Fără să spună un cuvânt, Alexandru și-a scos sacoul, l-a aruncat pe un scaun și s-a apropiat de piscină. Privirile tuturor îl urmăreau. Se aplecă, întinse mâna și, cu o voce calmă, dar hotărâtă, i-a spus Elenei:
— Hai, dă-mi mâna.
Ezitantă, rușinată și tremurând din tot corpul, Elena i-a prins mâna. Degetele lui erau calde, ferme, iar gestul simplu o făcu să izbucnească în lacrimi. Alexandru a ajutat-o să iasă din apă, și, spre surprinderea tuturor, și-a scos batista din buzunar și i-a oferit-o ca să se șteargă.
— Ești bine? a întrebat el, privindu-i direct în ochi.
Elena a dat din cap, incapabilă să rostească vreun cuvânt.
În jurul lor, invitații murmurau nedumeriți. Câțiva încercau să-și ascundă telefoanele, alții se prefăceau că nu văzuseră nimic. Mădălina, însă, stătea cu brațele încrucișate, cu un zâmbet fals pe buze.
— A fost doar o glumă, domnule Radu, spuse ea. Nu e mare lucru…
Alexandru și-a întors privirea către ea.
— O glumă? Ai idee câți oameni am văzut în viața mea umiliți de „glume” ca asta? a întrebat, cu o voce rece.
În tăcerea care s-a lăsat, cuvintele lui tăiau ca un cuțit. Nimeni nu îndrăznea să mai râdă.
— Femeia asta muncește, probabil, mai mult într-o zi decât ai făcut tu în toată viața ta, a adăugat el, și ochii i s-au întunecat.
Apoi, s-a întors către Elena și a spus:
— Vino cu mine, te rog.
A condus-o pe Elena într-o încăpere laterală, unde i-a adus un prosop și o pătură. Apoi i-a cerut unui angajat să-i aducă haine uscate și un ceai cald. Elena nu mai știa cum să reacționeze.
— Nu trebuia să… începu ea, dar el o opri ușor din vorbă.
— Ba da. Nimeni nu merită să fie tratat așa. Niciodată.
Privirea lui era sinceră, iar în ochii ei, amestecul de rușine și recunoștință se topea încet într-o emoție mai profundă.
După câteva clipe de tăcere, Alexandru a continuat:
— Știi… acum câțiva ani, și eu spălam pahare într-un bar. Eram la fel ca tine, ud până la piele și ignorat de toți. Dar am învățat că viața se schimbă exact în clipa în care refuzi să te mai lași umilit.
Elena îl privea, simțind cum în sufletul ei se aprinde o scânteie.
— Ține minte, i-a spus el, nu contează cine râde azi de tine. Contează cine ești tu mâine.
A doua zi, un clip cu incidentul a devenit viral pe internet. Toată lumea vedea momentul în care Alexandru Radu o ajuta pe tânăra chelneriță să iasă din piscină, în timp ce ceilalți o batjocoreau. Comentariile curgeau: „Adevărat domn!”, „Respect pentru omul ăsta!”, „Așa se face dreptate fără să ridici vocea.”
Elena a fost chemată la biroul lui Alexandru câteva zile mai târziu. Credea că va fi concediată pentru scandal, dar el avea alte planuri.
— Vreau să lucrezi pentru mine. Nu ca chelneriță, ci ca asistentă la fundația mea. Ajutăm oameni care vor o a doua șansă.
Ochii Elenei s-au umplut de lacrimi.
— Nu știu ce să spun…
— Spune doar că accepți. Restul îl învățăm pe drum, a zâmbit el.
Și așa, dintr-o noapte plină de umilință, viața Elenei s-a transformat într-o poveste despre curaj, demnitate și destin.
Pentru că uneori, Dumnezeu îți trimite o lecție în forma unui necaz… și un înger sub chipul unui om în costum bleumarin.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.