Toată lumea întoarse capul. Muzica parcă se stinse pentru o clipă, iar pașii tăcuți ai tinerei se opriră. Ea ridică privirea spre Radu, fără să lase mopul din mână.
— Asta, domnule, se numește muncă, rosti ea, cu o voce calmă, dar plină de forță.
Un murmur străbătu salonul. Nimeni nu se așteptase ca cineva să-i vorbească astfel fiului lui Dumitrescu. Radu se înroși la față, iar zâmbetele false ale invitaților se transformară în priviri curioase.
— Cum îndrăznești? Eu sunt… începu el, dar fata îl întrerupse.
— Știu bine cine sunteți. Dar poate ar trebui să învățați și dumneavoastră să vă respectați semenii, nu doar pe cei care poartă costume scumpe.
Era ca și cum un trăsnet lovise în mijlocul salonului. Unii invitați își duseră mâna la gură, alții încercau să-și ascundă chicotele.
Radu făcu un pas în față, dar ochii fetei, limpezi și hotărâți, nu clipeau.
— Cum te cheamă? întrebă el cu voce joasă, dar tensionată.
— Mă cheamă Ana, răspunse ea simplu. Și n-am de ce să-mi plec capul în fața dumneavoastră.
Un val de tăcere străbătu încăperea. Cineva scăpă un pahar care se sparse pe podea, dar nimeni nu se mișcă.
În acel moment, un bărbat mai în vârstă, cu părul alb și baston, se ridică din primul rând. Era chiar Mircea Dumitrescu, tatăl lui Radu.
— Destul! spuse el, cu o voce gravă care acoperi întreaga sală.
Toți se întoarseră spre el. Mircea privi întâi spre fiul său, apoi spre Ana.
— De ani de zile încerc să-i spun lui Radu că averea și numele nu înseamnă nimic fără respect. Fata asta are mai multă demnitate decât ai tu, băiete.
Cuvintele lui răsunară ca o sentință. Radu rămase fără replică, palid și cu pumnii strânși.
Ana, vizibil emoționată, făcu un pas înapoi, dar bătrânul ridică mâna.
— Nu te retrage, copilă. Oamenii ca tine sunt cei care merită admirația noastră. Tu reprezinți adevărata muncă și adevărata cinste a acestei țări.
Sala izbucni în aplauze. Nu pentru Radu, nu pentru contractele semnate, ci pentru tânăra care avusese curajul să spună adevărul în fața aroganței.
Din acea seară, numele Anei nu mai era doar al unei femei de serviciu. Era simbolul unei lecții de viață: că banii pot cumpăra lux, dar nu pot cumpăra respectul.
Iar Radu Dumitrescu învățase pe propria piele că aroganța cade întotdeauna în fața curajului.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.