Ana stătea în mijlocul holului și le privea.
Pentru Zenovia și Zoe situația părea perfect normală.
Pentru ea era absurdă.
Cele două își închiriaseră proprietățile pentru a încasa bani și veniseră apoi să locuiască gratis în apartamentul ei.
Mai grav era că niciuna nu părea să considere acest lucru greșit.
Dimpotrivă.
Se comportau ca și cum îi făceau o favoare.
— O să mutăm și masa aceea din sufragerie, spuse Zoe.
— De ce?
— Am nevoie de spațiu pentru laptop.
Ana râse.
Un râs scurt.
Rece.
Periculos.
— Voi chiar credeți că asta se va întâmpla?
Zenovia își încrucișă brațele.
— Suntem familie.
— Familia nu intră cu forța în casa altora.
— Exagerezi.
— Nu. Voi exgerați.
Tensiunea devenea tot mai mare.
Apoi Ana le privi câteva secunde și luă o decizie.
— Există un mic detaliu pe care l-ați omis.
— Care?
— Mâine dimineață începe o lucrare importantă în apartament.
Cele două se uitară una la alta.
— Ce lucrare?
— Curățenie generală. Montaj de echipamente. Sistem de alarmă. Monitorizare.
Fața Zenoviei se albi.
— Cum adică sistem de alarmă?
— Exact cum am spus.
— Dar noi unde stăm?
— Nu știu.
— Ana!
— Nu este problema mea.
În acel moment Zoe izbucni.
— Ai făcut asta intenționat!
— Nu.
— Minți!
— Atunci sună-l pe Mihai.
Ana puse telefonul pe comodă.
— Pe difuzor.
Zenovia formă imediat numărul.
După câteva tonuri, Mihai răspunse.
— Mamă, sunt în ședință.
— Fiule! Soția ta ne dă afară!
— Cum adică?
— Refuză să ne lase să stăm aici!
— Mamă… despre ce vorbești?
— Ne lasă în stradă!
Urmară câteva secunde de tăcere.
Apoi vocea lui Mihai deveni rece.
Foarte rece.
— V-am spus săptămâna trecută că noi plecăm în concediu.
Zenovia îngheță.
— Dar…
— V-am spus clar că apartamentul rămâne închis.
— Noi am închiriat casa…
— Asta este problema voastră.
Zoe făcu un pas înainte.
— Mihai…
— Nu.
Vocea lui nu mai lăsa loc de interpretări.
— Ați luat decizia fără să întrebați pe nimeni.
— Dar suntem familie…
— Familia nu profită.
În hol se lăsă liniștea.
— Și încă ceva, continuă Mihai. Apartamentul este al Anei. Ce decide ea, rămâne definitiv.
Apoi închise.
Pentru prima dată, Zenovia și Zoe păreau cu adevărat speriate.
Au încercat să negocieze.
Au încercat să se victimizeze.
Au încercat să promită că nu vor deranja.
Prea târziu.
Ana se apropie de ușă.
O deschise larg.
— Aveți un minut.
Atât.
Nici măcar nu protestară.
În mai puțin de două minute, valizele erau din nou pe palier.
Iar atunci universul a decis să ofere și ultima lecție.
Liftul se deschise.
Din el ieși tanti Irina.
Cea mai mare bârfitoare din bloc.
Femeia care știa absolut tot.
Privirea ei căzu imediat pe valize.
Apoi pe Zenovia.
Și apoi pe Ana.
— Vai, doamnă Zenovia! exclamă ea. Ați plecat deja? Parcă spuneați tuturor că veniți o lună întreagă să puneți ordine în casa nurorii.
Nimeni nu răspunse.
— Să nu-mi spuneți că v-a dat afară…
Fața Zenoviei deveni roșie.
Zoe privea în podea.
Ana aproape că izbucni în râs.
Ușile liftului se închiseră.
Iar cele două dispărură în spatele lor.
Pentru prima dată în acea zi, liniștea reveni în apartament.
Ana închise ușa.
Se rezemă de ea.
Și zâmbi.
Uneori, cea mai mare greșeală pe care o poate face cineva este să confunde bunătatea cu slăbiciunea.