Tatăl meu biologic a părăsit-o pe mama înainte ca eu să mă nasc. Așa că am crescut doar cu ea, privind cum se luptă mereu să-și refacă viața, să-și găsească fericirea. A avut mai mulți parteneri, unii cu bani, alții doar cu vorbe dulci, dar aproape toți aveau ceva în comun: nu voiau „copilul altuia” prin preajmă.
— Nu mă pot ocupa și de o adolescentă, e prea mult! — l-am auzit într-o zi pe unul dintre ei, James, vorbind tare la telefon. N-a mai apărut niciodată după acel apel.
După fiecare despărțire, mama plângea, iar eu mă simțeam vinovată, ca și cum nefericirea ei era din cauza mea. Așa că, după liceu, m-am înscris la facultate într-un alt oraș, ca să-i las spațiu să-și trăiască viața așa cum dorea.
Peste câteva luni, m-a sunat.
— L-am găsit pe bărbatul visurilor mele, Andreea. M-am măritat cu Radu și sunt în culmea fericirii. Mi-a promis că te va iubi ca pe fiica lui!
Am fost sincer fericită pentru ea.
— Mă bucur mult, mamă. Sper să fiți fericiți!
— Dar fericirea mea nu e completă fără tine. Așa că te așteptăm săptămâna viitoare la noi. Am aranjat o cină specială pentru toți trei. Am vorbit și cu decanul tău, ai câteva zile libere.
— Abia aștept! Iar dacă e așa cum spui, îl voi numi „tatăl meu vitreg”, bine?
— Exact! — a râs ea.
O săptămână mai târziu, m-am întors acasă. La ușă m-au întâmpinat mama și Radu, zâmbitori.
— Bine ai venit, draga mea! — a spus el, întinzând mâna.
— Și eu mă bucur să te cunosc — am răspuns politicos. — Mulțumesc că ești alături de mama.
Seara, la cină, atmosfera era plăcută. Radu era atent, galant, glumeț. Mi-a tras scaunul și mi-a spus să-l anunț dacă nu-mi place ceva din mâncare. Am crezut că mama chiar găsise, în sfârșit, un bărbat decent.
Dar curând, comportamentul lui a început să mă pună pe gânduri.
A început să-mi dea like-uri la toate fotografiile de pe rețelele de socializare și să comenteze cu mesaje total nepotrivite:
— Sexy, Andreea… ca o bombă! 💋🔥
Am simțit dezgust, rușine și nervi. Și nu era totul. Într-o seară, în timp ce căutam ceva de ronțăit în bucătărie, a venit pe furiș în spatele meu.
— Arăți bestial în pantalonii ăia scurți. Ar trebui să-i porți mai des, să mă bucur și eu de priveliște.
M-am întors brusc.
— Ești scârbos, Radu! O să-i spun mamei! Ai grijă, pentru că te voi demasca!
Dar el a râs batjocoritor.
— Crezi că o să te creadă? Știi ce să faci, vino în camera ta diseară, să ne cunoaștem mai bine.
A încercat să mă atingă, să mă apuce de talie, dar chiar atunci mama a intrat în bucătărie.
Am oftat ușurată — în sfârșit avea să vadă adevărul.
Dar în loc să mă apere, a început să țipe.
— Cum ai putut, Andreea?! Afară din casa mea! Acum!
— Ce?! Mamă, el e cel care…
— Taci! L-am văzut cu ochii mei! Și te uiți cum arăți? Ai 20 de ani și umbli dezbrăcată prin casă, parcă vrei să provoci! Radu e soțul meu! Afară!
— Mamă, el m-a agresat! Eu n-am făcut nimic greșit!
— Să nu te mai văd! Și să nu te aștepți să-ți mai plătesc studiile. Poate strada te va învăța decența!
Așa m-am trezit dată afară. Fără bani, fără sprijin, fără familie.
Am muncit pe unde am apucat. Trei joburi, nopți nedormite, dar am strâns fiecare leu. Am învățat despre cosmetice lucrând într-un magazin mic, apoi am făcut cursuri, am citit, am pus tot ce știam într-un plan de afaceri.
Șapte ani mai târziu, eram o femeie de afaceri de succes. Aveam propriul brand de cosmetice și propriul birou într-un sediu elegant din București.
Într-o dimineață, secretara m-a anunțat:
— Doamnă, vă caută cineva… spune că e mama dumneavoastră.
Mi s-a oprit respirația o secundă. Am lăsat tot și am coborât. Mama stătea în hol.
— Mamă! Ce surpriză… chiar nu mă așteptam. Îmi pare bine că ai venit! — am spus, cu o strângere de inimă, dar sinceră.
— Și mie îmi pare bine. Dar nu sunt aici doar să te văd. Am o rugăminte… — a spus ea.
— Mă bucur că ai înțeles ce s-a întâmplat atunci și vrei să ne împăcăm, mamă…
— Ce? Nu, Andreea, tu n-ai înțeles. De fapt, îmi datorezi ceva. Dacă nu te dădeam afară, n-ai fi ajuns niciodată unde ești acum. Așa că vreau să mă ajuți.
— Cu ce?
— Radu e la închisoare. Firma lui a dat faliment și a fost acuzat de fraudă. Am nevoie de bani ca să-l scot de acolo…
Am simțit cum toată dezamăgirea din trecut s-a întors. Am apăsat butonul de pe birou.
— Vă rog să o conduceți afară. Și asigurați-vă că nu mai intră niciodată în clădire.
Am rămas acolo, privind în gol. A fost cea mai grea decizie din viața mea. Dar era necesară.
Pentru că, în final, am înțeles că sângele nu înseamnă întotdeauna iubire. Uneori, familia nu e cea în care te-ai născut, ci cea pe care ți-o construiești singur.
Ce învățăm din această poveste?
-
O mamă care alege să-și apere partenerul în fața copilului său, ignorând adevărul, își pierde dreptul de a fi numită „mamă”.
-
Încrederea și sprijinul sunt fundamentale într-o relație părinte-copil. Fără ele, rămâne doar o rană deschisă.
-
Oricât de jos ai ajunge, cu determinare și muncă poți să te ridici. Andreea este dovada vie că poți reuși chiar și fără sprijinul celor apropiați.