Aveam parte de o perioadă liniștită și plină de bucurie. Sarcina ajunsese în luna a șaptea, burta îmi era rotundă ca o lună plină, iar Peter, soțul meu, era mai atent ca niciodată. În fiecare seară, mă ungea cu unt de cacao și stăteam amândoi pe pat, discutând despre nume de fetițe și băieței.
Părinții mei erau în extaz la gândul că vor deveni bunici. Mama tricota zilnic pături în nuanțe pastelate, iar tata devenise expert în jucării educative. Nici prin cap nu-mi trecea că în noaptea care urma, toate aceste lucruri frumoase vor fi puse sub semnul întrebării.
Era aproape ora 23:00 când s-au auzit bătăi puternice în ușă. M-am ridicat greu, sprijinindu-mă de perete, și am zărit prin vizor silueta cunoscută a tatălui meu.
— Tata?! Ce s-a întâmplat?
Fără nicio vorbă, a intrat cu o geantă mare în mână. Părea obosit, răvășit, de parcă nu dormise de zile întregi.
— E mama bine? am întrebat imediat.
S-a prăbușit pe canapea, evitându-mi privirea.
— Divorțăm, a spus în cele din urmă. Nu mai pot locui cu ea.
Am înghețat. Nu doar din cauza șocului, ci pentru că vorbele lui nu aveau sens. Părinții mei erau împreună de aproape 40 de ani. Sigur, se mai ciondăneau, dar divorțul? Nu părea real.
Peter a coborât din dormitor, alarmat. Tata i-a explicat vag că avea nevoie de un loc unde să doarmă peste noapte. Soțul meu l-a condus politicos în camera de oaspeți, dar eu nu m-am putut liniști.
După miezul nopții, m-am trezit cu nevoia de a merge la baie. Pe drumul de întoarcere, am observat că ușa camerei bebelușului era întredeschisă. Lumina slabă m-a îndemnat să trag ușa și l-am văzut pe tata cotrobăind în dulap.
— Tata?! Ce faci aici?
A tresărit vinovat și a bâiguit ceva despre faptul că a încurcat camerele. Însă era clar că mințea. Ceva nu era în regulă.
Dimineața, patul din camera de oaspeți era deja făcut. Pe blatul din bucătărie, o notiță scurtă: „Am plecat la cabană. Nu mă sunați.”
Cabană? Aia unde mergeam în copilărie? Am simțit cum îmi urcă un nod în gât. Nu am mai suportat și am sunat-o pe mama.
Când i-am spus că tata fusese la mine și că plănuia să plece la cabană, mama a rămas fără cuvinte. Apoi, într-un strigăt plin de revoltă, mi-a spus că vânduseră cabana cu un an în urmă. Din cauza taxelor prea mari.
— Atunci… unde se duce? am întrebat, simțind că nu mai pot respira.
— Dacă nu minte și chiar e acolo… e posibil să fie cu ea, a spus mama cu voce stinsă.
— Cu cine?
— Cu o femeie… Lauren. Lucrează cu el. Am văzut niște mesaje suspecte.
Fără să mai zicem nimic, mama s-a urcat în mașină și a venit la mine. Nu mai conta că eram gravidă sau că noaptea fusese grea. Aveam nevoie de adevăr.
Am mers până la marginea orașului, unde mama a recunoscut imediat mașina tatălui meu parcată în fața unei case necunoscute. Era acolo. Cu ea.
Ne-am apropiat de ușă și, fără să bată, mama a intrat direct. Eu, cu inima în gât, am urmat-o.
Dar în locul scenei dramatice la care ne așteptam… ne-a lovit un cor de voci:
— SURPRIZĂ!
Camera era decorată festiv, plină de baloane, ghirlande și pancarte colorate. Scria cu litere mari: „Detectivul cel mic vine pe lume!”
Prieteni, rude, colegi. Toți erau acolo. Și în mijlocul lor — tata, zâmbind larg, lângă un tort uriaș roz și albastru.
Am rămas stană de piatră.
— Ai crescut cu cărți polițiste, Hailey. Ai iubit misterele. Așa că am vrut să-ți facem o petrecere surpriză cum nu s-a mai văzut, a spus tata, mândru.
Mama a izbucnit în râs, cu lacrimi în ochi.
— Scumpa mea, era o glumă! Eu ți-am zis să nu facem teatrul cu divorțul, dar taică-tu s-a entuziasmat prea tare…
Apoi au început explicațiile. Lauren era doar colega de birou care i-a împrumutat casa pentru a organiza petrecerea. Noaptea trecută fusese doar o piesă de teatru elaborată, un joc. Și tata, desigur, nu se putuse abține să nu răscolească prin camera bebelușului „doar puțin”, să se asigure că totul e perfect.
Peter, soțul meu, era complice. Toți erau. Prietena mea din copilărie, medicul ginecolog, verișoarele — totul fusese planificat.
Și, deși inima mea încă bătea ca un toboșar speriat, am început să râd. Era cel mai ciudat și minunat mod în care puteau să-mi spună cât de mult mă iubesc.
A fost cea mai neașteptată și emoționantă petrecere din viața mea. Și, probabil, singura care m-a făcut să trec prin toate emoțiile posibile într-o singură zi.