…o grămadă de bani, frumos împăturiți, alături de o hârtie mică pe care scria tremurat: „Iartă-mă, mamă.”
Dorina a dus mâna la gură și a izbucnit în plâns. Lacrimile i-au curs pe obraji fără oprire. Nu-i venea să creadă. L-a judecat greșit pe fiul ei — crezuse că o alungă, dar el voia doar să o protejeze.
S-a așezat pe scaun, cu plicul în brațe, și a privit lung spre fereastra aburită. Ploaia bătea tot mai tare în geam, dar în inima ei se făcuse cald. Știa că nu e singură.
A doua zi dimineață, a mers la dispensar. Doctorul s-a uitat surprins la plicul de bani și a zis:
— Doamnă Dorina, putem programa operația imediat. Cu banii ăștia vă acoperiți toate cheltuielile.
Ea a zâmbit cu ochii umezi și a murmurat:
— Mulțumesc, Doamne… și mulțumesc, fiul meu drag.
Operația a avut loc peste o săptămână. Nu a fost ușoară, dar Dorina s-a ținut tare. În fiecare zi, în timp ce se ruga, își amintea cum îl ținea pe Radu de mână când era mic și îi spunea că dragostea mamei e mai puternică decât orice durere.
Când s-a întors acasă, mai slabă, dar plină de speranță, a găsit în fața porții o mașină oprită. Radu stătea sprijinit de portieră, cu o privire rușinată. A venit spre ea, i-a luat mâna și a spus încet:
— Mamă, îmi pare rău… Nu știu ce-a fost în capul meu. M-am temut că o să crezi că te cumpăr cu bani.
Dorina a zâmbit blând:
— Dragul meu, eu nu voiam bani. Voiam doar să te văd.
S-au îmbrățișat, iar ploaia ușoară care a început atunci părea o binecuvântare. Vecinii care treceau pe drum s-au oprit să privească scena — o mamă bătrână, slăbită, care-și strângea fiul în brațe ca pe un copil.
De atunci, Radu venea la ea în fiecare duminică. Îi aducea fructe, medicamente și, uneori, doar o floare. Dar pentru Dorina, cel mai prețios dar era timpul petrecut împreună.
Anii au trecut, iar inima ei, reparată de bisturiu și de iubirea fiului, bătea liniștită. Într-o seară, stând pe bancă în fața casei, și-a spus în gând:
„Viața te învață că uneori dragostea nu se arată prin vorbe, ci prin fapte tăcute. Că oamenii greșesc, dar se pot îndrepta. Și că, oricât de grea ar fi lumea, inima unei mame iartă mereu.”
A zâmbit, privind apusul roșiatic peste câmpuri, și a simțit că, în sfârșit, totul e așa cum trebuie să fie.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.