După zece ani de căsnicie, credeam că îl știu pe Brian pe dinafară. Îi cunoșteam fiecare gest, fiecare tabiet și eram convinsă că nimic nu mă mai putea surprinde. Dar într-o zi, un apel neașteptat m-a făcut să înțeleg că, oricât de bine ai crede că cunoști pe cineva, realitatea poate fi cu totul alta.
Totul a început într-o seară de joi, aparent banală. Brian a intrat pe ușă fredonând o melodie, cu un zâmbet larg și o energie pe care nu o mai văzusem la el de ani de zile.
— Veste mare! a spus încântat. Mâine avem o petrecere la firmă, doar pentru angajați. E un fel de team building… nimic interesant pentru tine.
Mi-a sărutat fruntea și și-a lăsat servieta lângă ușă.
— O să fie plictisitor, doar discuții despre cifre și conversații de complezență, a adăugat, văzându-mi sprânceana ridicată.
Brian nu era genul de om entuziasmat de petreceri. Distracția lui preferată era să stea pe canapea și să urmărească un meci de golf. Dar am lăsat lucrurile așa, fără să pun întrebări.
— E în regulă, am spus, deja gândindu-mă la ce aveam de făcut a doua zi.
Vineri dimineață, s-a purtat neobișnuit de tandru. În timp ce pregăteam micul dejun, a venit în spatele meu, mi-a cuprins talia și mi-a șoptit:
— Știi că ești minunată, nu-i așa?
— Ce-i cu tine azi? Lupi puncte? am glumit.
— Poate… a răspuns el zâmbind, apoi mi-a întins cămașa lui albă preferată, cea cu nasturele rebel care se desprindea mereu.
— Poți să mi-o calci? Și, dacă ai timp, să faci lasagna cu extra brânză. Știi cât o iubesc.
— Altceva, Înălțimea Voastră? am râs.
— Da… dacă poți, fă curat în băi. Îmi place să fie totul lună și bec. În caz că vin oaspeți, a zis, făcând cu ochiul.
Am dat ochii peste cap, dar am zâmbit. Îl știam cu micile lui toane și nu le-am luat în serios.
Ziua a trecut între aspirator, mașina de spălat și mirosul lasagnei care umplea casa. Playlistul meu de curățenie rula în surdină, iar pentru câteva ore, totul părea… normal.
Spre seară, telefonul a sunat. Număr necunoscut. Am ezitat să răspund, dar în final am zis „Alo?”. La început am auzit doar zgomot, muzică și râsete. Apoi, vocea lui Brian, limpede, cu un ton batjocoritor:
— Soția mea? Probabil gătește și spală toalete acum. E atât de previzibilă. Eu sunt aici cu tine, iubito.
O femeie a chicotit, iar stomacul mi s-a strâns. Apelul s-a întrerupt brusc, dar imediat am primit un mesaj cu o adresă necunoscută. Am simțit că nu era o glumă.
Fără să stau pe gânduri, mi-am luat paltonul, cheile și am pornit spre acea adresă. GPS-ul m-a dus la un Airbnb de lux, cu o intrare impunătoare și mașini scumpe parcate în față. Din interior se auzeau râsete și muzică.
Un portar m-a oprit la intrare:
— Pot să vă ajut, doamnă?
— Da, am venit să-i las soțului meu ceva, am spus cu un zâmbet fals, ridicând găleata în care aveam o perie de toaletă și soluție de curățat.
Portarul m-a privit confuz, dar m-a lăsat să trec. Toate privirile s-au întors spre mine în timp ce pășeam printre oameni, încă în hainele mele de casă, cu găleata în mână.
Și atunci l-am văzut pe Brian. Stătea cu brațul pe talia unei femei într-o rochie roșie mulată, râzând și ținând un pahar de șampanie. Când m-a văzut, fața i s-a schimbat brusc.
— Emily? Ce… ce cauți aici?
— Ai uitat ceva acasă, dragule, am spus suficient de tare ca să mă audă toată lumea.
Am scos din găleată mănușile de cauciuc, peria de toaletă și soluția de curățat.
— Dacă tot îți place să vorbești despre aptitudinile mele de curățenie, m-am gândit că îți vor prinde bine să cureți mizeria pe care ai făcut-o din căsnicia noastră.
Oamenii murmurau, femeia în roșu s-a retras. Brian a încercat să mă tragă afară să vorbim, dar l-am oprit:
— Nu ți-a păsat de intimitate când mă umileai pe la spate, de ce să-ți pese acum?
M-am întors spre toată lumea:
— Dacă te înșală cu tine, te va înșela și pe tine.
Am lăsat găleata lângă el și am plecat. Când am ajuns la mașină, telefonul a vibrat. Mesaj: „Îmi pare rău, dar trebuia să afli.” Am sunat imediat.
— Cine ești? am întrebat.
— Numele meu e Valerie. Am lucrat cu Brian. Trebuia să afli adevărul. De luni de zile îl văd cum minte și se laudă că te păcălește. Nu am mai putut suporta.
Mi-a spus că a găsit numărul meu în baza de date a companiei, la contact de urgență, și că, împreună cu o colegă, a pus la cale momentul ca eu să aud totul. Soțul ei o înșelase la fel, iar ea jurase că nu va mai lăsa o altă femeie să treacă prin asta în tăcere.
Nu eram furioasă pe ea. Îi eram recunoscătoare.
A doua zi dimineață, lucrurile lui Brian erau împachetate la ușă, iar cheia lui nu mai intra în yală. Singurul mesaj pe care i l-am trimis a fost: „Să te distrezi.”
Pentru prima dată după mult timp, am simțit că respir din nou. Divorțul era doar începutul.