În acel moment, ceva în el s-a frânt. Nu mai era miliardarul sigur pe sine, omul care dicta viitorul companiilor și semna contracte de milioane. Era doar un bărbat care își vedea trecutul stând în ploaie, ud până la piele, ținând doi copii care poate erau ai lui.
— Hai cu mine, Ana, a spus hotărât. Nu pot să te las așa.
Ea a ezitat. S-a uitat la el cu teamă, cu neîncrederea omului care a fost rănit prea des.
— Nu vreau mila ta, Mihai. Am învățat să mă descurc singură.
El a făcut un pas spre ea.
— Nu e milă. E datorie. Și poate… ceva mai mult.
A deschis ușa mașinii și i-a făcut semn să intre. După câteva secunde care au părut o veșnicie, Ana a oftat, și-a strâns gemenii de mână și s-a urcat. Mașina a pornit în tăcere.
Pe tot drumul spre vila lui, Mihai privea pe geam și simțea cum i se dărâmă zidurile pe care și le ridicase în jurul inimii. Ana, cea care odinioară îi zâmbea timid printre camerele hotelului, era acum o femeie obosită, dar demnă. Iar copiii… păreau o copie vie a lui, până și în felul cum își încruntau sprâncenele.
Ajunși la vilă, i-a poftit înăuntru. Lumina caldă i-a făcut pe gemeni să clipească mirați. Masa era plină cu mâncăruri scumpe, dar Ana a cerut doar o supă caldă. Când i-a văzut cum înfulecă, Mihai a simțit un nod în gât.
— Ana, sunt ai mei?
Ea a tăcut. Mâinile i se strângeau pe cană. Apoi a rostit, cu o voce abia auzită:
— Da. Dar nu ți-am cerut niciodată nimic. Am vrut doar să știe că tatăl lor a fost un om bun.
Pentru prima dată în ani, Mihai a simțit cum lacrimile îi ard ochii. A lăsat capul în jos.
— N-am fost bun, Ana. Am fost orb. Dar de azi, totul se schimbă.
A doua zi, lumea a fost martoră la o transformare neașteptată. În locul miliardarului rece, apăruse un om nou. Mihai și-a vândut avionul, a donat o parte din avere unui centru pentru mame singure și a început să lucreze mai puțin, petrecându-și serile acasă, cu Maria și Andrei.
Ana nu a acceptat bani, ci un loc sigur pentru copii și un job modest la una dintre companiile lui. Încet, între ei s-a născut din nou ceva ce nici timpul, nici ploaia, nici suferința nu au putut stinge.
Într-o seară, în timp ce apusul colora cerul în portocaliu, Mihai i-a privit jucându-se în grădină și a șoptit:
— Poate că averea adevărată nu se măsoară în lei, ci în momentele în care ai pe cine ține de mână.
Ana l-a privit cu zâmbetul acela vechi, blând.
— Atunci, Mihai, ești cel mai bogat om din lume.
Și pentru prima dată după zece ani, ploaia care căzuse peste ei părea doar o binecuvântare.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.