Când directorul școlii l-a sunat, domnul Jones nu se aștepta la o confruntare. Dar acolo era, în biroul elegant al școlii private, cu directorul arătându-i o bucată de păr tăiată.
— Fiul meu a făcut… ce?
— David a tăiat o șuviță din părul colegului său, Brad, în timpul orei de arte, i-a spus directorul cu o voce reținută, dar fermă. A fost un act de răzbunare: Brad o tachina pe o fetiță nouă. Iar David a reacționat.
Domnul Jones a ridicat sprâncenele.
— Deci băiatul meu a luat apărarea unei colege?
— A reacționat agresiv și premeditat. Chiar dacă intențiile lui au fost bune, comportamentul e inacceptabil, domnule Jones.
Bărbatul, om de afaceri influent, a tăcut. Nu era obișnuit să fie mustrat. Dar în adâncul sufletului știa că David nu era un copil rebel.
Și-a dus fiul acasă în tăcere. În minte i se derulau imagini cu Rosa — fosta lui soție, iubirea pe care o pierduse și vinovăția care îl apăsa constant. Rosa fusese o femeie caldă, simplă, devotată familiei, dar el îi ceruse mereu mai mult. Când în sfârșit a devenit ceea ce își dorea el — o femeie de carieră, celebră și admirată — s-a pierdut și s-a îndepărtat de tot ce iubea.
Divorțul a venit ca o tăietură bruscă. A plecat într-o zi, sărutându-i pe amândoi și lăsând în urmă doar o scrisoare. De-atunci, n-a mai auzit nimic de la ea. Doar o singură scrisoare, pe care o purta zilnic în portofel. Și un regret permanent.
Pe drum, și-a privit fiul.
— De ce o tachinau pe fată?
— Pentru că e orfană, a spus David, privind în gol. O strigau în tot felul de feluri. Ea a plâns și i-a rugat să se oprească, dar ei continuau. Așa că… a trebuit să fac ceva.
— Și ce te-a făcut să reacționezi așa?
— Pentru că știu cum e să fii batjocorit pentru că nu ai o mamă.
Inima lui Jones s-a strâns.
David a continuat, cu voce tremurată:
— Se numește Jessica. Locuiește cu o mătușă care nu are bani. Lipsește des de la școală. Nu are toate cărțile. Dar zâmbește mereu… și-mi împarte tot ce are. Eu îi dau jumătate din prânzul meu. Tată, de ce nu o adoptăm?
— Să o adoptăm?
— Da. O simt ca pe sora mea. Când plânge, și eu simt că trebuie să plâng. Dacă pot să-i dau din sandvișul meu, pot să-i dau și din viața mea. Avem loc.
Jones a rămas fără cuvinte. Fiul lui avea o inimă uriașă. Atât de mult semăna cu Rosa…
— Bine, a zis după o pauză. Adu-o vineri la prânz. Vreau să o cunosc. Dar să ceri voie mătușii ei, da?
David a încuviințat, bucuros. Iar vineri, a venit ținând-o de mână pe Jessica.
Domnul Jones a rămas impresionat. Era o fetiță firavă, dar veselă. Zâmbea cald, iar ochii îi străluceau. Parcă era înrudită cu David, la cum se completau.
— Deci tu ești Jessica! Am auzit multe despre tine. Spune-mi, ce-ți place să faci?
— Păi… îmi plăcea să dansez, a spus fetița. Dar anul trecut, părinții mei au murit într-un accident. Veneau să mă ia de la cursuri și o mașină mare i-a lovit. I-am așteptat cu orele. Apoi, mătușa mi-a zis că nu mai vin niciodată.
Jones s-a înmuiat. Micuța își povestea tragedia fără lacrimi, ca și cum și-ar fi acceptat soarta.
— Ne-au luat casa. Cineva ne-a furat tot. Acum locuim într-o cameră mică, cu acoperișul spart. Patul meu se udă când plouă… Iar mătușa mea nu mai e așa drăguță. Cred că a înșelat-o cineva.
Bărbatul a simțit un nod în gât. Voia s-o ajute. Să-i schimbe viața. Să-i dea tot ce pierduse.
— Îmi pare rău pentru părinții tăi, Jessica. Cum îi chema?
— Uite, am o poză!
Jessica a scos o fotografie. Jones a privit și a înghețat.
Un bărbat cu ochi calzi — un tip pe care nu-l cunoștea. Dar femeia… era Rosa.
— Rosa?! a izbucnit el, alb la față.
Jessica a zâmbit.
— Da! Mama era stilistă. O chema Rosa. Așa-i că era frumoasă?
Jones a simțit că lumea i se clatină. A scos imediat scrisoarea păstrată de atâta timp:
„Ben,
N-am avut puterea să-ți spun. Când am plecat, eram însărcinată. Vei avea un alt copil. Te rog, când va împlini 18 ani, spune-i totul. Și spune-i că are un frate.”
Ochii lui s-au umplut de lacrimi. Fetița din fața lui era fiica lui. David avea o soră. Rosa murise, dar îi lăsase o parte din ea.
A cerut o întâlnire cu avocatul. A durat ore, dar era hotărât: va obține custodia Jessicăi. Nu o va lăsa în mizerie, singură, abandonată.
— Rosa… a șoptit, strângând fotografia. Iar lacrimile i-au curs șiroaie.
David și Jessica au venit lângă el și l-au îmbrățișat.
—
Ce ne învață această poveste?
Bunătatea unui copil poate schimba vieți. Datorită inimii curate a lui David, o fetiță a fost salvată. Iar un tată și-a regăsit fiica.
Uneori, adevărul stă chiar în fața noastră. Doar trebuie să fim dispuși să-l privim în ochi.