Înăuntru, printre bucățelele de prune și zahărul topit, strălucea ceva mic, rotund, ca un inel. L-a scos cu grijă și l-a șters pe un șervețel. Era un inel vechi de aur, gravat cu litere mici, abia vizibile: „Pentru Ana, cu dragoste, 1972”.
A rămas cu el în palmă minute bune, fără să știe ce să creadă. Mama lui, care privea curioasă, a murmurat: „Doamne, ăsta pare un inel de logodnă. Poate e al cuiva care l-a pierdut…”
Medicul s-a întors imediat la mașină. Nu putea să rămână așa. Femeia aceea, singură pe marginea drumului, îi apăruse în minte cu ochii plini de bunătate și oboseală. A condus aproape două ore, până în același loc. Dar bătrâna nu mai era acolo.
Doar lada veche rămăsese, cu câteva borcane goale și o eșarfă veche aruncată peste ele. A întrebat prin sat, a bătut din poartă în poartă. Până când o femeie i-a spus că pe bătrânică o chema Ana și că murise cu câteva luni în urmă.
„Cum adică? Am cumpărat dulceață de la ea azi!”, a spus el, aproape strigând. Femeia s-a uitat la el lung, apoi a zâmbit cu tristețe: „Mulți spun că o mai văd uneori. Era sărmană tare. Vindea dulceață pe marginea drumului, să strângă bani pentru mormântul bărbatului ei. El i-a dăruit un inel de aur când s-au logodit… și l-a pierdut. De-atunci, n-a mai fost la fel.”
Chirurgul a rămas nemișcat. Simțea cum i se strânge pieptul. Inelul din buzunar îi părea dintr-odată fierbinte. A mers la cimitir, unde femeia i-a arătat mormântul. A îngenuncheat acolo și a scos inelul. L-a pus pe piatra rece și a șoptit: „Cred că ați vrut să-l găsesc. Promit că nu-l voi lăsa să se piardă din nou.”
A lăsat inelul acolo, printre flori uscate și o lumânare stinsă. Când s-a ridicat, a simțit un vânt blând care i-a trecut pe lângă față, ca o mângâiere.
Când s-a întors acasă, mama lui a întrebat: „Ai găsit-o?”
„Da”, a spus el simplu. „Și cred că am făcut ce trebuia.”
Din ziua aceea, a început să cumpere dulceață doar de la bătrâni și oameni simpli, de prin satele pe unde ajungea. Spunea că fiecare borcan ascunde o poveste. Iar când cineva îl întreba de ce, răspundea mereu cu același zâmbet blând:
„Pentru că uneori, și dintr-un borcan de dulceață poți descoperi o viață întreagă de iubire.”
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.