Valentina, aceeași femeie care până atunci respinsese orice idee de a-i sprijini, a apărut la poarta casei noi cu o privire stranie. Își ținea baticul strâns legat sub bărbie și un coș cu mere roșii în brațe. Nu era un gest mic, dar nici obișnuit pentru ea.
— „Ei bine… frumos loc v-ați ales”, spuse, măsurând cu ochii fiecare colț al curții. „Dar să nu credeți că e ușor. Țara te mănâncă de muncă.”
Maria a zâmbit timid, fără să știe dacă să mulțumească sau să tacă. Victor, în schimb, își mușca buza. Se așteptase la ironii, dar nu la acel ton aproape cald.
În zilele ce au urmat, Valentina a început să vină mai des. Uneori aducea borcane cu zacuscă, alteori sfaturi nerostite, strecurate printre critici:
— „Săpați straturile mai adânc, altfel roșiile nu prind.”
— „Nu puneți pomii așa de aproape, o să se sufoce între ei.”
Maria o asculta, chiar dacă unele observații înțepau. Știa că, în felul ei, soacra încerca să facă parte din visul lor.
Vecinii, oameni simpli și harnici, au prins drag de noul cuplu. Le-au adus butași de viță-de-vie, câteva găini și chiar un vițel mic, „să-l creșteți, să vă fie de folos”. Atunci, Maria a simțit pentru prima dată ce înseamnă comunitatea de la sat: fiecare împarte ce are, iar dăruirea se întoarce înzecit.
Seara, după ce terminau treburile, cei doi stăteau pe bancă, ascultând greierii. Lumina apunea peste meri, iar aerul curat mirosea a fân proaspăt cosit. Maria își sprijinea capul pe umărul lui Victor și șoptea:
— „Simți? Parcă suntem din nou copii, liberi.”
Dar liniștea lor a fost curând tulburată. Ludmila, sora lui Victor, a venit într-o duminică furioasă.
— „Deci asta ați făcut cu banii? V-ați băgat în datorii pentru o cocioabă? Și mama… o văd că se ține după voi ca o umbră! Ce-ați făcut din familia asta?”
Cuvintele au tăiat adânc, dar Victor nu a mai tăcut. Ridicându-se, privi drept în ochii surorii lui și spuse apăsat:
— „Am făcut ce n-ați avut voi curajul să faceți: am construit un viitor. Cu mâinile noastre, cu sudoare, cu nopți nedormite. Asta nu e o cocioabă, e casa noastră. Și aici, Ludmila, învață să nu mai calci peste visele altora.”
Liniștea care a urmat a fost grea, dar eliberatoare. Ludmila a plecat clătinând din cap, iar Valentina a rămas pe loc, cu ochii umezi. Pentru prima dată, femeia și-a lăsat mândria jos și a spus încet:
— „Victor… Maria… să mă iertați. Eu n-am știut să vă arăt altfel dragostea. Poate am fost aspră, dar să știți că mândria mea de mamă e mare. Și dacă m-oi duce mâine din lumea asta, pot să zic că v-am văzut împlinindu-vă visul.”
Maria i-a luat mâna și a strâns-o. Era un gest simplu, dar în el se adunau ani de neînțelegeri, greutăți și dorința de a fi, în sfârșit, o familie unită.
Au urmat luni de muncă. Au reparat acoperișul, au vopsit gardul, au pus geamuri noi. Într-o toamnă aurie, curtea lor s-a umplut de copii din sat, veniți la cules de mere. Râsetele lor, amestecate cu mirosul plăcintei coapte, au adus aminte tuturor de vremurile în care gospodăriile erau pline de viață.
În ajun de Crăciun, casa lor mică s-a luminat de beculețe modeste, dar calde. Maria a pregătit sarmale și cozonaci, Victor a adus lemne pe foc, iar Valentina, cu obrajii roșii de emoție, a început colindul pe care îl știa din copilărie. Maria și Victor i s-au alăturat, iar curând și vecinii au bătut la ușă, intrând cu voie bună.
În acea seară, în mijlocul curții lor modeste, familia și satul întreg au cântat colinde, ca într-o poveste veche. Lacrimile se amestecau cu zâmbetele, iar visul de a avea un colț de liniște se transformase într-o realitate plină de căldură.
Casa aceea nu mai era doar o căsuță cumpărată cu greu. Era dovada că, în ciuda tuturor piedicilor, unitatea, munca și credința pot învinge orice.
Iar pentru Victor și Maria, acel colț de țară nu însemna doar pământ și pereți. Era simbolul renașterii lor, rădăcina unei familii care, după ani de încercări, învățase să se regăsească și să strălucească împreună.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.