Matteo simțea cum furia îi fierbe în vene. Privirea lui, rece ca o lamă de oțel, era fixată pe Elena. Timp de luni de zile o considerase femeia ideală: elegantă, sigură pe sine, capabilă să îi fie parteneră în viața luxoasă pe care și-o construise. Dar scena la care tocmai asistase îi spulberase orice iluzie. În fața lui nu era o parteneră, ci o tirană.
Elena, neobservând furtuna din ochii lui Matteo, a făcut un pas înainte, ridicând bărbia cu aroganță.
— „Spune-i ceva, Matteo! Arată-i cine conduce aici! Nu putem tolera asemenea lipsă de respect.”
Invitații schimbau priviri jenate, iar câțiva dintre ei păreau pregătiți să plece. Dar Matteo a ridicat mâna, cerând tăcere. Apoi, cu o voce gravă, a spus:
— „Destul.”
Cuvântul acela a căzut ca un tunet. Elena a clipit uimită, neînțelegând.
— „Cum adică destul? Ea m-a insultat pe mine!”
— „Nu, Elena. Tu ai insultat-o pe ea. Și nu doar pe ea, ci și pe mine, și pe toți cei prezenți aici. Ai crezut că poți cumpăra respectul cu bani, dar respectul nu se cumpără. Respectul se câștigă.”
Sofia, încă tremurând, și-a coborât din nou privirea, dar de data aceasta cu lacrimi de recunoștință.
Elena a râs scurt, încercând să mascheze stânjeneala.
— „Nu vorbești serios, dragul meu. Eu am făcut totul pentru tine, am avut grijă de imaginea ta, de reputația ta. Și tu îmi întorci spatele pentru… pentru o servitoare?”
Matteo s-a apropiat de Sofia și a pus mâna pe umărul ei.
— „Pentru o femeie care a arătat mai multă demnitate în câteva secunde decât ai arătat tu în tot timpul cât te-am cunoscut.”
Un murmur a străbătut grupul de invitați. Cineva chiar a aplaudat în surdină, deși repede și-a oprit gestul. Elena a simțit cum terenul îi fuge de sub picioare.
— „Nu poți să faci asta! Eu sunt cea care aparține acestui loc, nu ea!” a strigat ea, dar vocea îi trăda disperarea.
Matteo a privit-o drept în ochi și a rostit calm, dar ferm:
— „De azi înainte, acest loc nu-ți mai aparține. Valoarea unei case nu stă în lux, ci în oamenii care o umplu cu muncă, respect și bunătate. Și dacă cineva strică priveliștea acestui loc, nu este Sofia… ești tu.”
Elena a rămas fără replică. Chipul ei s-a înroșit de furie și rușine, dar niciun cuvânt nu a mai ieșit din gura ei. Și-a smuls poșeta de pe masă și a ieșit trântind ușa, lăsând în urmă doar ecoul pașilor grăbiți.
Invitații au izbucnit în murmure aprobatoare. Unii s-au apropiat de Sofia, oferindu-i cuvinte de încurajare. Pentru prima dată, femeia de serviciu simțea că nu era invizibilă, că cineva îi văzuse curajul.
Matteo, încă tulburat, i-a spus cu o voce blândă:
— „Sofia, îți promit că de azi înainte vei fi respectată aici așa cum meriți. Casa mea nu va mai fi loc de umilință, ci de demnitate.”
Sofia a lăcrimat, dar zâmbetul ei timid a luminat întreaga încăpere.
Iar Elena? Ea nu știa încă, dar acea seară i-a pecetluit nu doar sfârșitul relației, ci și pierderea tuturor privilegiilor pe care le considerase eterne.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.