— Scandalul l-au făcut ei când te-au izgonit aici. Hai.
Am intrat în șopron, am început să-i strâng hainele, fiecare împăturire alimentându-mi furia. A ezitat, dar i-am făcut semn spre ușă. Pe aleea pietruită, soarele ardea, iar pe verandă ne aștepta Valeria, cu brațele încrucișate. În spatele ei, rude curioase își strecurau privirile.
— Unde mergeți? a întrebat pe un ton superior.
— Într-un loc cu răcoare și respect, am răspuns privindu-o direct.
— Nu aveți dreptul să luați pe cineva din casa asta fără acordul nostru.
— Doamnă, sângele din venele fiicei mele nu cere acordul nimănui.
Am trecut mai departe, iar oamenii au început să murmure. În mașină, Călina tremura. Am condus câțiva kilometri în tăcere, apoi am tras pe dreapta, lângă o pădure. Am coborât și am mers la umbra copacilor.
— Ți-ai pierdut zâmbetul, i-am spus. Și nu pentru că viața e grea, ci pentru că ai lăsat pe cineva să-ți ia demnitatea.
— Credeam că, dacă tac, se va rezolva…
— Dacă accepți umilința o dată, data viitoare ți-o vor cere dublu. Respectul începe de la tine.
Acasă, mama mea — bunica ei — a întâmpinat-o cu masa pusă. „Aici ești acasă, fata mea. La noi nu există reguli care să te dea afară”, i-a spus, cu ochii umezi.
Vestea s-a răspândit repede prin familie și sat. Prieteni, rude, vecini — toți ne-au sprijinit. Am luat legătura cu un avocat, am strâns poze și mărturii. Nu aveam de gând să las lucrurile așa.
O lună mai târziu, eram în sala de judecată. Valeria și soțul ei nu mai aveau aerul superior de pe verandă. Judecătorul a ascultat, a privit fotografiile cu șopronul, a citit declarațiile. Verdictul: ordin de restricție și despăgubiri. Nu banii contau, ci mesajul — nimeni nu are dreptul să îți trateze copilul ca pe un paria.
La ieșire, Călina m-a strâns în brațe:
— Mulțumesc, tată.
— Ține minte, i-am răspuns. Când cineva lovește familia, răspunsul trebuie să fie pe măsură. La noi, familia nu se lasă călcată în picioare.
În acea vară fierbinte, n-am adus-o doar la umbră. Am adus-o acasă, înapoi într-un loc unde nu există reguli de umilire, ci doar brațe care o așteaptă deschise.