Când Sofia a ridicat mâna să cheme paza, un sunet blând, dar sigur, a umplut încăperea.
Matei ridicase vioara, una veche, zgâriată, scoasă din ghiozdanul lui ponosit. Arcușul atinsese corzile, iar primele note au plutit prin aer ca o rugăciune. Toată agitația s-a oprit. Chelnerii, invitații, chiar și femeia cu părul argintiu — toți rămăseseră nemișcați.
Sunetul era pur, curat, aproape ireal. De parcă dintr-un copil desculț se revărsase o muzică ce aducea cu ea toată suferința și toată speranța lumii. În ochii lui Matei nu mai era teamă, doar o liniște adâncă, ca și cum ar fi fost acolo, în acel moment, exact unde trebuia să fie.
Oamenii au început să lase paharele pe mesele de cristal, fără să-și dea seama. O femeie a dus mâna la gură, altcineva a clipit repede, încercând să-și ascundă lacrimile.
Când ultima notă s-a stins, în sală a fost tăcere. Apoi, un bărbat din spate a început să aplaude. Timid la început, dar în câteva secunde întreaga sală vibra de aplauze.
Matei a rămas pe loc, neclintit, ținând vioara aproape de piept. Nu zâmbea, doar înclină ușor capul, cu modestia unui om care nu știe că a atins inimile celor din jur.
Sofia se apropie din nou, dar de data asta privirea ei nu mai era plină de dispreț. Era tulburată, cu lacrimile strălucind în ochi.
— Unde ai învățat să cânți așa?
— Tata m-a învățat… înainte să plece, răspunse băiatul.
Femeia rămase tăcută o clipă, apoi îi puse o mână pe umăr.
— Vrei să mănânci ceva, Matei?
El clătină din cap.
— Doar dacă pot cânta iar.
Câteva minute mai târziu, pe scenă, în locul orchestrei de lux, stătea băiatul desculț, cu vioara lui veche. Muzica lui a umplut sala mai puternic decât orice discurs caritabil. Iar oamenii, rușinați de propriile râsete de mai devreme, au început să scoată bani, bijuterii, ce aveau la ei.
Într-o oră, pe masă se strânseseră mii de lei.
Matei nu a luat nimic. A cerut doar o farfurie de mâncare caldă și un loc unde să doarmă în noaptea aceea.
Dar a doua zi, toate ziarele vorbeau despre el. „Copilul care a făcut să tacă o sală plină de milionari.”
Un profesor de la Conservator l-a căutat și i-a oferit o bursă. Sofia a avut grijă să nu mai doarmă niciodată sub cerul liber.
Ani mai târziu, când Matei a cântat la Ateneul Român, în prima linie se afla aceeași femeie cu părul argintiu. Când aplauzele au umplut sala, ea a fost prima care s-a ridicat în picioare.
Iar Matei, cu vioara strânsă la piept, a zâmbit pentru prima dată. În sfârșit, nu mai cânta pentru mâncare. Cânta pentru inimile oamenilor.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.