Când soacra mea a venit să stea cu noi „doar pentru câteva luni”, nu mi-am imaginat că lucrurile vor lua o asemenea întorsătură. La început, am crezut că îi va prinde bine soției mele, Mara, să o aibă aproape pe mama ei. Eu eram prins cu interviuri, căutam cu disperare un post mai bine plătit în IT, iar sprijinul unei rude părea o idee bună.
Mara fusese concediată recent, iar salariul meu abia mai acoperea nevoile de bază. Rata la casă ne apăsa tot mai greu, iar facturile veneau în valuri — curent, gaze, apă, telefon, asigurări. În fiecare lună era o luptă. Trebuia neapărat să avansez profesional. Așa că mi-am actualizat CV-ul și am început să aplic peste tot.
Cele mai multe interviuri le dădeam online, de acasă. Nimic complicat. Mă închideam în birou, îmi făceam testul sau vorbeam cu recrutorii. Doar că, de când s-a mutat mama Marei, doamna Mariana, totul s-a transformat într-un coșmar.
La fiecare interviu important, exact atunci pornea televizorul cât putea de tare sau răsuna muzica veche din sufragerie. Vorbea la telefon de parcă era într-un stadion, râdea zgomotos, trântea uși, dădea cu oalele de pereți. Prima oară, am crezut că e pură neatenție. După ce am ratat o șansă bună, m-am dus să discut calm cu ea.
— Doamnă Mariana, vă rog, dacă se poate să fie liniște jumătate de oră când am interviuri. Mă încurcă rău.
— Vai, Ciprian, iartă-mă, nici nu mi-am dat seama. Data viitoare o să fiu mai atentă, promit!
Am crezut-o. Dar „data viitoare” a fost și mai rău. În timp ce mă chinuia un test tehnic, arunca obiecte prin bucătărie, trântea sertare, trăgea storurile cu o energie nejustificată. Toate sunetele ajungeau prin ușa biroului și se auzeau perfect în microfon.
Seara, în pat, i-am spus Marei:
— Ai auzit ce-a fost în timpul interviului de azi?
— Am auzit ceva, dar poate făcea curat…
— Curat?! Părea că sparge tot dinadins. Îmi pierd concentrarea complet.
Ea a încercat să găsească o scuză:
— Poate e doar o coincidență. Nu cred că o face cu rea intenție.
Dar după al treilea interviu distrus, nu mai era loc de îndoială. Înaintea unuia dintre cele mai importante apeluri, m-am dus direct la ea și am spus:
— E un pas esențial pentru mine. Vă rog din suflet, doar 30 de minute de liniște.
A ridicat din sprâncene și a zâmbit ironic:
— Eii, dacă ești atât de bun, ce contează o gălăgie? Sau nu te vor deloc?
Dar ce a urmat a fost de neiertat. Fix în timpul testului, a bătut în ușă și a strigat:
— Cipriane, nu poți să-mi desfaci borcanul de murături?
A fost picătura care a umplut paharul. Mara a încercat să o tempereze, dar doamna Mariana n-a făcut decât să zâmbească superior:
— Dacă nu e în stare să lucreze cu o „mică” distragere, poate nu merită slujba aia.
Cinci interviuri eșuate. Cinci. Toate compromise de prezența ei. Era clar că nu era un accident. Așa că am schimbat tactica. Nu i-am mai cerut nimic. Nu m-am mai rugat de ea.
În schimb, i-am atins acolo unde o durea: divertismentul. Era obsedată de televizorul ei și de emisiunile preferate. Am făcut câteva modificări tehnice: am activat toate serviciile de streaming posibile, de la Netflix la Spotify, chiar și un pachet indian de filme. Toate, plătite din cardul ei.
A doua zi dimineață, zâmbea fericită în fața televizorului, până când i-a sunat telefonul. Apoi s-a dezlănțuit:
— Ce sunt astea?! 1.000 de lei pe streaming?! Cine m-a băgat pe Bollywood Gold Pack?!
Am rămas calm:
— Din moment ce tu îmi sabotezi interviurile și ne-ai adus în pragul disperării, m-am gândit că poți contribui și tu cu ceva la cheltuieli.
A izbucnit:
— Cum îndrăznești?! Sunt oaspetele vostru!
— Oaspete? Ai făcut tot ce ai putut ca să mă încurci. Și nu doar pe mine — și pe Mara. Pierd joburi din cauza ta. Ne jucăm cu ratele la casă. Și tot ce-ți cerusem era o jumătate de oră de liniște!
— Exagerezi. Zgomotul meu nu te poate da la o parte de la un post, dacă ești atât de capabil pe cât zici.
— Nu e vorba doar de zgomot. E vorba de dispreț. Și nu mai accept asta.
S-a înfuriat, dar Mara i-a dat replica:
— Mamă, dacă nu poți ajuta, măcar nu încurca.
A plecat din casă în câteva zile. Și, odată cu plecarea ei, liniștea s-a așternut din nou peste casa noastră.
Două săptămâni mai târziu, am fost sunat. Obținusem postul. Un salariu mai bun, condiții mai bune, și nimeni care să dea muzica la maxim în timpul apelului.
Uneori, trebuie să taci, să strângi din dinți… până vine factura.