Am inspirat adânc.
— Victoria, nu sunt aici ca să vă conving de valoarea mea. Daniel știe cine sunt și ce pot.
— Daniel, crezi că stabilitatea familiei noastre se poate sprijini pe… vise?
Daniel a deschis gura, dar l-am oprit cu o privire.
— Dacă ar fi doar vise, nu aș fi ajuns aici pe picioarele mele, fără să cer ajutorul nimănui.
Victoria și-a încrucișat brațele.
— Deci ai venit pregătită să te aperi.
— Nu, am venit pregătită să vă cunosc. Dar, se pare, trebuie să mă apăr.
A urmat o tăcere grea. Tacâmurile s-au oprit, iar Daniel își trecea palma peste frunte.
— Cum te vezi peste zece ani? a întrebat ea.
— Lângă Daniel, într-o casă unde nu trebuie să-mi cântăresc cuvintele ca să nu deranjez.
— Și dacă acea casă nu e aici?
— Atunci o vom construi altundeva.
Privirea i s-a îngustat.
— Ai un ton… interesant.
— E doar sincer. O familie se construiește pe respect, nu pe frică.
Victoria s-a întors către Daniel:
— Asta e femeia cu care vrei să-ți petreci viața?
El s-a îndreptat în scaun.
— Da, mama. Exact asta e.
Victoria a rămas câteva clipe pe gânduri, apoi a zâmbit abia vizibil:
— Atunci să vedem cât rezistă.
— Mai mult decât credeți, am răspuns.
Restul cinei a continuat pe tonuri neutre, dar liniștea dintre replici spunea tot. Când ne-am ridicat să plecăm, Victoria mi-a întins mâna:
— Noapte bună, Elena.
— Noapte bună, și mulțumesc pentru discuție.
— Nu mulțumi, abia am început, a spus ea.
Pe drum, Daniel a condus tăcut, apoi a zâmbit:
— Cred că mama te respectă deja.
Am privit noaptea pe geam și am zâmbit și eu.
— Încă nu e respect. Dar va fi.
Numele, personajele și anumite detalii au fost adaptate pentru a proteja intimitatea celor implicați și pentru a reda povestea într-o formă cât mai clară și coerentă. Orice asemănare cu persoane sau situații reale poate fi întâmplătoare. Emoțiile și trăirile prezentate aparțin personajelor și fac parte din firul narativ al acestei povești.