CONTINUAREA 👉Două zile mai târziu, le-a spus liniștit:
– Aveți dreptate. Poate că e timpul să mă mut. Vreți să mă ajutați să împachetez?
Janet aproape că a sărit în sus de bucurie:
– Desigur! Nu-ți face griji, noi ne ocupăm de tot!
Bob zâmbea satisfăcut.
– În sfârșit! Omul a înțeles. Bătrânii urăsc scandalul, știam că o să cedeze.
Janet fredona deja prin casă, visând perdele albastre și o sufragerie modernă. Bob vorbea despre cum va transforma biroul în sală de cinema. Erau atât de siguri că au câștigat.
Au început să împacheteze lucrurile tatei. Cărți, haine, albume de familie – totul a fost dus în garaj. Cu veselie, cu planuri mari, cu ruleta în mână.
Apoi tata le-a spus, calm:
– Dacă tot suntem la capitolul împachetat, puteți să vă strângeți și lucrurile din cameră? Vreau să încep renovarea.
– Desigur, a zis Janet. Nu-i problemă!
Totul părea perfect pentru ei. Nu aveau nicio bănuială.
Două zile mai târziu, dimineața devreme, soneria a sunat. În fața casei – o dubă de mutat mobilă. Din ea au coborât doi bărbați îmbrăcați în salopete.
– Suntem pentru Bob și Janet. Transport spre Căminul de Bătrâni Cedar Hills. Avem programare pentru azi.
Bob a încremenit:
– Ce?! Nu suntem noi! Trebuie să fie o greșeală!
Unul dintre băieți a ridicat din umeri:
– Avem actele semnate, adresă, nume, totul se potrivește. Sunteți programați în suita 204.
Janet s-a întors spre garaj, palidă:
– Cutii? Care cutii? Pe astea le-am… nu… e imposibil…
– Unde sunt cheile? Unde e mașina?, a întrebat Bob disperat.
În acel moment, tata a apărut din camera lui. Calm, cu mâinile în buzunare.
– Ne-ai făcut o farsă?!, a răcnit Janet.
– M-am gândit că poate vă place ideea de a avea un loc doar al vostru. Eu oricum mă mut. La un apartament mai mic. Casa asta o vând.
– Nu poți face asta!, a spus Bob.
– Ba da, pot. E a mea.
Apoi a rostit cu voce joasă, dar fermă:
– Și sunt dezamăgit. Nu mă așteptam la atâta lipsă de respect.
– Noi doar încercam să te ajutăm, a murmură Janet.
– Nu. Ați fost lipsiți de empatie și de bun-simț. M-ați tratat ca pe o povară. Ați uitat că erați oaspeți în casa mea.
N-au mai avut ce răspunde. Au plecat, roșii de rușine.
Câteva zile mai târziu, Rareș le-a spus clar:
– L-ați tratat pe tatăl soției mele ca pe un nimeni. V-a dat o șansă și voi ați profitat. Meritați să fiți dați afară.
Au încercat o scuză slabă. Janet a spus la telefon:
– Ne pare rău pentru ce s-a întâmplat. Poate am exagerat.
Tata le-a mulțumit. Fără alte discuții.
Adevărul? Nu i-a trimis niciodată la azil. Dubița era de la un prieten din familie, totul a fost o regie.
Astăzi, tata locuiește liniștit într-un apartament cochet, cu lift, grădină pe terasă și vecini discreți. Iar casa aceea… nu mai e pe lista moștenirii.