Casa tatălui meu a fost mereu locul pe care l-am iubit cel mai mult. Când a plecat dintre noi, am simțit că menirea mea este să păstrez acel spațiu viu, să-i păstrez memoria și tot ce însemna el. Dar când mama, fratele meu și cumnata mea au apărut cu bagaje și pretenții, visul s-a transformat într-un coșmar.
Într-o zi ploioasă, mi-am trecut ușor degetele peste o fotografie veche cu tata, în timp ce ceasul din hol bătea ora. Se împlinea exact un an de la înmormântare, și rana era la fel de dureroasă.
— Mi-e dor de tine, tată… am șoptit, mai mult pentru mine.
Mama a intrat brusc, cu aceeași expresie care o caracteriza de când avocatul citise testamentul: un amestec de dispreț și regret.
— Termină cu drama asta, Katie. S-a dus. Nu-l mai aduce nimeni înapoi, oricât ai plânge!
Tonul rece m-a făcut să tremur. Știam că nu trecuse niciodată peste faptul că tata îmi lăsase aproape tot: casa, terenul, bunurile. Ea și Tyler, fratele meu, primiseră doar o sumă simbolică.
— Nu plâng… doar îmi aduc aminte, am spus încet.
— Atunci fă-o în timp ce ștergi praful, continuă ea, aruncând o privire aspră în jur. Ai 20 de ani și nici acum nu știi să întreții o casă. E jenant.
N-am spus nimic. De un an întreg o toleram, îi suportam remarcele și comportamentul autoritar, sperând că într-o zi va pleca. Dar totul a luat o turnură neașteptată în după-amiaza în care a apărut Tyler.
Am auzit ușa trântindu-se și un zumzet de valize rostogolindu-se pe podea. Când am ajuns în hol, l-am văzut pe fratele meu cu soția lui, Gwen, și un morman de bagaje.
— Hei! Ne mutăm! Ne-a expirat contractul și ne-am gândit: de ce să plătim chirie când aici e loc destul?
— Vă mutați aici? Ai vorbit cu mama?
— Sigur, a zis că e o idee grozavă!
Mama a apărut în spatele meu și a completat calm:
— Le-am spus că sunt bineveniți. E casa familiei, nu?
M-am înfuriat.
— Nu e casa ta să o oferi!
Dar replica mea n-a contat. Gwen deja urca scările, iar mama striga după ea:
— Luați camera albastră, e cea mai luminoasă dimineața!
Și, în doar câteva minute, eram invitată în propria mea casă.
Două luni de iad
De la mâncarea care dispărea, la mormanele de vase și rufe murdare, totul a devenit un haos. Nimeni nu plătea nimic, nimeni nu făcea nimic. Eu eram bucătar, menajeră și țintă vie pentru orice critică.
Într-o dimineață, în timp ce spălam vasele, Tyler a apărut însoțit de Gwen, care zâmbea larg, ținând un test de sarcină.
— Suntem însărcinați! a anunțat el mândru.
— Felicitări… am zis, încercând să zâmbesc.
— Așa că… rămânem o vreme! a completat Gwen.
Am încercat să le explic că trebuie să-și găsească un loc propriu. Răspunsul a fost un hohot de râs.
— Ce, vrei să dai afară o femeie însărcinată? mi-a zis Tyler disprețuitor. Ești chiar fără inimă?
Mama a intrat fix atunci și m-a certat de parcă făcusem un păcat capital.
Viața mea devenise un calvar
Într-o dimineață, la cinci fără un sfert, mama m-a trezit brusc.
— Gwen vrea un McMuffin de la McDonald’s. Du-te și ia-i. Deschide la șase.
— Am curs la nouă!
— E însărcinată! Are nevoie de atenție.
Tremurând de frig, am stat la coadă pentru un sandwich pe care Gwen l-a luat, l-a gustat și apoi l-a aruncat cu dispreț.
— E rece. Nu-l mai vreau.
A urmat o serie de comenzi, capricii, lipsă de recunoștință și indiferență. De ziua mea, Zoe mi-a adus brioșele preferate. Le-am lăsat în bucătărie cu rugămintea să-mi păstreze una. Când m-am întors, dispăruseră.
— Le-am mâncat, a zis Gwen. Nu pot rezista la ciocolată. Dă vina pe bebe!
În acea seară, mi-am cumpărat un frigider mic pentru camera mea. Ziua următoare am descoperit că Gwen intrase oricum. Mama îi dăduse cheia.
— Nu ne încuiem unii pe alții în familie, mi-a spus ea cu reproș.
Dar familia nu se poartă așa.
Adevărata explozie
După o zi epuizantă, am pregătit o porție de paste după rețeta tatălui meu. Am fost nevoită să las farfuria pe tejghea câteva minute și, când m-am întors, Gwen era deja pe terminate cu cina mea.
— Gwen!? Era a mea!
— Mi-era foame…
Am izbucnit. Am țipat, ea a început să plângă, iar mama și Tyler au sărit în apărarea ei, învinovățindu-mă. Mama a spus chiar:
— Dacă ar fi trăit, tatăl tău s-ar rușina cu tine!
Am simțit cum mi se frânge ceva în mine. Le-am spus că ajunge.
Tyler m-a dat afară din propria mea casă. Atunci am știut ce am de făcut.
Un singur telefon
Am urcat scările și am sunat unchiul Bob — fratele tatălui meu.
— Te mai interesează casa? Dacă da, e a ta. Dar am nevoie să-i scot de aici.
— Se rezolvă, mi-a spus el calm. Mă ocup eu.
Eliberarea
A doua zi dimineață, actele erau pregătite. I-am anunțat că am vândut casa. Aveau 48 de ore să plece.
— Nu poți face asta! a urlat Tyler. Gwen e însărcinată!
— Ați tot spus asta. De milioane de ori. Nu-mi mai pasă.
— Dar noi unde mergem?
— Nu e treaba mea. Ați primit fiecare bani de la tata. Folosiți-i.
— Dar suntem familie!
— Nu, nu sunteți. Familia nu te calcă în picioare.
Am plecat din casă și m-am mutat la Zoe. După două zile, casa era goală. Mi-au lăsat mesaje pline de venin, dar le-am blocat pe toate.
Am vândut casa pentru 2 milioane. Unchiul Bob a fost încântat.
— Tatăl tău ar fi fost mândru, Katie. Nu pentru că ai vândut casa, ci pentru că n-ai mai lăsat pe nimeni să te calce în picioare.
Acum locuiesc într-o căsuță mică și liniștită, într-un cartier calm, cu o grădină și multă liniște. Când mama mi-a scris:
— Sper că ești fericită, monstrule egoist!
…am dat block și am zâmbit.
Pentru că fericirea mea nu mai e negociabilă. Și pentru că am învățat că familia adevărată înseamnă respect, nu doar sânge.