Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj ferm la scurt timp după reuniunea „Coaliției pentru Voință”, la care au participat mai mulți lideri europeni. Șeful statului a subliniat că Rusia nu are intenția de a semna un acord de pace cu Ucraina și că presiunea internațională trebuie menținută pentru a se ajunge la negocieri corecte.
Declarația lui Nicușor Dan după reuniunea „Coaliției pentru Voință”
Întâlnirea a avut loc duminică, 17 august, prin videoconferință, iar imediat după încheierea acesteia, președintele a publicat o primă reacție. Luni, Nicușor Dan a revenit cu un nou mesaj pe pagina sa de Facebook, unde a reafirmat importanța solidarității europene în raport cu Ucraina.
„Rusia nu își dorește pacea! În cadrul Coaliției pentru Voință am discutat despre cât de important este să continuăm sprijinul pentru Ucraina și, în același timp, să menținem presiunea economică asupra Rusiei. Doar așa viitoarele negocieri vor putea fi cât mai echitabile și nu vor reprezenta o capitulare în fața agresorului”, a transmis șeful statului.
Reuniunea a fost programată cu doar o zi înainte de întâlnirea crucială de la Casa Albă dintre președintele american Donald Trump și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Întrevederea celor doi are loc luni, la ora locală 13:15 (20:15, ora României), și este văzută ca un moment-cheie pentru evoluția conflictului.
Emmanuel Macron: „Dacă astăzi suntem slabi în fața Rusiei, vom pregăti conflictele de mâine”
La rândul său, președintele Franței, Emmanuel Macron, a venit cu un mesaj dur după reuniunea europeană. El a subliniat că Rusia rămâne agresorul și că așa-zisele propuneri de pace venite de la Kremlin nu sunt altceva decât o încercare de a forța capitularea Ucrainei.
„Rusia este o putere imperialistă și revizionistă, care nu și-a respectat niciodată promisiunile de pace și de neagresiune. Dacă astăzi suntem slabi în fața Rusiei, atunci vom pregăti conflictele de mâine. Aceste conflicte nu vor afecta doar poporul ucrainean, ci ar putea ajunge să ne afecteze și pe noi, întreaga Europă”, a avertizat Emmanuel Macron.
Liderul francez a mai explicat că obiectivul reuniunii de la Washington este obținerea unei păci reale, durabile, bazate pe respectarea integrității teritoriale a tuturor statelor. „Un acord care se bazează pe absența armatei ucrainene nu ar fi unul sincer și nici nu ar aduce stabilitate pe termen lung”, a conchis Macron.
Astfel, mesajele venite din partea liderilor europeni și occidentali scot în evidență o linie comună: sprijin ferm pentru Ucraina și respingerea oricărei soluții care ar echivala cu cedarea în fața agresiunii ruse.