Mă numesc Lucy, am 47 de ani și sunt căsătorită cu Dave de 22 de ani. Sau, cel puțin, eram.
Într-o noapte m-am trezit și, instinctiv, am întins mâna spre partea lui de pat. Cearșaful era rece. Am deschis ochii și am văzut ceasul: 3:12 dimineața.
— Dave? am șoptit în întuneric.
Nimic.
Am coborât în bucătărie, luminată vag de razele lunii. Pustiu. După câteva minute, ușa s-a deschis încet și Dave a intrat, ca un hoț.
— Doamne, ce m-ai speriat! am spus. Unde-ai fost?
S-a oprit o clipă și a ridicat din umeri.
— Am dus gunoiul.
— La trei dimineața?
— Nu puteam dormi. M-am gândit să rezolv asta.
L-am privit atent. În 22 de ani, Dave nu dusese gunoiul de bunăvoie, nici ziua, darămite noaptea. Mi-a zâmbit forțat și a dispărut pe hol.
A doua zi dimineață, coșul era gol și sacul schimbat. Dar senzația aceea apăsătoare nu m-a părăsit.
— Ai dormit bine? l-am întrebat la micul dejun.
— Ca un prunc. Tu?
Am dat din cap, însă în mintea mea răspunsul era altul.
Noaptea următoare, oboseala m-a răpus. M-am trezit la răsărit: gunoiul dispăruse din nou, Dave era la duș. Începusem să înțeleg că în povestea asta era mai mult decât un sac de gunoi.
A treia noapte am pus alarma la 2:55. Când am deschis ochii, patul de lângă mine era deja gol și rece. M-am strecurat la fereastră. Strada era liniștită, iar luminile de pe pridvoare aruncau cercuri galbene pe trotuar. Apoi l-am văzut.
Dave stătea pe pridvorul casei albastre de peste drum. Lumina s-a aprins și ea a apărut: o femeie în rochie de mătase roșie. Nu semăna deloc cu mine.
I-a trecut brațele pe după gât, iar el a tras-o aproape. S-au sărutat cu pasiunea adolescenților. În câteva secunde, bărbatul meu devenise un străin.
Am fugit în hol și m-am ascuns în dulap, cu inima bubuind. Când a intrat, m-a găsit „trează”.
— Ai fost la baie? am întrebat.
— Da, chiar aici, a zis, atingându-mă cu mâna încă fierbinte de la trupul ei.
În noaptea următoare am fost pregătită: telefonul încărcat, camera deschisă lângă fereastră. La 3:07 a ieșit din pat. La 3:12 traversa strada. La 3:15, femeia în roșu îl săruta din nou. Am filmat totul.
Am repetat asta șapte nopți. Șapte înregistrări. Șapte trădări.
În a opta noapte n-am mai pus alarma. În schimb, luni dimineața, asistenta avocatei mele a primit un plic cu filmările, onorariul și un bilețel: „Am nevoie de tot. Hai să stabilim o întâlnire urgent.”
În acea seară, Dave a venit acasă cu trandafiri roșii.
— Cu ce ocazie? am întrebat.
— Nu poate un soț să-și surprindă soția?
— Cum a fost gunoiul? l-am întrebat sec.
Fața i s-a albit.
— A fost… bine.
Trei săptămâni mai târziu, i-am întins actele de divorț peste cafeaua de dimineață.
— Lucy, ce-i asta?
— Libertatea ta. Nu-i asta ce voiai?
Când a început să nege, am deschis telefonul și i-am arătat filmarea din noaptea a treia.
— De când? a bâiguit el.
— De când mă minți? De când mă înșeli? Sau de când știu? Alege tu.
A încercat să mă atingă, dar am dat mâna la o parte.
— Că 22 de ani n-au fost suficienți? Că nici copiii noștri n-au contat? Eu n-am fost de ajuns?
A doua zi după ce am depus actele, s-a mutat la Betty. Șase săptămâni mai târziu, ea l-a părăsit pentru un tâmplar care îi repara acoperișul.
Se pare că magia de a fura bărbatul altei femei nu ține prea mult.