Când mi-a spus Radu, fiul meu, că vine cu prietena lui să mi-o prezinte, parcă nu-mi mai găseam locul. Toată noaptea m-am foit prin pat, cu gândurile alergând ca un carusel: Oare o să-i placă la mine? Oare nu o să fie deranjată de simplitatea casei? O să guste din mâncarea mea?
Nici n-am așteptat să răsară soarele și m-am apucat de treabă. Am pus în plan cele mai bune bucate: sărmăluțe în foi de varză și viță, ciorbă de curcan cu legume din grădină și doi cozonaci cu multă nucă și stafide, cum îi plac lui Radu.
Joi seara, telefonul cu emoții
— Mamă, sâmbătă venim la tine. Vin cu Ioana să te cunoască.
Inima mi-a tresărit. După doi ani de relație, urma, în sfârșit, să cunosc fata care îi cucerise inima copilului meu.
— Abia aștept, dragul mamei!
Am închis telefonul și, deși eram bucuroasă, neliniștea m-a cuprins. Ioana era medic rezident la București, crescuse la oraș, trăia într-o lume complet diferită de cea în care trăiesc eu. Casa mea e simplă: două camere, o sobă cu lemne, toaletă în curte. Oare o să se simtă bine aici?
Vineri – zi de pregătiri și mirosuri de sărbătoare
Dis-de-dimineață am scos varza murată din butoi și am ales cele mai frumoase frunze. Am pregătit umplutura cu carne tocată, ceapă, orez, condimente și mărar din grădină.
— Le fac cum îi plac lui Radu: mici, strânse și pline de gust, mi-am spus, în timp ce le rânduiam atent în oala de lut.
Am ales și viță-de-vie pentru o porție mai specială. Am adăugat printre rânduri bucăți de afumătură. Pentru ciorbă, am sacrificat curcanul cel mai mare din curte.
Cozonacii i-am frământat cu ouă de casă, zahăr, unt și coajă de lămâie. Umplutura era generoasă, cu nuci și stafide înmuiate în rom.
Casa mirosea ca în Ajunul Crăciunului: a mâncare caldă, a grijă, a dor.
Am făcut curat peste tot, am aerisit, am întins cuverturile țesute de bunica și am pus în vază flori din grădină: crăițe, gura-leului, busuioc.
Sâmbătă – întâlnirea cu nora
În jurul orei unsprezece, am auzit mașina la poartă. Radu a coborât primul, apoi i-a oferit mâna Ioanei. O tânără frumoasă, cu trăsături delicate, ochi verzi și păr prins simplu.
— Bine ați venit, dragii mamei!
Ioana mi-a întins un buchet de crini albi, mirosind a vară curată.
— Pentru dumneavoastră, mamă.
Am invitat-o în casă. Se uita atentă la sobă, la icoanele vechi, la covorașele lucrate de mână.
— Ce loc primitor! Se simte căldura în fiecare colț.
— Mulțumesc, fata mea. E casa în care s-a născut Radu.
Masa în bucătăria de vară
Am întins fața de masă albă, am pus farfuriile bune și am adus ciorba de curcan.
— Poftă bună, dragii mei!
Ioana a gustat prima și a închis ochii:
— Dumnezeule, parcă am revenit în copilărie. Nu am mai mâncat așa ceva de la bunica!
A urmat platoul de sărmăluțe aburinde, cu smântână și mămăliguță. Am pus patru în farfuria ei, dar priveam atentă reacția.
A gustat și a zâmbit larg:
— Sunt divine! Pot să mai iau? Vă rog!
— Ia, draga mamei, cât poftești!
Radu râdea cu mândrie:
— Ți-am spus că mama face cele mai bune sărmăluțe de pe pământ!
Când am adus desertul – felii mari de cozonac – Ioana a cerut imediat rețeta.
— Vreau să învăț, mamă. Promit că pun și eu suflet, cum ați pus dumneavoastră.
Plimbarea prin grădină
Soarele cădea blând peste rândurile de legume. Roșiile erau coapte, ardeii grași, vinetele lucioase.
— Ce minunăție aveți aici! Asta e viața adevărată!
Am cules împreună legume pentru a le duce la oraș. Rămase doar noi două printre rândurile de roșii, mi-am găsit curajul să-i vorbesc:
— Ioana, să știi că nu am dormit deloc. M-am temut că n-o să-ți placă aici, că o să te simți stingheră…
N-a lăsat să continui. M-a cuprins într-o îmbrățișare sinceră.
— Mamă, aici m-am simțit cu adevărat acasă. La București e haos, alergare, mese reci. Aici am simțit liniște, dragoste și gustul adevărat al mâncării. Vă mulțumesc.
Lacrimile mi-au umplut ochii.
— Ești o fată bună, Ioana. Radu e un norocos.
— Eu sunt cea norocoasă, mamă. Că am întâlnit o familie care simte cu inima.
Plecarea și vestea cea mare
La plecare, le-am dat borcane cu zacuscă și dulceață. Mașina lor era plină de legume și bucate făcute cu suflet.
Ioana m-a îmbrățișat din nou și mi-a spus zâmbind:
— Promit că venim des! Și data viitoare, învăț să fac sărmăluțe!
— Când vrei, draga mamei. Casa asta e și casa ta.
Am privit cum pleacă și am simțit o liniște adâncă în suflet. Așa noră să tot ai.
Seara, în patul meu simplu, am mulțumit lui Dumnezeu pentru o zi perfectă.
Două luni mai târziu…
Radu m-a sunat plin de emoție:
— Mamă, ne logodim! Ioana a spus că vrea petrecerea în curtea ta, sub nucul bătrân. Zice că acolo s-a simțit pentru prima dată parte dintr-o familie adevărată.
Morala poveștii:
Uneori, cea mai mare bogăție nu e în lucrurile scumpe, ci în dragostea sinceră, într-o farfurie de sărmăluțe și într-un zâmbet oferit din inimă. O casă modestă poate deveni palat dacă o umpli cu oameni buni și mâncare făcută cu suflet. 💛