…nu era femeia pe care o văzusem în poze. În fața mea cobora o tânără în rochie albă, subțire, cu chipul curat și privirea blândă, de parcă ar fi fost altcineva. Era Maria, da, dar transformată. Fără basmaua veche și hainele ponosite, părea o femeie din altă lume.
Mama s-a ridicat cu greu, cu lacrimi în ochi, și a șoptit:
— Doamne, cât seamănă cu…
N-a apucat să termine fraza. O lacrimă i s-a rostogolit pe obraz, iar eu, încurcat, n-am știut dacă să merg spre ea sau spre mireasă.
Ceremonia a continuat cu greu. Eu și Maria ne-am pus semnăturile pe hârtie, dar în sufletul meu era un gol imens. N-o cunoșteam deloc, dar privirea ei liniștită mă tulbura. După nuntă, mama mi-a spus doar atât:
— Ai grijă de ea. Și de copilul ei. Câteodată, Dumnezeu ne dă ce avem nevoie, nu ce vrem.
Primele luni au fost reci. Eu plecam devreme la lucru, ea la cârciumă. Vorbeam puțin, fiecare cu grijile lui. Copilul, Andrei, mă privea cu ochi mari și curioși. Într-o seară, când m-am întors ud leoarcă după ce reparasem o țeavă spartă, el a venit la mine și mi-a întins un prosop mic.
— Tati, te ajut!
Am încremenit. Nu mă numise nimeni așa până atunci. Maria, rușinată, a vrut să-l certe, dar eu i-am făcut semn să tacă. L-am luat în brațe și, pentru prima dată după ani de singurătate, am simțit că aparțin cuiva.
De atunci, lucrurile s-au schimbat. Maria gătea seara, mama râdea din nou, iar casa noastră, cândva tăcută, era plină de glasuri și miros de mâncare.
Dar fericirea nu vine niciodată fără încercări. Într-o zi, mama s-a prăbușit în curte, exact ca în ziua nunții. Am dus-o la spital, iar medicul ne-a spus blând că inima ei era prea obosită. A mai trăit o lună. În ultimele ei clipe, m-a chemat aproape și mi-a spus:
— Mihai, să nu uiți… Maria e binecuvântarea ta. Și copilul ăsta e darul lui Dumnezeu.
După ce a plecat, am stat mult timp pe banca din curte, privind la cer. Maria a venit lângă mine, în tăcere. Apoi a scos din buzunar o fotografie veche.
— Uite, asta e mama ta tânără, nu?
Am rămas uimit. În poză, mama era tânără și ținea în brațe o fetiță. Maria.
Atunci am înțeles totul. Mama o cunoștea din tinerețe, o crescuse o vreme când fusese bonă într-o familie săracă. O pierduse din vedere ani la rând, iar acum, printr-o întâmplare pe care doar viața o poate scrie, drumurile noastre se încrucișaseră din nou.
Am simțit că nu mai e nevoie de cuvinte. Am luat mâna Mariei și am strâns-o tare. În ochii ei am văzut aceeași lumină pe care o văzusem la mama când îmi spunea: „Ai grijă de ea.”
De atunci, n-am mai privit înapoi. Am muncit, am crescut copilul ca pe al meu și, într-o zi, Andrei mi-a spus:
— Tati, când o să fiu mare, vreau să fiu ca tine.
Atunci am știut că mama mea, de acolo de sus, zâmbește.
Pentru că, uneori, cele mai frumoase minuni se ascund în alegerile pe care nu le-am vrut, dar care ne-au schimbat viața pentru totdeauna.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.