Am păstrat tăcerea câteva secunde. Era o tăcere care tăia mai adânc decât orice țipăt. L-am privit în ochi, iar în privirea lui am văzut pentru prima dată ceva ce nu mai văzusem niciodată: frică.
M-am întors spre Marian, șeful lui, și am spus calm:
— Cred că ar fi bine să știți că soțul meu a folosit conturile companiei pentru cheltuieli personale. Am documentat totul. Cu facturi, transferuri și înregistrări.
Un murmur a trecut prin mulțime. Călin a făcut un pas spre mine, șoptind printre dinți:
— Elena, nu îndrăzni!
— Prea târziu, am răspuns liniștită.
Am scos din poșetă un stick mic de memorie. L-am pus pe masa de sticlă dintre paharele de șampanie.
— Totul e aici. Pentru audit.
Nimeni nu se mai mișca. Muzica continua, dar era ca un ecou îndepărtat. L-am privit pe Marian, care se uita acum la Călin de parcă ar fi fost un străin.
— Cred că am terminat cu această petrecere, am spus, și am ieșit.
Afara, aerul rece de noapte mi-a lovit obrajii înroșiți. Mi-am scos pantofii și am mers desculță pe trotuar. Simțeam asfaltul sub tălpi, rece, dar real. Libertatea avea miros de ploaie și de șampanie vărsată.
Când am ajuns acasă, am intrat în dormitorul meu — al meu, nu al nostru. Într-o oră, bagajele erau făcute. Mi-am luat halatul alb de la spital, stethoscopul, și am închis ușa în urma mea fără să privesc înapoi.
A doua zi dimineață, telefonul nu mai contenea să sune. Știri, mesaje, scandal. Călin fusese suspendat. Compania începuse o anchetă.
În loc să mă bucur, am simțit doar o liniște imensă. Nu triumf, nu răzbunare. Doar eliberare.
M-am dus la spital și mi-am făcut treaba ca de obicei. La prânz, o colegă mi-a spus:
— Ești pe prima pagină. Soțul tău… sau fostul… e terminat.
— Da, am răspuns simplu. Era timpul.
Seara, am mers la apartamentul nou. O garsonieră mică, dar a mea. Mi-am făcut un ceai și m-am uitat pe geam la luminile orașului. Nu mai aveam inel pe deget, nici zâmbetul învățat. Aveam doar adevărul meu.
Mi-am amintit cuvintele lui de odinioară: „Nu ești la nivelul meu.”
Am zâmbit singură și am șoptit:
— Nu, Căline. Tu n-ai fost niciodată la nivelul meu.
Și, pentru prima dată în ani, am simțit că respir. Cu adevărat.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.