totuși, Sofia a mers mai departe. Au ales împreună o zi frumoasă de vară, au rezervat un salon de evenimente și au trimis invitațiile, deși o parte dintre rude au refuzat pe loc.
— N-o să vin la o nuntă unde mirele vine cu căruciorul, a spus unchiul Costel, convins că face o glumă bună.
Au venit totuși câțiva apropiați, prieteni ai lor, oameni care știau povestea dincolo de aparențe. Și a venit ziua nunții.
Sofia era superbă în rochia ei albă, cu dantelă fină și un voal lung, ca în povești. Inima îi bătea nebunește în piept, dar nu de teamă, ci de emoție. Iubea cu toată ființa bărbatul pe care urma să-l aibă alături pentru tot restul vieții.
Când a pășit în sală, toți ochii s-au întors spre ea. Unii din curiozitate, alții din răutate ascunsă, iar câțiva din admirație sinceră. Vlad o aștepta în față, în scaunul lui, îmbrăcat impecabil, cu un zâmbet larg pe față.
Dar exact atunci s-a întâmplat ceva neașteptat.
În timp ce orchestra cânta în surdină, Vlad s-a sprijinit cu greu de brațele scaunului, s-a ridicat încet în picioare, sprijinindu-se de un baston. Fiecare pas era o luptă, dar a făcut-o. Un pas. Încă unul. Și încă unul. Se apropia de Sofia, iar în sală s-a făcut liniște deplină. Nici muzica nu se mai auzea.
Femeile și-au dus mâinile la gură, unchiul Costel s-a înroșit la față, iar mama Sofiei a izbucnit în lacrimi. Nimeni nu știa că Vlad, în secret, urma un program de recuperare intensă. Nopțile, când ea dormea, el se antrena, cădea, se ridica din nou, doar ca să poată face câțiva pași în ziua nunții lor. Voia ca Sofia să nu simtă nicio secundă că este diferită de alte mirese.
Când a ajuns în fața ei, Vlad i-a zâmbit și i-a șoptit:
— Am vrut să te întâmpin în picioare, măcar o clipă… pentru tine.
Sofia a simțit cum îi fug lacrimile pe obraji. L-a cuprins de braț, iar în acel moment, întreaga sală a izbucnit în aplauze. Dragostea lor a învins toate prejudecățile, toată răutatea și toți scepticii.
Nimeni n-a mai zis nimic. Nici părinții, nici rudele, nici colegii. În acea clipă, toți au înțeles că nu scaunul cu rotile definește un om, ci sufletul lui.
De-atunci, viața Sofiei și a lui Vlad a mers înainte. Cu bune, cu grele, cu momente frumoase și clipe de cumpănă. Dar mereu împreună.
Iar povestea lor a rămas una dintre cele mai emoționante lecții de iubire adevărată din micul lor oraș.