La optsprezece ani, în timp ce alții completau dosare pentru facultăți din orașe mari, eu completam acte pentru a-mi înființa propria firmă. Am luat un credit mic, am cumpărat o dubiță uzată, mi-am făcut un carnet de livrare și am început să duc legume proaspete în magazinele din comună.
Râsetele s-au întețit.
– Radu a rămas la ceapă și morcovi! – glumeau foștii colegi. – Noi studiem management, el gestionează roșiile!
Dar în timp ce ei învățau din cărți cum se face un business, eu îl făceam din practică. Am început să cultiv pământul bunicilor, să stabilesc prețuri, să fac stocuri și calcule. La douăzeci de ani, deja angajasem doi oameni, aveam clienți fideli și un contract semnat cu un supermarket din oraș.
Primul semn că lumea se schimba a venit într-o zi ploioasă, când mama lui Vlad a intrat în magazinul meu cu o plasă goală și un zâmbet tras de păr:
– Dragă Radu, nu-mi faci și mie un preț bun la roșii? Știi că suntem vecini de o viață. Și Vlăduț e colegul tău…
Am zâmbit și i-am dat reducere. Nu pentru că meritase, ci pentru că mama m-a învățat să respect oamenii, oricât de jos m-ar fi privit cândva. Dar în interiorul meu, știam că se întâmplase ceva: raportul de forțe se schimbase.
De la băiatul umilit care spăla cartofi, devenisem omul care avea puterea să spună „da” sau „nu”.
La douăzeci și trei de ani am deschis cel mai mare magazin de legume și fructe din zonă. Zece angajați, două mașini noi pentru livrare, și un contract cu o firmă de export din Ungaria. Am reușit să îi cumpăr mamei o casă nouă, cu toate cele necesare, după ani în care trăisem la limită.
Apoi a venit ziua în care mama lui Andrei, cu o listă lungă în mână, a intrat în magazin și mi-a cerut, pe un ton prietenos, să-i dau totul pe datorie.
– Știi că Andrei e plecat la studii în străinătate… cheltuielile sunt mari… dar luna viitoare îți dau totul înapoi.
Am privit-o direct, calm, fără răutate:
– Îmi pare rău, doamnă profesoară. Noi lucrăm doar cu plata pe loc. Dar poate magazinul de peste drum e mai flexibil.
S-a schimbat la față. Aceeași femeie care în urmă cu ani îl încuraja pe fiul ei să mă umilească, acum se afla în postura de a fi refuzată de cel pe care îl disprețuise.
Astăzi am douăzeci și opt de ani. Am trei magazine, o echipă de oameni care trăiesc datorită muncii noastre și o rețea de distribuție în mai multe județe. Știu că mulți foști colegi s-au întors din străinătate cu diplome, dar fără locuri de muncă.
Săptămâna trecută, Andrei a intrat în biroul meu. Cu capul plecat, a zis:
– Știu că în liceu am fost un prost… dar acum am nevoie de ajutor. Am o familie, am nevoie de un job. Și știu că tu ești un om bun.
L-am angajat. Nu pentru că îl iertasem. Ci pentru că am învățat că adevăratul succes nu e să-i calci pe cei care te-au călcat, ci să ridici pe alții când tu ești sus.
Pentru că viața adevărată nu începe cu o diplomă, ci cu o lecție. Iar eu am învățat-o printre sacii de cartofi, cu mâinile în apă rece și cu sufletul plin de visuri care nu s-au stins niciodată.