Elena se ridică încet, cu o liniște rece în privire. Nu mai era femeia care acceptase ani de compromisuri. Nu mai era cea care tăcea și ceda.
„Nu sunt ai noștri, Maxim,” spuse ea, cu voce scăzută, dar tăioasă. „Sunt ai mei.”
El se apropie amenințător, dar Elena nu făcu un pas înapoi. Se gândi la mama ei, la munca de nopți nedormite, la fiecare bănuț pus deoparte. Și, mai ales, la trădarea care îi înjunghiase inima.
„Ai îndrăznit să mă minți, să complotezi împotriva mea în propria mea casă. Ai uitat, Maxim, că românul nu se lasă prostit a doua oară. Ți-am dat șansa vieții tale și ai aruncat-o pentru bani. Dar știi ce spun bătrânii? Banul blestemat nu aduce fericire.”
Elena deschise un sertar și scoase un dosar gros. Îl puse pe masă, între ei.
„Ce-i asta?” mormăi Maxim, încercând să-și păstreze calmul.
„Dovezi. Conversațiile tale, întâlnirile tale, tot ce ai crezut că faci pe ascuns. Am prieteni care nu dorm, Maxim. Avocați, contabili, oameni care mi-au deschis ochii. Totul e pregătit.”
Fața lui se albăstrise. Încercă să râdă, dar râsul îi muri pe buze.
„Și ce vrei să faci cu ele?”
„Exact ce meriți,” răspunse ea. „Divorțul va fi al tău, dar fără apartament, fără bani, fără nimic. Vei pleca din casa asta azi, cu hainele de pe tine.”
El ridică mâna, furios, dar Elena îl privi drept în ochi, neclintită.
„Încearcă, Maxim. O singură atingere și pleci nu doar fără bani, ci și cu poliția pe urmele tale.”
Se lăsă o tăcere apăsătoare. Doar ploaia lovea geamul. Maxim clipi, apoi își coborî mâna. Îi era clar că pierduse.
Elena își aminti de bunica ei, care îi spusese odată: „Fata mea, casa femeii e ca o cetate. Dacă îți intră străinul pe poartă și-i dai cheia, ai pierdut tot. Dar dacă știi să ții cheia la tine, nimeni nu te poate doborî.”
Acum înțelesese. Și acum își lua înapoi cheia vieții.
Maxim se prăbuși pe scaun, cu ochii pierduți. Tot ce clădise prin minciună se prăbușise într-o clipă.
Elena își ridică ceașca de ceai, calmă, și bău o gură.
„Plecă azi,” spuse ea simplu. „Și să nu uiți niciodată: nu m-ai învins, Maxim. M-ai învățat să fiu mai puternică.”
Și în acel moment, cu ploaia curgând peste oraș, Elena simți pentru prima dată după mult timp o libertate curată, ca aerul proaspăt după furtună.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.