M-am uitat la ei și am simțit un nod în stomac. Nu de teamă, ci de dezgust. În spatele fețelor lor radioase se ascundea lăcomia. Dar eu nu mai eram femeia care trebuia să se apere în tăcere. Învățasem, în ani de muncă și sacrificii, că liniștea poate fi cea mai puternică armă.
Premierea a fost emoționantă. Luca, cu ochii strălucitori și zâmbetul sincer, a primit diploma. A alergat spre mine cu trofeul în mână și mi l-a pus în brațe, ca și cum eu aș fi fost cea care câștigase. L-am îmbrățișat strâns și am știut, în acel moment, că el era singura alinare curată din toată povestea asta.
Seara, am intrat în casa fiului meu. Masa era deja pregătită cu pizza, pahare și șervețele. Încercau să creeze atmosfera caldă pe care o vedeai în reclamele la televizor. Doar că eu vedeam dincolo de decor.
—Mamă, —începu Ioana cu o voce dulce —ne gândeam că ar fi bine să discutăm… știi tu, pentru viitorul tuturor.
Am zâmbit și am lăsat câteva clipe să se aștearnă peste încăpere. Luca m-a privit speriat, ca și cum se temea că nu voi ști să mă apăr. Atunci am atins ușor mâna lui pe sub masă, ca să-i transmit că totul era sub control.
—Sigur, draga mea. Dar înainte de toate, am o surpriză pentru voi.
Am scos din geantă un plic mare, bine sigilat. Îl pregătisem de câteva săptămâni, când începusem să simt mirosul urât al intențiilor lor.
—Aici, în fața voastră, —am spus răspicat —este noul meu testament. Notarul a venit ieri și am semnat totul.
Zâmbetele lor false au încremenit. Tom s-a înroșit brusc, Ioana a tras aer în piept.
—Am decis, —am continuat, cu voce fermă —că tot ce am muncit o viață întreagă se va duce către un singur om care merită: Luca. Și pentru că el este minor, până la majorat bunurile mele vor fi administrate de o fundație locală, nu de familie.
Am bătut ușor cu mâna pe masă, asemenea unui judecător care dă verdictul.
—Voi ați avut grijă să-mi arătați clar ce vă interesează. Eu am avut grijă să vă arăt clar ce ați pierdut.
Tăcerea care a urmat a fost grea. Până și ceasul din perete părea să bată mai tare. Luca m-a privit cu lacrimi în ochi, dar era zâmbetul lui cel care spunea totul: el înțelesese.
Am ridicat paharul cu suc și am spus:
—Să bem pentru adevărata familie. Pentru iubire și pentru onoare.
Ioana a pus încet paharul jos. Tom a rămas cu privirea pierdută, incapabil să rostească vreun cuvânt.
În acea seară, am dormit liniștită. Nu pentru că aș fi câștigat o luptă, ci pentru că mi-am păstrat demnitatea neatinsă. În România de altădată, bunicii spuneau că „banul e ochiul dracului”. Și aveau dreptate. Eu am ales să-l închid pe acel drac înainte să-mi devoreze familia.
De atunci, Luca vine la mine în fiecare weekend. Îl învăț să prăsească trandafirii lui Frank, să facă sarmale, să aprindă focul în sobă. Îi povestesc cum se trăia odinioară, când oamenii nu-și vindeau sufletul pentru câteva bancnote.
Și, privind cum nepotul meu crește, știu că averea cea mai mare pe care i-o las nu este scrisă în niciun act. E lecția că iubirea și demnitatea valorează mai mult decât toți banii din lume.
Și asta, nicio „planificare familială” nu poate fura vreodată.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.