Vasile și Tereza Lupu au avut grijă de nepotul lor, Dragoș, încă de când acesta avea doar opt ani. Părinții băiatului muriseră într-un accident de mașină, iar singurii care mai puteau avea grijă de el erau bunicii din partea mamei. Pentru ei, nu a fost o alegere, ci o datorie de inimă.
Deși pensionari, Vasile și Tereza au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-i oferi lui Dragoș o copilărie cât mai normală. Îl duceau la școală, îi făceau pachețel în fiecare dimineață, îl ajutau cu temele și mergeau la fiecare serbare. Nu-l lăsau niciodată să simtă lipsa părinților.
Anii au trecut repede. Dragoș crescuse, era un adolescent isteț, cu vise mari. Vasile și Tereza și-au dorit să-l vadă la o facultate bună, să ajungă cineva. Așa că au început să economisească din timp. Au renunțat la vacanțe, la tratamente, ba chiar și la câteva lucruri din casă – toate pentru ca el să aibă o șansă mai bună.
Când Dragoș a fost acceptat la o universitate de prestigiu, bucuria bunicilor a fost imensă. Dar și cheltuielile au crescut. Primele semestre le-au putut acoperi din economii, dar spre final, banii s-au terminat. Disperat, Vasile a început să se împrumute de la cunoscuți pentru a plăti ultimele taxe. Totul pentru ca Dragoș să termine facultatea.
— Dragă, crezi că o să ne mai putem descurca? a întrebat Tereza într-o seară, privind o scrisoare cu suma restantă pentru școlarizare.
— Ne vom descurca, Tereza. Am vorbit cu domnul Pop din sat. Ne împrumută el până în vară. N-are rost să ne oprim acum… mai e doar un pas, și Dragoș va reuși, spuse Vasile, încercând să pară mai încrezător decât era.
Cei doi așteptau cu sufletul la gură ziua absolvirii. Se pregăteau ca pentru o sărbătoare. Tereza își căuta o rochie mai elegantă, iar Vasile scosese costumul de la naftalină, hotărât să-l ducă la curățat. Erau mândri și emoționați.
Dar zilele treceau, iar Dragoș nu le spunea nimic. Nicio vorbă despre ziua absolvirii, niciun bilet, nicio invitație.
— E ceva ciudat, Vasile, spuse Tereza, frunzărind site-ul universității. Uite, ceremonia e peste trei zile… De ce nu ne-a spus nimic?
— Poate a uitat… sau vrea să ne surprindă, încercă el să zâmbească, dar era clar că simțea și el același gol.
Noaptea aceea, niciunul nu a dormit bine. Iar dimineața, Vasile luă o decizie bruscă:
— Fă-ți bagajul, Tereza. Mergem acolo. Vreau să știu ce se întâmplă.
Ajunși la facultate, au fost întâmpinați de o liniște ciudată. După câteva minute de întrebări, un student pe nume Radu s-a apropiat de ei:
— Îi căutați pe Dragoș Lupu? Mă scuzați, dar… n-a mai fost student aici de mult timp. A fost exmatriculat acum un an.
Vasile și Tereza au încremenit.
— Dar… unde locuiește? întrebară, cu glasul pierdut.
— Îl știu. Ne-am împrietenit anul trecut. Dacă vreți, vă dau adresa lui. Stă cu chirie într-un cartier mai la margine.
Cu mâinile tremurânde, Vasile a luat hârtia cu adresa, iar după o oră erau în fața unei case vechi, cu tencuiala căzută. Când Dragoș le-a deschis ușa, era palid.
— Bunicule? Buni? Ce căutați aici?
— Tu să ne spui, răspunse Vasile, privind fix în ochii nepotului. Ce s-a întâmplat? Unde s-au dus toți banii?
Cu ochii în pământ, Dragoș i-a invitat înăuntru și a început să le povestească totul. Fusese exmatriculat pentru absențe, dar nu avusese curaj să le spună. Le-a ascuns adevărul și a continuat să le ceară bani. Cu acei bani, închiriase casa și își întreținea iubita, Elena, care era însărcinată în șase luni.
— Am vrut să termin facultatea, dar când am aflat că Elena e însărcinată, a trebuit să lucrez mai mult. Nu mai aveam timp pentru studii. Am făcut tot ce am putut… Dar m-am speriat să vă spun.
— Nu ți-a fost rușine să ne minți? întrebase Tereza, cu lacrimi în ochi.
— Mi-a fost… Mi-a fost atât de rușine, încât am preferat să tac…
Vasile oftă adânc, apoi, spre surprinderea tuturor, zâmbi ușor:
— Dragoș… nu sunt mândru de minciunile tale, dar sunt mândru că ai ales să nu-ți abandonezi copilul. Ai făcut ce trebuia. Acum, hai să găsim o soluție împreună.
— Cum adică?
— Te muți la noi. Și tu, și Elena. Vom strânge rândurile și vom trece și peste asta.
Tereza dădu din cap și îi zâmbi nepotului:
— Rămâi copilul nostru. Nu te vom lăsa singur. Dar, te rog, nu ne mai ascunde niciodată nimic.
Dragoș izbucni în lacrimi. Când Elena a ajuns acasă, i-a îmbrățișat cu recunoștință. Iar a doua zi, s-au mutat cu toții înapoi în casa bunicilor.
Timpul a trecut. Vasile și Tereza și-au deschis o mică brutărie acasă. Ea cocea, el livra. Dragoș s-a angajat cu jumătate de normă și a reluat cursurile la o facultate locală. După câteva luni, s-a calificat pentru o bursă.
Au reușit să returneze banii împrumutați. După nașterea fetiței lor, Maria, viața părea să-și fi regăsit un ritm liniștit. Patru ani mai târziu, familia a primit o nouă veste: Elena era din nou însărcinată. De data asta… cu tripleți.
Ce ne învață povestea lui Dragoș?
-
Să nu ne fie teamă să spunem adevărul celor care ne iubesc.
-
O familie unită poate trece prin orice necaz.
-
Dragostea nu se măsoară în diplome, ci în loialitate, iertare și sprijin.
Dacă ți-a plăcut această poveste, distribuie-o. Poate că altcineva are nevoie să audă exact aceste cuvinte. ❤️