Ziua Tatălui fusese mereu momentul meu preferat al anului. O zi în care familia mă sărbătorea, în care simțeam că tot ce făceam ca tată era văzut și apreciat. Însă anul acesta, în locul obișnuitei bucurii, aveam să primesc o lovitură care mi-a zguduit întreaga viață.
Fiica mea, Lili, are cinci ani. Pentru mine, ea e soarele de pe cer – plină de energie, curioasă și cu un zâmbet care-mi alungă orice oboseală. Mă simt invincibil când mă strigă „tati” și îmi cere să-i deschid borcanul cu unt de arahide sau să-i leg șireturile la pantofii roz cu sclipici.
Eu și soția mea, Jessica, am avut-o pe Lili la scurt timp după nuntă. Nu plănuisem să devenim părinți atât de repede, dar nu ne-am speriat – eram pregătiți. Eu, electrician cu mâini muncite și viață simplă, ea – o tânără creativă, cu un mic studio foto în garajul casei noastre. Împreună ne simțeam o echipă completă.
Totul a început într-o după-amiază obișnuită, când am luat-o pe Lili de la grădiniță. S-a urcat în mașină mirosind a tempera și stafide, și înainte să pornesc motorul, mi-a aruncat bomba:
— Tati, putem să-l invităm pe tăticul meu adevărat la cina de Ziua Tatălui?
Am frânat atât de brusc încât centura mi-a tăiat pieptul.
— Cum adică… tăticul tău adevărat?
A dat din cap cu buclele ei aurii săltând în aer.
— Da! Vine când tu ești la serviciu.
Am simțit cum mi se golește stomacul.
— Sigur te-ai încurcat, iubirea mea.
— Nu! Vine des, îmi aduce ciocolată și ne jucăm de-a ceaiul. Mami gătește pentru el. Mi-a zis că el e tăticul meu adevărat.
M-am simțit ca și cum cineva mi-ar fi tras pământul de sub picioare. Dar am forțat un zâmbet și am improvizat:
— Uite un joc amuzant: hai să-l invităm la cina de duminică. Dar să nu-i spui nimic mamei și nici lui că voi fi acasă. Va fi secretul nostru.
Lili a râs și a bătut din palme. Eu, în schimb, simțeam cum inima îmi bate în urechi.
Ziua cea mare
Duminică, am făcut totul să pară normal. Micul dejun cu clătite, o plimbare prin parc și apoi la supermarket, unde Lili a ales un buchet stângaci de floarea-soarelui „pentru masă, ca să fie frumos”.
Pe seară, la 18:07, s-a auzit o bătaie în ușă. Am tras aer adânc în piept și am deschis.
În fața mea stătea Adam.
Cel mai bun prieten din facultate. Cavalerul meu de onoare. Omul cu care mergeam la pescuit și râdeam până dimineața. Pentru Lili, el era „Unchiul Adam”.
— Salut… frate. Ce surpriză! a bâiguit el.
Jessica a coborât scările, palidă.
— Danny?! Tu… ești acasă?
— Desigur, am spus cu un zâmbet rece. Intră, prietene! Ești la fix pentru cină.
Atmosfera era sufocantă. Adam transpira, Jess își mușca buza, iar Lili își punea piure în farfurie, fericită.
— Deci, am început eu, ce mai faci, Adame? Ai fost ocupat?
— Da… serviciul e haotic.
— Și totuși ai avut timp să treci pe aici, să aduci ciocolată… și să te joci de-a familia, nu?
Jessica s-a grăbit să intervină:
— Doar de câteva ori. Lili se plictisea…
— De câte ori exact?
— Poate… de trei ori, a spus Adam, tremurând.
— Trei ori. Și ai uitat să menționezi ceva important… că ești tatăl ei.
Camera a înghețat. Am întrebat-o pe Lili cu voce blândă:
— Cine e Adam pentru tine, puiule?
— E tăticul meu adevărat!
Tăcerea a fost zdrobitoare.
Adam a încercat să explice, Jessica l-a urmat:
— Voiam să-ți spunem… dar nu era niciodată momentul potrivit.
Am simțit cum calmul îmi îngheață sângele.
— Și când ar fi fost potrivit? După ce o învăț să meargă pe bicicletă? După toate nopțile în care i-am spus povești?
Nimeni nu a răspuns.
— Aveți zece minute să vă luați lucrurile și să ieșiți din casa mea.
Buzele Lilei au tremurat.
— Tati?
— Eu rămân aici, iubirea mea. Tu ești lumea mea și n-o să te las niciodată.
A doua zi am depus actele de divorț. Am făcut și testul de paternitate, deși adevărul e că nu mă mai interesează rezultatul. Lili este fiica mea – în ochii mei, în inimă, în fiecare amintire. Eu i-am fost tată și voi rămâne tatăl ei adevărat pentru totdeauna.
În seara următoare, s-a cuibărit lângă mine și a șoptit:
— Tati… nu mai vreau să ne jucăm jocul ăla niciodată.
— Nici eu, puiul meu. Și nu te voi lăsa să treci prin așa ceva din nou.
— Ești încă tati adevărat?
Am zâmbit printre lacrimi.
— Am fost mereu. Și voi fi mereu.
Și în acea clipă am înțeles: legătura dintre un tată și copilul lui nu se măsoară în sânge, ci în dragostea și devotamentul de zi cu zi.